Cea mai mare deportare a avut loc pe 13 iunie 1941. Cu o săptămână înainte ca românii să treacă Prutul. Atunci a fost o deportare de zeci de mii de oameni, nu știu eu să vă spun exact, dar sunt documente, totuși cred că nimeni nu știe exact, oameni din Basarabia și din Bucovina. Erau îmbarcați în vagoane de vite și trimiși, Siberia este mare, încăpeau. Bunica mea a fost deportată în această zi de 13 iunie împreună cu fiica ei, cu ginerele și cu băiețelul lor care avea 5 ani. Băiatul ăsta ne-a povestit, când ne-am întâlnit după 40 de ani, că el atunci știa că o să meargă cu căruța și era foarte bucuros. Bărbații au fost separați de la început de femei. Deci tatăl a fost despărțit și bunica cu fiica ei și cu vărul meu au mers împreună în alt vagon. Însă băiatul s-a îmbolnăvit, o boală epidemică, și a fost separat împreună cu maică-sa. Deci bunica mea, bătrână, a rămas singură, mama cu copilul într-un alt vagon și soțul în alt vagon. Mi-a povestit bunica mea. Ne-am revăzut după 16 ani, când a reușit tata s-o aducă în țară. Ne-a povestit că a fost dusă undeva, zile întregi a mers cu trenul, în Siberia, era vară, totuși bine din punctul ăsta de vedere, și au ajuns într-un sat, jumătate cu ruși și jumătate cu neamuri asiatice. Ea a intrat ca un fel de servitoare la o școală sau grădiniță, așa ceva, și a mai putut mânca acolo. 7 ani a trăit așa, și într-o zi poștărița trece pe uliță și zice: „Bunico! Am o telegramă pentru tine”. Mătușa mea reușise să intervină atuncea pentru că a fost un moment de relaxare, nu știu să vă spun exact, în orice caz prin ’47 s-au întors în Basarabia, bunica cu fiica ei și cu băiatul. Băiatul avea deja 12 ani.
Fragment in interviul cu Elena Teodorescu realizat de Corina Ioacără, 24 noiembrie 2004 (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței – Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, Arhiva de Istorie Orală, interviul nr. 1982) și publicat în Georgeta Pop (ed.), De la refugiu la deportare. Mărturii ale refugiaților din Basarabia și Bucovina, Fundația Academia Civică, 2021