Deportările din Banat şi Mehedinţi, din vara anului 1951, reprezintă unul (şi cel mai bestial) dintre numeroasele proiecte de epurare socială pe care le-a inventat regimul comunist din perioada Gheorghiu-Dej, aflat în plină dominaţie sovietică. În urma unui plan pregătit timp de trei luni, cu precizie diabolică, au fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii de 18/19 iunie, fără nici un anunţ prealabil, peste 44.000 de oameni, începând cu femeile şi bărbaţii apţi de muncă şi continuând cu familiile lor, compuse din bătrâni de până la 85 de ani şi din copii de toate vârstele (unul din ei, născut abia cu două zile înainte). După un drum tărăgănat, de două săptămâni, zăvorâţi în vagoane de animale, deportaţii au fost depuşi în câteva gări din Bărăgan, de unde camioanele i-au purtat în 18 puncte diferite ale deşertului de stepă. Lăsaţi sub cerul liber, sub soarele năucitor de vară, au trebuit să-şi pregătească pentru început bordeie sub pământ, ca în comuna primitivă. În anii următori şi-au construit case mai arătoase şi au desţelenit pământurile virgine. Au reuşit astfel să-şi procure hrana pentru ei şi pentru animalele din curte, biruind sărăcia şi izolarea, supravieţuind ca nişte Robinson Crusoe ai secolului XX.
Întrebarea – pe care o pune expoziţia „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan” – este: care a fost rostul dezrădăcinării unui număr atât de mare de oameni? Se temea regimul comunist de hărnicia, de seriozitatea, de anticomunismul lor, de speranţa cu care ei aşteptau ca americanii să-i elibereze, pătrunzând în ţară prin Iugoslavia lui Tito? Altfel nu se explică forţele uriaşe puse în joc: peste 10.000 de militari înarmaţi (securişti, miliţieni, elevi de şcoală militară, grăniceri şi pompieri), coordonaţi şi supravegheaţi de 2500 de activişti de partid.
Peste cinci ani, în 1956, deportaţii s-au întors la casele lor, dar mulţi le-au găsit ocupate de profitorii regimului şi pentru a doua oară au fost obligaţi să ia viaţa de la capăt. 1600 dintre ei (dintre care 175 copii) muriseră în detenţie şi curând osemintele lor au fost arate cu tractorul, odată cu satele făcute una cu pământul.
Unele sate au fost totuşi transformate în centre de „domiciliu obligatoriu” pentru miile de deţinuţi politici eliberaţi din închisori la expirarea pedepsei, dar consideraţi recalcitranţi şi „nereeducabili”. Între 1955 şi 1964, s-au perindat pe la Rubla, Lăteşti, Măzăreni, Dropia, Zagna, Fundulea personalităţi ale vieţii politice şi culturale, între care Corneliu Coposu, Ion C. Brătianu, Dan M. Brătianu, Constantin C. Giurescu, Ion Diaconescu, Camil Demetrescu, Hans Bergel, studenţii Paul Goma, Dan Mugur Rusiecki, Ion Varlam. Suplimentele de pedeapsă, mergând de la 12 la 60 luni, convieţuirea îndelungată într-un perimetru redus le-au permis să se împrietenească, să-şi transforme noua existenţă într-o şcoală a solidarităţii. Cea mai neomenească detenţie în această perioadă a fost aceea a şapte copii – cu vârste între 1 şi 12 ani – expulzaţi la Lăteşti împreună cu mama lor, după ce tatăl, preot reformat, fusese condamant la 22 ani. Un alt preot, ortodox, a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru că a îndrăznit să părăsească pentru scurt timp DO, unde fusese adus după alţi 9 ani de detenţie.
În rezumat, totuşi, destrămarea ţesutului civic n-a reuşit nici în cazul deportaţilor, nici în cel al „DO-iştilor”, comuniştii trebuind să amâne atomizarea totală a societăţii până în anii 70-80, când noile generaţii au cedat în faţa terorii profilactice declanşate de noul regim comunist.
Romulus Rusan, 2011, text curatorial pentru expoziția Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan
Vă invităm să citiți mărturii ale copiilor deportați împreună cu familiile în Bărăgan în iunie 1951. Mărturiile sunt din arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Raluca Moise n. Burileanu: Noi nu am avut copilărie, nu am avut nicio jucărie, nici măcar o păpușă din cârpe
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Maria Popescu: Noi am început să plângem atunci, să rămâi sub cerul liber… Fără apă, fără mâncare, fără nimic
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Viorica Roman: Ne-am trezit în dimineață, pe la patru, cu o armata peste noi, cu puștile spre noi, ne-am și speriat
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Valeriu Bosoancă: Perioada aia n-a fost copilărie absolut deloc
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Delia Mecotă Toconiță: Am stat în bordei acoperit cu stuf. Au venit ploile, s-au rupt toate treptele, noi stăteam în apă, că te întrebi de ce suntem reumatici
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Nicoleta Pletea: Și-au făcut ai mei o casă acolo, din chirpici, cum era la vremea respectivă, acoperită cu stuf din baltă, și în octombrie m-am născut eu
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Maria Elisabeta Șandor: Mergeam cu mama vara la lucru, la câmp, la cules bumbac
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan: Aurelia Chiriță: Ne duceau pe noi, copiii, forțat la cules de bumbac
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Victoria Bălu: Eu auzisem că plecăm undeva cu trenul și eram încântată pentru că nu călătorisem cu trenul
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Elena Belu: Îmi amintesc un lan nesfârșit și o potecuță. Și eu mă văd pe această potecuță. Deci, aceasta e prima mea imagine din Bărăgan
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Elena Cinteză: În miezul nopții, am fost treziți. Tata mi-a spus să mă îmbrac că trebuie să plecăm și-am întrebat unde. A zis nu știu.
- Rusaliile negre. Deportarea în Bărăgan. Aristotel Untaru: Ne-a somat ca în termen de două ore să fim cu bagajul gata pentru a fi deportaţi, destinaţia necunoscută
- Rusaliile Negre. Deportarea în Bărăgan. Rodica Botez Gărdăreanu: Ne-au dus în câmpul acela unde erau bătuți țărușii. Primul petec de pământ a fost al nostru. Probabil, pentru că pe bunic îl chema Basica, era în ordinea alfabetică
- Rusaliile Negre, 18 iunie 1951: La gară, ne-au adunat pe toţi şi auzeam diferite zvonuri că ne duc în Siberia
- Cornelia Fiat: Am cules melcișori. Și astea au fost singurele jucării cu care am plecat în Bărăgan
- Copii deportaţi în Bărăgan
- Familia Sarafolean
- Familia Caraiman din Gârdoaia Mehedinţi
- Rusaliile negre. Deportarea în Bărăgan. Mărturii
- RUBLA, SATUL CU O SINGURA CASĂ
- RUSALIILE NEGRE. STIGMATUL DEZMOŞTENIRII
Citiți și
Elena Spijavca, Munci și zile în Bărăgan, povestea uneia din familiile deportate din Banat în Bărăgan în sinistra noapte a „Rusaliilor Negre” este narată clipă de clipă în aceste pagini. Autoarea lor (născută la 10 mai 1918 în Basarabia, la câteva săptămâni după unirea provinciei cu țara-mamă; decedată la 12 octombrie 1990 la Hamburg, unde emigrase de curând) se numește Elena Spijavca.
Romulus Rusan (coord.), Morți fără morminte în Bărăgan, o impresionantă listă a celor care nu au supraviețuit deportării
