Vasile Popescu: Să povestesc că am stat închis să nu se ducă oamenii până la arii, că nu vrem colhoz şî că am dat cu pietre în miliție.
Daniel Popa.: Cu ce ocazie ați dat cu pietre în miliție?
V.P.: Că ei da cu pușca în noi.
D.P.: Cum s-a ajuns la această situaţie?
V.P.: Împușca în noi.
D.P.: De ce? Ce aţi făcut dumneavoastră ?
V.P.: Strigam să deie drumu’ omului, celui ce a luat doi snopi. Şî ei: „Nu-i dăm. Ducețî-vă acasă, că nu-i dăm drumu’! Îi dăm drumu’ când om ști noi!”
D.P.: Și așa a început revolta din Calafindești. (…)
D.P.: Cum se numea omul acela?
V.P.: Ilie Diaconescu. Pentru doi snopi, să-l închidă pi om? Omu’ n-o făcut nimic. Vine di la moară ș-o luat doi snopi di orz să deie mâncare la găini.
D.P.: De unde a luat snopii?
V.P.: Di la dânsu’ di pi bucăţâcă, di pi pământu’ lui, să deie la găini. Șî l-o prins milițienii. L-au luat la Miliție.
D.P.: De ce nu avea el voie să ia snopii de pe pământul lui?
V.P.: Di ce? Că ei vrea să facă colhoz. C-o spus că di ce tu să ai mult, eu am puţân, tăți să luăm la fel! Că așa o strigat. Dacă luăm toți la fel, lumea s-a revoltat.
D.P.: Deci, în anul 1949, urma ca dumneavoastră să nu mai luați produsele acasă, ci să le împărțiți la arie. (…)
D.P.: Cam câți oameni s-au adunat?
V.P.: O fost mulți. Juma’ di sat.
D.P.: Și satul câți oameni avea?
V.P.: Tot avea v’o cinci-șasă sute.
D.P.: Ce strigau oamenii?
V.P.: Să-i deie drumu’ omului.
…O tras în oameni. Doar sunt îngropați la Rădăuți oamenii.
D.P.: Care sunt acei oameni care au fost omorâţi?
V.P.: Cacior Vasile, Alexei Filon, Irimescu Dumi-tru şî Diaconescu Filon a lu’ Pintilie.
D.P.: În urma acestor împușcături, ce au făcut oamenii?
V.P.: Oamenii au fugit. S-au împrăștiat, au fugit pi câmpuri, că era… na… păpușoaie pi câmp. S-au ascuns v’o trei zile, că umbla cu pistoalele așe, pi drum, trei înainte, trei pi-o parte șî trei pi-o parte. Tot așa cu puștili, di parcă o făcut cine știe ce omu’! Care-l prindea în drum, la Rădăuți! Dar câți oameni n-or stat acolo? Vreo 60 or’ 70 di oameni ne-o băgat la Miliție.
D.P.: Câți milițieni erau?
V.P.: Poate v’o 50 erau… Eu știu? Lângă gard era numai miliție.
D.P.: Dar de unde veniseră aceşti miliţieni?
V.P.: Vine’ di la Siret, i-o adunat di la Rădăuți.
D.P.: Când a venit miliția?
V.P.: În zâua aceea o vinit. O dat telefon ş-o vinit miliţia.
D.P.: Cei patru oameni au fost împușcați acolo, în fața postului de Miliție?
V.P.: Unu’ era în ogradă. Nici nu o ieșât până acolo în drum.
Fragment din interviul cu Vasile Popescu realizat de Daniel Popa, în octombrie 1999 (Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 1011B2-1012A-B1) și publicat în ”Să ne răsculăm că pământu’ ne ține pi toți”. Revolte împotriva colectivizării din Nordul Moldovei. Mărturii culese de Daniel Popa și Zenova Pavlică, editor, studiu itnroductiv și aparat critic Virginia Ion, seria Recviem pentru țăranul român nr. 7 (serie inițiată de Romulus Rusan), Fundația Academia Civică, 2019
Vasile Popescu, născut la 10 martie 1930, în Calafindeşti (judeţul Suceava), patru clase primare, ţăran, căsătorit, doi copii . A fost arestat la 14 martie 1950, în urma revoltei împotriva colectivizării din Calafindeşti, şi condamnat la 4 ani închisoare corecţională pentru „instigare publică”. Închis în penitenciarul Iaşi şi în coloniile de muncă Poarta Albă, Valea Neagră şi Galeş, a fost eliberat la 16 martie 1954.
