La Sighet, elitele României și-au găsit sfârșitul în închisoarea comunistă. Vizitatorii Memorialului, tot mai mulți de la an la an, descoperă o lume pe care cărțile nu reușesc să o redea. Abuzurile și ororile comise de regimul comunist îi șochează pe mulți dintre cei care trec pragul Memorialului.
Împlinirea unui secol de la Marea Revoluție din octombrie readuce în memorie momentul în care s-a deschis calea abuzurilor și a ororilor în statele care au intrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice.
Represiunea în cele mai violente forme ale ei a căpătat accente de groază în penitenciarul de la Sighet. Foști demnitari, preoți, acadamicieni, militari, dar și țărani sau elevi și studenți au fost închiși aici în anii ’40-’50. Condițiile mizere, bătăile, umilință și în cele din urmă moartea, sunt descoperite de vizitatorii Memorialului.
Comunismul a făcut 100 de milioane de victime, de 4 ori mai multe decât nazismul. Este concluzia Cărtii Neagre a Comunismului, editată acum 20 de ani de Stephane Courtois. Autorul spune că ideea întâmpină rezistență chiar și acum.
Memorialul de la Sighet a fost creat în 1993, la 4 ani de la căderea comunismului.
http://stiri.tvr.ro/100-de-ani-de-comunism–100-de-ani-de-represiune–implinirea-unui-secol-de-la-revolu–ia-din-octombrie–prilej-de-comemorare-la-sighet_823516.html#view