… ne-am trezit în dimineață, pe la patru, cu o armata peste noi, cu puștile spre noi, ne-am și speriat… Toți din somn, tata săracu‘ atunci cred c-a făcut infarct, c-a transpirat și i-a fost rău. Da‘ nu știam noi. Așa, săracu‘ s-a îmbolnăvit. Și ne-au încărcat într-un camion și ne-a dus la gară.
Că la Bărăgan noi copii a trebuit să facem chirpici, să facem bordeiu‘. Am stat întâi într-un bordei, am improvizat un fel de veceu așa c-un cearșaf, vai de capul nostru, repede ce-am putut pe noi…
… Tata nu și-a mai revenit totuși. Adică era așa, dar… era bolnav și ne era frică să nu moară, ne doream să-l ținem în viață. Și noi a trebuit să muncim. Am făcut casa cu… n-am făcut chirpici, am făcut cofrag și cu picioarele frământam pământul cu pleava aia de la grâu…. O încăperică jumătate, asta aveam și canapeluțele alea puse. Și dormeam toți, unii peste alții pe-acolo. Da‘ nu vă spun că a venit o ploaie nemaipomenită, cu potop de ploaie, unde ne-am… pur și simplu ne-am înnecat, că am scos tot. După ce nu mai avem ce aveam.. vai de capu‘ nostru. Rămăsesem dezbrăcați. Așa, și… Foarte greu, ce să vă zic… groaznic…
Viorica Roman, n. la 1 august 1938, Igești, Strojineț. În 1944 familia (părinții și 6 copii) se refugiază în România. Se stabilesc în Severin. În iunie 1951 sunt deportați în Bărăgan
Fragment din interviul cu Viorica Roman, realizat de Ileana Mateescu, în 2011. Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3045.