Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Veronica Ungurean despre fratele său, Ioan Davidean, țăran din Frătăuții Noi, împușcat în timpul revoltei din 7 august 1949

Veronica Ungurean despre fratele său, Ioan Davidean, țăran din Frătăuții Noi, împușcat în timpul revoltei din 7 august 1949

posted in: Din "marea de amar"
Ion Davidean, ucis în urma revoltei din Frătăuţii Noi, din 7 august 1949 (fotografie preluată din volumul Emil Ianuş, Ion Prelipcean, Anul 1949 în judeţul Suceava: arestări, asasinate, deportări)

Veronica Ungurean: Of, tare mi-aduc aminte! Mari greutăţi am petrecut! Eu aveam 13 ani şî fratele meu ave’ 18 ani.
Daniel Popa.: Fratele dumneavoastră cum se numea?
V.U.: Davidean Ioan. Eu eram acasă ş-aud odată împuşcând. Când am auzât împuşcând, vinea o femeie, care trăieşte şî-n zâua di azi, acuma să numeşte Capră Domnica, şî ne spune: „Catrină, hăi…”, pi mama o chema Ecaterina, da’ îi zâcea Catrina. „Catrină, hăi, tu ştii ceva?” „Şe îi? Şe, Domnică?” „Ţ-o împuşcat pi Nicuţă a tău!” (plânge) Ş-o fugit mama, cum era în caruţă, era cătră sară aşa, pi la patru jumate, vinea di la cânepă, o căzut jos din căruţă, când o auzât că o murit baietu’ ei. Şî auzâm tot mai dăparte împuşcături. (…)

D.P.: Dar de ce a început răscoala?
V.U.: Pentru că la noi este pământ puţân şî pământu’ ăsta nu-i pământ di Bărăgan, nu-i pământ di Banat, îi pământu’ tare. Şî fiecare avea o bucăţâcă di pap’şoi, o bucăţâcă di barabule, o bucăţâcă di grâu. Şî ei, grâu’ cela, voiau să-l strângă tăt la un loc. Şî dacă ei o spus „tăt la un loc”, oamenii o început să să gândească că are să fie foamete. (…)

Notă a Securităţii privind revolta desfăşurată în Frătăuţii Noi, la 7 august 1949 (ACNSAS)

D.P.: Revolta cum a început? Ce s-a întâmplat, de fapt?
V.U.: Povestea oamenii că s-o băgat primaru’ în arie ş-o anunţat că să strânge pământu’ la un loc şî o început oamenii cu gălăgia când o început aceia să spuie aşa.
D.P.: Ce zi era?
V.U.: Duminică. În 7 august.(…) Securitatea o venit după-masă, pi la trei jumate-patru. Da’ până atunci o fost şî serbarea, şî şedinţă, şî galagie, şî… Ştiţi? Şî, când au venit, o zâs că în cinci minuti să plece lumea d-acolo. Şî, când o văzut că nu să-mprăştie lumea, o tras.
D.P.: Au venit multe trupe de Securitate?
V.U.: F’o două-tri maşâni, cred.

D.P.: Aşa. Şi li s-a spus să plece. Aceştia n-au plecat…
V.U.: Ei o tras prima dată în sus şî pi urmă o tras în plin.
D.P.: Îmi puteţi spune care au fost oamenii de aici care au fost împuşcaţi, care au murit?
V.U.: Da. Îi ştiu pi tăţi. Primu’, Davidean Ion. Chiar primu’ l-o împuşcat pi frati-meu, o fost împuşcat în cap. Lumea mi-o zâs că atunci când o văzut că o început să tragă, frati-meu o zâs: „Hai acasă, că nu-i di stat!” Ş-atunci când o zâs el „Hai acasă, că nu-i di stat!”, o tras fix în dânsu’. El era tinerel, ave’ o pălărie aşe… şî o căzut.
D.P.: În ce loc a fost împuşcat?
V.U.: Lângă cămin, unde e căminu’ acuma…
D.P.: Altcineva?
V.U.: Isopescu Vasile7.
D.P.: El unde a fost împuşcat?
V.U.: Nu ştiu. Acela încă o trăit. Acela s-o văietat…
D.P.: Deci a fost rănit grav şi a decedat pe urmă?
V.U.: Da. O mai fost Andreşan Ion.
D.P.: El a murit atunci?
V.U.: Da. O murit atunci. Şî o mai fost şî Cuciurean Ilarion.
D.P.: Aceştia au fost împuşcaţi mortal. Au fost şi răniţi?
V.U.: Eu ştiu di un rănit – acu îi mort omu’ cela. Nu ştiu cum îl cheamă pi dânsu’.
D.P.: După toate cele întâmplate, securiştii au mai rămas prin comună?
V.U.: O stat în noaptea aşeea. O stat duminică noaptea şî luni noaptea. Şî miercuri dimineaţa ne-o ridicat. Pi 10 ne-o ridicat – duminică o fost în 7, luni 8, marţi 9…

…Şî miercurea dimineaţă ne-o înconjurat casa…
D.P.: Cam câţi erau?
V.U.: 18, poate 20-25.
D.P.: Şi cam pe la ce oră era?
V.U.: Cam pi la patru jumati dimineaţa, nu era răsărit soarele. Şî odată ne-o înconjurat casa şî o tras un foc di armă ca să ne spărie. Ce să spării?! Eram eu, di 13 ani, mai aveam un frate – frate bun cu mine, di 9 ani, şî mama cu copil mic di un an.
D.P.: Copilul mic cum se numea?
V.U.: Ştreangă Andronic. Ş-apăi, mama o mai avut unu’, care s-o născut acolo, unde ne-a dus.
Atunci, dimineaţa când ne-o ridicat, nu ne-o dat voie să luăm o pătură, un cearşaf aşa.
D.P.: Eraţi numai cu hainele de pe dumneavoastră?
V.U.: Numai cu hainele. Eu ştii cum eram? Eram cu un păr blond şî cu o fustiţă, o rochiţucă aşa, o bluziţă, disculţă, c-aşa eram atunşea când or vinit. Şî mama, cu copilaşu’-n braţă.

 

Fragment din interviul cu Veronica Ungurean realizat de Daniel Popa în octombrie 1999 (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. interviu nr. 1024A2-B1) și publicat în ”Să ne răsculăm că pământu’ ne ține pi toți”. Revolte împotriva colectivizării din Nordul Moldovei. Mărturii culese de Daniel Popa și Zenova Pavlică, editor, studiu itnroductiv și aparat critic Virginia Ion, seria Recviem pentru țăranul român nr. 7 (serie inițiată de Romulus Rusan), Fundația Academia Civică, 2019

 

Veronica Ungurean, născută la 22 iunie 1936, în Frătăuţii Noi (judeţul Suceava), două clase primare, ţărancă, căsătorită, doi copii. Sora lui Ioan Davidean, ucis în timpul revoltei din Frătăuţii Noi, din august 1949. După revoltă, Veronica Ungurean a fost deportată, împreună cu restul familiei, în Bărăgan, de unde s-a întors în 1954