Păuna Robitu: Casa a stat un an de zile pustie (cât au fost cele două închise, n.ed.) şi n-am mai găsit nimica: păsări, lăsasem vreo cinci-șase oi, un tăurel şi un viţel… Le-a luat unchiul meu şi le-a vândut; ne-a mai dat ceva, nu ne-a mai dat… Casă pustie… gardurile căzuseră…
Nicolae Drăgușin.: Dar nu veniseră oamenii să fure din ea?
P.R.: Păi ce era să fure de la două femei? Ce, pe timpul ăla era ca acuma?
N.D.: După eliberare, v-aţi înscris în colectiv?
P.R.: Păi şi aşa când am plecat tot satul a fost înscris la colectiv. În anul ’61 a colectivizat toată ţara, toată comuna. N-a mai rămas nimini. Fie că a avut cerere, fie că nu, a rămas colectivizat. Care a venit la colectiv, a venit la colectiv; care a plecat în lume, a plecat în lume. Eu am muncit trei ani la fermă și în ’65 m-am căsătorit. Și am venit aici, în Merișani. Am făcut 30 de ani la colectiv: 27 și cu ăia trei la Dobrotești.
N.D.: Cum se lucra la colectiv?
P.R.: Ne duceam, munceam, săpam.
N.D.: Pământul dumneavoastră era acolo.
P.R.: Da, nu s-a mai ţinut cont ca să te duci unde ai pământul; trebuia să te duci unde erai trimis, să-ţi faci zile. Ca să-ţi faci zile să ieşi la pensie că aveai carte de muncă. În 1999 am ieșit la pensie, la 57 de ani.
Fragment din interviul cu Păuna Robitu, realizator Nicolae Drăgușin, aprilie 2009, în Arhiva de istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. interviul nr. 2756 și publicat în Viață țărănească în comunism. Mărturii din județele Teleorman, Olt și Ialomița, interviuri de Nicolae Drăgușin, Ștefan Marinescu și Gabriel Catalan, editor, studiu intraductiv și aparat critic Nicolae Dărgușin, Academia Civică, 2019