Doamna Aristina era ultima personalitate legendară a rezistenței anticomuniste care mai trăia printre noi, ca un model viu, de neînfrânt, de nemanipulat și ca o întruchipare a binelui și a frumuseții spirituale.
Fiică a pădurarului Nicolae Pop, organizatorul rezistenței armate din Maramureș, la 18 ani lupta cu arma în mână alături de tatăl și fratele ei în Munții Țibleșului, la 22 de ani era condamnată la 20 de ani muncă silnică și avea 33 de ani când s-au deschis închisorile. A străbătut deceniile de istorie comunistă fără să fie înecată de viiturile de gunoaie, iar cartea ei ”Să trăiască partizanii până vin americanii” Povestiri din munți, din închisoare și din libertate (Fundația Academia Civică, 2008) este printre cele mai vii dovezi ale unei memorii capabile să reînvie trecutul cu toate nuanțele de atunci, cu toate concluziile de acum.
Am considerat-o mereu un simbol, rămas miraculos viu, a tot cea avea mai bun poporul român, iar faptul că pe lângă curajul și forța rezistenței împotriva comunismului purta împreună cu mama și tatăl ei – care salvase în timpul ocupației maghiare copii evrei de la deportarea în lagărele naziste – titlul de ”drept al popoarelor” făcea simbolul pe care îl reprezenta și mai plenar și mai emoționant.
Am cunoscut-o alături de soțul ei – care se îndrăgostise, înainte de a o fi văzut, de legenda ei și, condamnat la mai puțini ani de închisoare, a așteptat ani de zile să o poată cere în căsătorie – în casa lor cu grădină idilică, cu minunate prăjituri și farmec din alte vremuri.
Am fost norocoși și mândri – Romulus Rusan și cu mine și cu toți colegii noștri de la Memorialul Sighet – de faptul că îi eram prieteni și că, astfel, prin această apropiere puteau să ajungă până la noi ultimele picături ale izvorului de apă vie care a fost rezistența morală și spirituală la Rău a acestei fiice a Țării Lăpușului și a Maramureșului, a acestei eroine.
Dumnezeu să o odihnească și să o răsplătească
iar românii să o așeze în cărțile de istorie!
Ana Blandiana
