Rodica Botez: Noi, familia Gărdăreanu, părinții și noi copiii, eu un an și opt luni, fratele cinci ani, am fost deportați în Bărăgan pe 18 iunie 1951. Împreună cu bunicii dinspre mamă.
Locuiam în Florești, județul Mehedinți.
În iunie 1951 aveam un an și opt luni. Îmi amintesc de 18 iunie doar din povestiri.
Ne-au înconjurat, mama plângea, activistul de partid: „Nu lua nimic, n-ai nevoie, acolo îți dă de toate.” Și, spre uimirea noastră, un ofițer de Securitate a venit la mama și i-a spus: „Ai doi copii, nu ți se dă nimic acolo, nu mai plânge, și pune ce ai nevoie.” Noi am plecat cu un cal, Cezar îl chema, iar bunicii de pe mamă au plecat cu un car cu boi. Ei au fost mai cu capul pe umeri și au luat mai multe. Au luat și mașina de cusut…
G.C.: Și cam cât timp au avut părinții să încarce?
R.B.: De la trei noaptea până dimineața, când s-a luminat au pornit.
G.C.: V-au spus să vă prezentați la o anumită oră, într-un anumit loc.
R.B.: Nu. A ieșit toată lumea în șosea și s-a dat pornirea.
(…)
G.C.: V-au dus în Bărăgan, în ce județ?
R.B.: În Bărăgan, chiar la Rubla, unde a fost domnul Coposu. Satul Călmățui, Însurăței, deci terenul era între Însurăței și Viziru, pe drumul între Însurăței și Viziru, un câmp acolo, ne-au dus noaptea de la gara Batogu, parcă Batogu…. Ne-au dus în câmpul acela unde erau bătuți țărușii. Primul petec de pământ a fost al nostru. Probabil, pentru că pe bunic îl chema Basica, era în ordinea alfabetică, nu știu, și chiar în colțul satului, spre Viziru, nu, spre Însurăței, în spate era Viziru, ne-au spus că ăla este terenul nostru.
Ne-au spus să începem să facem case, de fapt, ai mei au făcut bordei întâi. Am locuit în bordei, în prima noapte a fost o ploaie torențială și ne-am băgat sub căruță acopertă cu niște cergă. De ce luase bunicul cerga aia de pus grâul, din cânepă, nu pot să știu. Niciodată n-am știut! Nici de căldură nu ținea aia, era aspră. Putea să ia plapuma, putea să ia altceva, dar a luat acea cergă.
…. Unii nu voiau să construiască, tot așteptau că le dă drumul. Pe urmă, au venit cu presiuni, i-au scos la munca bumbacului și, de fapt, au făcut muncă patriotică să construiască primăria, dispensarul, căminul cultural, toate instituțiile. Și făceau cu rândul, munceau la casa noastră. Noi am avut o casă mare, așa s-a spus, pentru că tata era destul de tânăr, bunicul în floarea vârstei și au construit o casă mare cu trei camere…
…Bunică-miu s-a angajat șef de echipă la construcții, era brigadier, iar taică-miu a mers la câțiva kilometri la Lișcoteanca, era un I.A.S., avea depozite de grâu, avea vie, avea pomi, avea angajații lui, paznici, bucătăreasa, care gătea muncitorilor.
Fragment dintr-un interviu cu Rodica Botez născută Gărdăreanu, realizat de Gabriel Catalan, în 2005, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet
