Sandu Tudor

„Rugul aprins” sau „Grupul de la Antim”, constituit în 1944, a fost o mişcare spirituală care a gravitat în jurul personalităţii părintelui Daniil (Sandu Tudor). Conferinţele şi întâlnirile asociaţiei au avut loc, în primii ani, la mănăstirea Antim. La aceste întruniri, unde se discutau probleme de mistică creştină,  dar şi filosofie şi literatură, participau nu doar preoţi, ci şi intelectuali interesaţi de asemenea exerciţii sprirituale. Alături de Sandu Tudor (devenit în 1948 monahul Agaton, iar din 1952 ieromonahul Daniil) s-au remarcat încă de la început, prin prezenţa în acest grup, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriitorul  Vasile Voiculescu şi călugării Sofian Boghiu, stareţul mănăstirii Antim, şi Benedict Ghiuş, stareţul mănăstirii Plumbuita, toţi fiind arestaţi în 1958 şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Dintre cei care au făcut parte din „grupul de la Antim” îi mai amintim şi pe compozitorul Paul Constantinescu, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, arhitectul Constantin Joja, profesorul Alexandru Elian, doctorul Gheorghe Dabija.

În 1949 Sandu Tudor este arestat şi condamnat la 5 ani închisoare. Eliberat în 1952, Sandu Tudor (ieromonahul Daniil) se retrage întâi la mănăstirea Neamţ, devenită încă din 1950 locul de întâlnire a „grupului de la Antim”,  şi apoi la un schit izolat, Rarău, de unde va fi arestat din nou în 1958.

Din 1953 mulţi dintre membrii grupului se reîntorc la Bucureşti. La întâlnirile organizate, atât la Bucureşti – la mănăstirile Antim şi Plumbuita -,  cât şi la schitul Rarău, iau parte, ca şi în anii de început, preoţi, intelectuali şi studenţi.

La 13 iunie 1958 sunt arestaţi împreună cu Sandu Tudor încă cincisprezece membri ai grupului. După o anchetă chinuitoare, li se înscenează un proces politic la Tribunalul Militar Bucureşti. Constituiţi în ceea ce Securitatea a numit „lotul Teodorescu Alex. şi alţii”, ei au fost acuzaţi că au făcut parte dintr-o organizaţie clandestină şi că au purtat discuţii duşmănoase la adresa regimului democrat popular din RPR.

Sandu Tudor era acuzat că a adunat în jurul său un grup de studenţi cu concepţii mistico-religioase, cărora le-a făcut educaţie mistică, naţionalistă. Condamnările merg de la 5 ani închisoare până la 25 de ani.

La 8 noiembrie 1958, părintele Daniel este condamnat la 25 ani temniţă grea pentru „uneltire contra ordinii de stat” şi la 15 ani detenţie riguroasă pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”. Va muri la 17 noiembrie 1962 în închisoarea Aiud, în urma regimului sălbatic de detenţie.