(1908-1956)
magistrat, președinte al Tribunalului Câmpulung Muscel
În 1946 este dat afară din magistratură.
Temându-se de o iminentă arestare, se ascunde timp de 10 ani în casa unui nepot. Moare la 15 ianuarie 1956
În anii cât a stat ascuns a scris un jurnal pe care familia – emigrată în anii 70 în SUA – a reușit să îl scoată pe ascuns din țară. Aceste însemnări au fost publicate în volumul Instaurarea conducerii comuniste în România. Mărturii, 1946-1953 (București, 2000)
Am pierdut tot, absolut tot, afară de onoare, scria – în 1953 – la finalul însemnărilor Aurel Marinescu.
Recitind memoriile tatălui meu, în afară de cuvitnele lucide descriind instaurarea puterii comuniste în Muscel și de dureroasa descriere a anilor de pribegie, ceea ce rămâne deosebit de important pentru mine este spiritul lui extraordinar de dreptate, totală dedicare justiției, adevărata justiție, pe care a servit-o și pentru care a murit. (Ruxandra Panaitescu, în Postfața cărții publicete în 2000)
Preluăm din Cicerone Ionițoiu, Figuri de legendă un portret făcut magistratului Aurel I. Marinescu
AUREL I. MARINESCU. Un magistrat care și-a onorat meseria
S-a născut în 1908 în com. Beleti-Negrești, jud. Argeș și, după ce și-a luat două licențe, în teologie și în drept, a intrat în magistratură și pentru că avea o pregătire temeinică de drept, susținută și de o solidă morală creștină s-a impus, ajungând președintele Tribunalului din Câmpulung, capitala județului Muscel. A continuat să profeseze și după desființarea inamovibilității magistraților, după 6 martie 1945, când regimul comunist nu mai avea nevoie de judecători decât ca să execute hotărârile partidului. După instaurarea forțată a guvernului procomunist și la insistențele rusești de a se împiedica opoziția să câștige alegerile, Petru Groza a urmărit scoaterea adversarilor politici din listele electorale. Printre cei vizați, primul era Ion Mihalache pentru că le încurca socotelile, bucurându-se de o mare popularitate în județ. Au hotărât să-l șteargă din listele electorale pentru că ar fi fost voluntar în războiul antisovietic. Ion Mihalache a făcut contestație la judecătoria din Topoloveni, unde își avea domiciliul. Făcându-se presiuni de către comuniști, li s-a dat câștig de cauză. Ion Mihalache a mers mai departe cu procesul, cerând rejudecarea la Tribunalul județean din Câmpulung Muscel. Termenul a fost fixat pe 18 octombrie 1946. De la București s-au înscris ca apărători avocații Victor Popovici și Virgil Veniamin, iar de pe plan local s-a angajat avocatul Nicolae Suta.
Pe 17 octombrie, am plecat cu trenul cu un grup de 12 studenți solidari cu vicepreședintele P.N.Ț. A fost ultima garnitură care a sosit la Câmpulung, fiindcă a doua zi s-au suspendat toate trenurile în această direcție și, mai mult, s-a oprit și orice circulație rutieră de la Titu și Golești în direcția Câmpulung. Seara, când am ajuns, orașul era plin de polițiști și de agenți. Ion Mihalache s-a bucurat când ne-a văzut și a mers personal să ne ducă la găzduire într-o suburbie, la Bughea.
A doua zi dimineața s-a pus pază la toate barierele și s-a interzis venirea țăranilor în oraș. Noi, fiind anunțați, am fost conduși prin niște grădini. La locuința unde era cazat Ion Mihalache se strigau lozinci împotriva lui și chiar i se cerea moartea. Pe străzi se scriseseră lozinci acuzatoare de către muncitori aduși din regiunea petrolieră și conduși de Mihai Dorobanțu, un sondor care pe 9 august 1946 îl atacase pe Nicolae Penescu și-l omorâse pe avocatul Gheorghe Mihai și pe învățătorul Tică Popescu chiar în tribunal.
De intrat în tribunal era aproape imposibil. De abia am reușit să intrăm împreună cu avocatul Nicolae Suta, prefăcându-ne că discutăm o problemă legată de un alt proces, eu și cu Moiceanu, student la Academia Militară, originar din oraș. Curtea tribunalului era plină de muncitori și, când am intrat cu avocatul în sala de judecată, aceasta era plină de alți muncitori. Cu greu am găsit locuri.
Președintele a întârziat. Am auzit după aceea că venise de la București un „ștab” care vroia să pună ca președinte al completului de judecată pe un magistrat care le făcea jocul dar Aurel Marinescu nu a acceptat, ca președinte al tribunalului, să nu i se dea dreptul de a judeca el însuși acest proces.
În sfârșit, ședința a început și pledoariile celor trei avocați au fost la înălțime, argumentând că Ion Mihalache n-a fost voluntar în război. În acest timp, golanii din sală comentau și făceau să circule manifeste. Președintele a anunțat că dacă nu se face liniște se va vedea silit să evacueze sala. Atunci s-a făcut liniște și s-a continuat procesul. După terminarea pledoariilor, s-a anunțat că pronunțarea va avea loc a doua zi. A luat această hotărâre socotind că scandalagii vor fi plecați din oraș când se va pronunța hotărârea.
Ajunși la locuința lui Ion Mihalache, i-am găsit acolo și pe ceilalți colegi, care ne-au spus că de la București venise Iuliu Maniu, cu Mihai Popovici și Cornel Coposu, în semn de solidaritate cu Ion Mihalache. Seara a
m părăsit orașul și am aflat că a doua zi procesul a fost câștigat de Ion Mihalache. La comunicarea verdictului, organizația de partid comunistă a făcut o manifestație mare scoțând muncitorii de la lucru și „înfierând” de data aceasta nu pe Ion Mihalache, ci pe președintele tribunalului, cerându-i-se darea afară. De la București s-a cerut anularea sentinței și ministrul Justiției Lucrețiu Pătrășcanu a acceptat anularea, l-a dat afară din magistratură pe Aurel Marinescu și l-a mutat într-un sat din Dobrogea. A reușit să se înscrie ca avocat în baroul de Muscel, dar n-a putut să profeseze din cauza presiunilor ce se puneau la cale. În această situație, a stat ascuns din 1946 până în 1956. S-au luat măsuri și împotriva soției sale, care a fost exclusă din învățământ, iar fiica lor a fost eliminată din școală. Amândouă erau urmărite și anchetate de Securitate.
Aurel Marinescu a murit pe 15.01.1956 de cancer gastric, ascuns în casa unui nepot. Acesta l-a îngropat în grădina din spatele casei. (…)
Așa și-a sfârșit viața un om de excepție care și-a făcut datoria, apărând onoarea magistraților români, acceptând martiriul pentru apărarea dreptății.
