Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Alexandra Dumitrescu

Alexandra Dumitrescu

posted in: Din "marea de amar"
Alexandra Dumitrescu, fotografie de la arestare

n. 24 octombrie 1911, Slănic, Prahova

A fost arestată la 6 iulie 1950 fiind acuzată de ”spionaj” în favoarea englezilor.

A primit o condamnare de la 15 ani muncă silnică pentru ”crimă de înaltă trădare”.

Încarcerată la Jilava, Mislea și Mirercurea Ciuc, a fost eliberată la 18 ianuarie 1963, în baza decretului de grațiere nr. 5/1963.

 

 

Soțul ei, Anton Dumitrescu (n. 1903), locotenent colonel, a fost arestat la 6 iulie 1950 fiind acuzat că ”a făcut spionaj cu Legaţia engleză, dându-le informaţii despre armată şi economia naţională”. A fost condamnat, prin sentina nr. 1170/1951, la 16 ani muncă silnică pentru ”crimă de înaltă trădare”. Închis la Jilava, Aiud, Gherla, Pitești, Văcărești, Dej. A fost eliberat la 17 ianuarie 1963, în baza decretului de grațiere nr. 5/1963.

 

Tatăl ei, Gheorghe Ducu (n. 1885), funcționar, a fost arestat la 5 iulie 1950 și condamnat la 15 ani temniță grea pentru ”crimă de înaltă trădare” (spionaj pentru Legația engleză). A trecut prin închisorile Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Văcărești, Pitești. A murit la 24 februarie 1957 în închisoarea-spital Văcărești.

În același proces a fost judecată și sora ei, Sofia Ducu, funcționară, care a fost condamnată la 3 ani temniță grea pentru crimă de înaltă trădare.

 

Alexandru Liciu (n. 1884), magistrat, a fost arestat în 1950, condamnat la moarte pentru „crimă de înaltă trădare” (sentința nr. 1170/1951) şi executat la 28 februarie 1952, la Jilava. Soția sa, Germaine Liciu (n. 1888), profesoară, a fost arestată la 6 iulie 1950, pentru „legături cu legaţia engleză”. A fost condamnată la 10 ani temniţă grea şi confiscarea averii pentru complicitate la „crimă de înaltă trădare”. A murit în penitenciarul Miercurea-Ciuc la 6 iunie 1958, datorită refuzului autorităţilor comuniste de a-i acorda asistenţă medicală.