După eliberarea din închisoare m-am întors în Reghin. Sigur, m-au pus să semnez hârtia de rigoare că dacă aud ceva mă duc şi spun şi aşa şi mai aşa. Bineînţeles că nu m-am dus niciodată.
…Am stat ce am stat şi am început să-mi caut de muncă. Toată lumea – adică nu toată lumea, să nu vorbesc cu păcat – dar marea majoritate se ferea şi le era frică de mine. Am avut colegi care nici nu m-au mai salutat.
Mi-am găsit servici la o brutărie. Eram zilier, nu eram cu carte de muncă. Câteva luni am curăţat cartofi pentru pâine, știți că se face în Ardeal pâinea cu cartofi. Lucram mai mult noaptea. Curăţam cartofi ca să aibă pentru pâinea de a doua zi. Ţin minte că mă ardeau pălmile de la cartofii pe care îi curățam. Şi am lucrat 2 sau 3 luni acolo.
Pe urmă…datorită unor oameni care mă ştiau, îmi cunoşteau părinţii, ne cunoşteau de atâţia ani, încet-încet m-au ajutat să scap de nişte munci mai grele. Am intrat în brutărie, am lucrat ca muncitoare, pe urmă la magazie şi tot aşa, încet-încet… Pe urmă m-am înscris la liceu, la fără frecvenţă şi am temrinat liceul. Apoi am început să muncesc în contabilitate şi asta am făcut câţiva zeci de ani.
Fragment din interviul cu dna Niculina Moica, realizat de Cristina Păun, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 2552
