n. 26 decembrie 1955 la Târgu Mureş
inginer
octombrie 1982-mai 1983 – răspândeşte manifeste anticomuniste şi contra regimului lui Nicolae Ceauşescu în Bucureşti
7 mai 1983 – este arestat, anchetat, sunt efectuate percheziţii acasă la el şi la domiciliul părinţilor
12 septembrie 1983 – în urma procesului de la Tribunalul Militar Bucureşti, este condamnat la 10 ani închisoare
7 ianuarie 1984 – Radu Filipescu este mutat la închisoarea Aiud, împreună cu alţi deţinuţi politici. În anii 80 se estimează că în închisoarea Aiud erau cca 200 de deţinuţi cu condamnări politice, deşi regimul nu recunoştea existenţa acestei categorii.
După arestarea şi condamnarea lui Radu Filipescu, familia şi prietenii au făcut tot posibilul ca mediile de informare occidentale să afle despre el. Postul de radio „Europa Liberă” a început să difuzeze informaţii. De asemenea, „Amnesty International” a început o campanie pentru eliberarea lui, fiind chiar declarat « deţinutul anului 1984 »
18 aprilie 1986 – Radu Filipescu este eliberat din închisoare, după ce a fost anunţat că pedeapsa i-a fost comutată de la 10 ani la 5 ani, şi beneficiază de amnistie
După eliberare Radu Filipescu este supravegheat continuu de Securitate. Cu toate acestea a luat legătura cu foşti colegi de detenţie sau cu familiile celor care nu fuseseră eliberaţi
octombrie 1987 – Radu Filipescu trimite la Radio „Europa Liberă” manifeste semnate „Acţiunea democratică română”, prin care cere organizarea unui referendum pentru înlocuirea lui Nicolae Ceauşescu
1 noiembrie 1987 – Radu Filipescu difuzează în Bucureşti manifeste în care cerea organizarea unui referendum. La 2 noiembrie radio „Europa Liberă” anunţa de manifestele apărute în Bucureşti
9 noiembrie 1987 – Radu Filipescu redactează o scrisoare către Procurorul General al R.S.R. în care îl informa că a aflat dintr-un manifest de iniţiativa unui referendum contra lui Ceauşescu şi întreba daca hotărârea lui de a participa contravine legilor statului. După ce a expediat scrisoarea Procurorului, a trimis-o şi la „Europa Liberă”, unde a şi fost citită
12 decembrie 1987 – Radu Filipescu este arestat şi condus la sediul Securităţii din Calea Rahovei, unde este anchetat în legătură cu scrisoarea adresată procurorului general. Ancheta este însoţită de bătăi. Va fi eliberat după 10 zile de anchete
30 decembrie 1988 – convocat la Securitate, Radu Filipescu depune un memoriu în care prezenta tratamentul violent la care a fost supus în timpul detenţiei din decembrie 1987
22 decembrie 1989 – Radu Filipescu este arestat de pe stradă, dar este eliberat în aceeaşi seară
La Aiud: A fost o detenţie marcată de frig, de foame, din când în când erau colegi care erau pedepsiţi la izolare, şi îmi aduc aminte că veneau după 10 zile în care mâncaseră pe zi o bucată de mămăligă, o zi pe urmă nu aveau dreptul la hrană, dar poate în cameră erau colegi care aveau pachete. Dar o săptămână-două, chiar dacă mâncai bine, tot senzaţia de foame îţi rămânea în cap, căci nu era o foame care până la urmă ţinea de stomac, ţinea mai mult de psihic: era o suferinţă deosebită de foamea fizică, iar durerile cele mai mari erau, de fapt, cele provocate de cele ce le aflam de acasă, îngrijorările noastre cele mai serioase erau mai mult legate de familie.
(…) Eram urmărit de securişti de o perioadă destul de lungă, s-a întâmplat la un moment dat să-mi vină ideea să alerg şi i-am luat puţin prin surprindere, ţin minte că eram pe bulevardul Magheru, eram îmbrăcat sportiv şi m-am uitat în spate. Era „de serviciu“ unul dintre cei care mă urmăreau de obicei, o persoană destul de corpolentă, în haine de piele şi cu pălărie. Şi eu, fugind destul de uşor, el, săracul, gâfâia şi se ţinea şi cu mâna de pălărie, deci era într-o situaţie destul de dificilă. M-am întâlnit cu un prieten, am stat puţin de vorbă cu el şi i-am spus: „Uită-te după mine, o să vezi cine este după mine!“, şi el s-a amuzat teribil. După un timp, securiştii au văzut că eu insist în acest exerciţiu de alergare şi au schimbat echipa. Venea după mine un tânăr atlet, foarte atlet, care la început alerga cam la 5 metri după mine, dar era o situaţie destul de curioasă pe stradă şi au schimbat iarăşi tehnica, a venit chiar lângă mine. Ne vedeam în fiecare zi, venea lângă mine şi nu ştiam cum să reacţionez, să îi spun: „Dă-te la o parte, ăsta e locul meu!“? Până la urmă am fugit împreună şi într-o zi m-a întrebat ce program „avem“ seara. I-am zis că poate mergem la o ceremonie şi a spus că nu era pregătit ca ţinută, dar urma să se pregătească!! Am încercat să fug din ce în ce mai repede, să văd dacă rezistă. Şi a rezistat foarte bine, şi abia atunci l-am întrebat: „Dar văd că eşti destul de bine antrenat!“, şi mi-a spus „Am fost campion la Dinamo la 400 de metri juniori!“.
Din Radu Filipescu, Jogging cu Securitatea în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet X. Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem, Fundația Academia Civică, 2003
