Vasile Tașcă: Colectivizarea s-o întâmplat în felul următor. În toamna lu’ ʼ57 au vinit echipe. Nu putea să scape de dânșii absolut nimeni; au vinit de la Galați să ne trecem la colectiv forțat. Am scăpat de ei. Cam aproape la terminarea anului, în ʼ57, au vinit de la maluʼ Prutului vreo 20 de mașâni încărcate cu oameni șî nu putea să scape nimeni… Le-au dat mâncare la SMT, acolo, șî s-o pornit prin sat echipe de câte 20-30 de inși. Atunci, eu am fugit. Până la urmă am fost prins șî m-o dus forțat să mă trec la colectiv. Ne-am trecut la colectiv. Ca după vreo lună șî ceva, ei vroiau să facă inaugurarea colectivului. Ne-am adunat toți la Sfat. „Haideți la Sfat!”, spunea lumea, că ne dădea cererile de înscriere, că noi nu vroiam colectivuʼ să-l facem forțat.
… Acuʼ, în ziua de 11 ianuarie 1958, toți oamenii s-au adunat la Sfat ca să ne deie cererile. Când am ajuns la Sfatuʼ Popular, o ieșit afară primaru’ comunei care era pe timpurile celea, unul Bălan, șî o spus că: „De-ați muri toți cudalbii, noi colectivuʼ tot îl facem”.
… Cam după v’o două zile au încercuit comuna cu militari șî or început arestările, noaptea. Cred că o arestat vreo 40-50 de inși, cu duba. Eu în timpuʼ acela am fugit, m-am strecurat printre militari șî am fugit într-o comună, Drăgănești. Am stat vreo două zile fugar acolo șî am vinit acasă pe urmă. Când am vinit acasă, ei arestau numai noaptea; ziua nu arestau.
…Era șî frig, iarna, da. Am vinit acasă. Ziua stăteam acasă, că nu aresta ziua, aresta numai noaptea, cum v-am spus. Noaptea plecam, dormeam la un prieten. Într-o bună zi, mă duceam la apă, la o fântână acolo. Când, un locotenent de miliție șî cu un brigadier de la noi din sat, cu șareta, vineau la mine acasă. Eu când am văzut așa, m-am întors cu spatele ca să nu mă cunoască. L-o întrebat: „E aista?” „Aista-i”. S-o dat jos din șaretă milițianuʼ. Când mă uit în urmă, avea pistoluʼ scos. Am intrat în casă, am pus căldările jos. Aveam trei copii, au început să plângă. Zâce: „Mergi până la postuʼ de Miliție să dai o declarație.”. „Da”. Am plecat cu dânsu’, cu șareta, la postuʼ de Miliție. Când, la miliție, ce să vezi? Era un căpitan: „Ai participat pe ziua de 11 ianuarie la rebeliune?”. „Nu, eu am fost numaʼ de mi-am luat un ziar”. Zâce: „Ce ziar? Lasă!” M-o închis. Zâce: „Lasă, că spui la Galați”. Au mai vinit dintre ai noștri arestați, Cioromela Dumitrache, au mai adus nu știu câte mașâni acolo, au mai adus cinci-șase inși, o vinit duba șî ne-o dus la Galați. Când, la Galați, ne-o băgat într-o celulă. O scos pe câte unuʼ.
Vasile Tașcă, născut la 26 septembrie 1926, Cudalbi (județul Galați), șase clase primare, țăran, căsătorit, cinci copii. Arestat în ianuarie 1958, a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică pentu ”acte de teroare” prin prin sentința nr. 18/1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a
Fragment din interviul realizat în 1997 de Daniel Popa, Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 802-803A1, și publicat în Am ținut de brazda noastră. Împotrivirea la colectivizare în județul Galați, interviuri de Daniel Popa, editori Virginia Ion și Traian Călin Uba, Fundația Academia Civică, 2017