n. 15 oct. 1888, Rojişte (Dolj) – m. 16 nov. 1958, închisoarea Gherla
avocat, fost director al Teatrului Naţional din Craiova
Arestat în noiembrie 1952, este condamnat administrativ la 36 luni de detenție pentru că era membru al Partidului Național Liberal. Închis la Centrul de Triere București și la Văcărești, este eliberat în iunie 1954.
Este rearestat în 10 noiembrie 1956 de Securitatea din Craiova fiind acuzat de ”agitație publică”. Prin sentința nr. 137/1957 a Tribunalului Militar Craiova este condamnat la 2 ani închisoare pentru ”agitație publică”, art. 327 CP. Unul din motivele invocate era că redactase și apoi răspândise o poezie considerată ”publicație interzisă”. Încarcerat la Craiova, este transferat la Jilava și apoi la Gherla.
Moare la 16 noiembrie 1958 în închisoarea Gherla.
Proiectul ”Recensământul populației concentraționare”
© Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței