Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Atanase Oniga

Atanase Oniga

posted in: Din "marea de amar"

(n. 10 aprilie 1907 în com. Suciu de Jos, jud. Maramureş, – 6 ianuarie 1953, în urmă unei confruntări armate cu securitatea)

 

Preot greco-catolic

Alături de Nicolae Pop este conducător al grupului de partizani Pop-Oniga.

Înainte de a se alătura grupului, a fost urmărit şi persecutat de Securitate datorită refuzului de a trece la Biserica Ortodoxă

Prin sentinţa 500/11 februarie 1950 este condamnat în contumacie la 1 an şi 6 luni închisoare.

În noaptea de 5/6 ianuarie 1953, în urma unei altercaţii armate cu Securitatea, este grav rănit. Moare la spitalul din Dej.

 

 

 

***

Grupul de rezistenţă  Pop-Oniga a fost cea mai numeroasă grupare de rezistenţă armată ce a activat, începând cu anul 1949, în Ţara Lăpuşului sub conducerea pădurarului Nicolae Pop din Lăpuşul Românesc. Pe parcursul existenţei sale, grupul a numărat, cu alternanţe, în jurul a 20 de persoane.
Din această grupare au făcut parte, printre alţii, părintele Atansie Oniga, Vasile Paşca, Vasile Hotea, Achim şi Aristina Pop, Ioan Mâţ, Ilieş Dunca, Gavrilă Dunca, Ioan Hotico, Dumitru Hotico, Vasile Chindriş, Ştefan Chindriş, Dumitru Chindriş, Mircea Dobre, Ioan Rusu, Vasile Tivadar şi Vasile Blaga.
Confruntările grupului cu trupele Ministerului Afacerilor de Interne au fost numeroase. Adoptând însă o strategie de apărare – niciodată nu atacau – au reuşit să scape. Ceea ce nu s-a putut salva, în iarna anului 1952, a fost adăpostul cu alimente, iar grupul a rămas fără mijloace de existenţă. Trupele de securitate împânzeau tot mai mult zona muntoasă, iar metodele de anihilare a grupului s-au diversificat: racolarea unui număr tot mai mare de informatori, ameninţări la adresa părinţilor, fraţilor şi a rudelor. Toate aceste măsuri i-au determinat pe membrii grupului să se despartă, în 1952, în formaţiuni mai mici, pentru a putea rezista mai uşor:
În martie 1953, grupul de rezistenţă “Ţibleşul” era anihilat în întregime. Membrii grupului au căzut rând pe rând în mâinile Securităţii. Dumitru Hotico, în septembrie 1952, Atanasie Oniga, în ianuarie 1953 şi Vasile Hotea, în martie 1953 au fost împuşcaţi.
Un prim proces a avut loc în primăvara lui 1953, iar al doilea lot a fost judecat în august 1953, de către Tribunalul Militar din Oradea.

 

 

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.