M-au ținut câteva zile fără a fi anchetat. Așa era practica, să te fiarbă nițel, să te înmoaie. Dar colegii mei de celulă mă preveniseră: „Nu vă impacientați, că aici există un anumit tabiet, un anumit sistem. Stați liniștit”. Și s-a deschis ușa, a apărut gardianul îmbrăcat în uniformă – toți erau securiști – și mi-a spus: „Cutare!” Nelipsiții ochelari imediat, și au început să mă poarte prin clădire. În sfârșit, am ajuns într-un birou. Mi-au scos ochelarii, m-au lăsat un pic să stau singur. Pe o ușă laterală a apărut anchetatorul. Cum v-am spus, un tip mare, mult, blond, care se uita făcând ochii mici. Zice:
– Cum te cheamă?
– Ionescu Miltiade.
– Bun. Pentru ce ești aici?
– Nu știu.
– Aha, nu știi, lasʼ c-o să afli.
În camera aceea cu un birou se afla într-unul din colțuri și o măsuță mică cu un scaun. Și mi-a spus:
– Stai acolo.
Am stat acolo. La început mi-a ținut un foarte scurt discurs despre felul în care se va desfășura ancheta, avertizându-mă:
– Să știi că la noi nu există să nu spui, să nu declari. Toți cei care ajung aici spun tot, tot ce vrem noi. Așa că fii atent: să nu ne obligi să recurgem la alte mijloace, la alte metode și așa mai departe. Ca să n-avem discuții.
Și a început să mă întrebe. Bineînțeles, întrebări din astea de rutină: cu cine te-ai întâlnit, ce ați discutat, ce ați vorbit? Când spuneam că nu am zis sau nu am făcut ceea ce susținea el, zicea:
– Fii atent! Fii atent! Eu așa am aici scris – vă dați seama cât era de redus! –, mie așa trebuie să-mi răspunzi!
…Și acest locotenent…Alexe îl chema; fost muncitor – că mi-a și spus: „Eu sunt din clasa muncitoare, iar cu dușmanii poporului nu am menajamente. Asta ca să știi”.
…Acest locotenent voia să obțină de la mine doar confirmări – pentru că cei care fuseseră arestați înaintea mea spuseseră aproape tot, iar el voia să confirm mereu. El să formuleze și eu să scriu – atât voia.
Din Militade Ionescu, Detenție totală, interviuri de Mihaela Udrescu, Silica Tănase; selecţie de texte: Traian Călin Uba; prefață Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, 2014
***
Miltiade Ionescu, medic, arestat în 1951 sub acuzaţia că, împreună cu mai mulţi medici, a făcut parte dintr-o organizaţie anticomunistă (organizaţie care se afla într-un stadiu incipient, având loc doar câteva întâlniri în cadrul cărora se discutase despre luarea de poziţie împotriva regimului). A primit o condamnare de 15 ani muncă silnică, fiind învinuit de „uneltire contra ordinii sociale”.
După proces, Miltiade Ionescu a fost transferat în lagărul de la Baia Sprie. La 6 iunie 1953, în cadrul unui grup de 14 deţinuţi, Miltiade Ionescu a reuşit să evadeze din mina de la Cavnic. După trei zile de la evadare, Miltiade Ionescu a fost capturat, împreună cu un alt coleg de lot şi de detenţie, medicul Paul Iovănescu. Ultimii deţinuţi evadaţi de la Cavnic au fost prinşi de către trupele de Securitate abia în septembrie 1953.
După mai multe luni de anchete, în primăvara anului 1954, Miltiade Ionescu a primit, pentru evadare, o nouă condamnare, de 11 ani. După proces, Miltiade Ionescu şi-a continuat detenţia în penitenciarele Aiud, Gherla şi în lagărele de muncă din Balta Brăilei (Luciu Giurgeni, Strâmba, Salcia). A fost eliberat la 29 iulie 1964 în urma graţierii generale, după 13 ani de detenţie.
