Vasile Joghiu: Au venit niște echipe formate dân mai mulți oameni. Șî au umblat prin sat cu colectivizarea. Au umblat să colectivizeze forțat ca şî cum dumneavoastră ați veni la mine în curte șî, fiindcă nu v-am răspuns, m-ați lua la bătaie pi mine. Eu eram obligat să sar la dumneavoastră, fără discuție! Deci, dacă aveai 200-300 di inși șî venea în curte la matale, dădea cu picioru’ în hambaru’ di grâu, în butoiu’ cu vin șî făceau dezastru, asta era problema. În situaţia asta, noi ne-am revoltat.
…Echipele erau venite di la Focșani. Da’ erau organizați foarte bine, că nu erau țărani. Erau profesori, învățători, milițieni, da’ erau schimbați, erau îmbrăcați așa, în halate…
Daniel Popa: Dumneavoastră îi cunoșteați?
V.J.: Nu, nu. Păi, dacă erau străini. Nu erau dân sat di la noi. Dar aveau câte un îndrumător di la noi.
D.P.: Și cum procedau, practic, echipele astea?
V.J.: Procedau în felul următor: ca să te treci la colectiv, te forţau, dacă nu te treceai, te băteau. Ei așa umblau, cu bătaia. Şî aşa a reușit să colectivizeze lumea. Da’ nu era corect. Trebuia să lase să să înscrie omu’ di bună voie, nu să-l înjure, să-l bată, să-i fărâme butoi sau ce mai avea în curte.
Fragment din interviul cu Vasile Joghiu (născut la 17 mai 1931, Suraia, Vrancea, ţăran), realizat de Daniel Popa în 1997, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 742, și publicat în Pe aici nu se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958), interviuri de Daniel Popa, editor, studiu introductiv, note Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2016
