Plecarea dintre noi a Domnului Mănucu face parte dintre acele pierderi care sunt dramatice nu doar în sine, ci și prin dureroasa evidență că locul rămas gol nu va putea fi completat cu altcineva de aceeași calitate și importanță.
Era unul dintre acei oameni rari care, oriunde ar fi optat să se așeze, devenea punct de sprijin și coloană de rezistență a construcției care se alcătuia în jurul său. Era unul dintre acei puțini oameni cu adevărat liberi, pentru care libertatea însemna spirit critic și liber arbitru. A avut curajul să ia și să-și asume propriile hotărâri și atunci când – ca inginer al Regionalei CFR Craiova – a oprit trenurile cu mineri porniți spre București, și ca președinte în punctul, eroic, de pornire, al Alianței Civice din România tulburelui an 1990, cât și ca președinte al Alianței și Convenției Democrate din Dolj în anii care au urmat.
În măsura în care aceste organizații și instituții au marcat istoria primului deceniu de după 1990, numele Ion Mănucu va rămâne scris cu litere luminoase în această istorie.
Dumnezeu să îl odihnească și să-l răsplătească!
Cu admirație și recunoștință,
Ana Blandiana
