La 31 ianuarie 1962, moare într-o celulă a închisorii Miercurea Ciuc Maria Plop. Avea 35 de ani neîmpliniți.
S-a născut în 14 septembrie 1927, în comuna Prisecani din judeţul Iaşi într-o familie de țărani.
În 1949 locuia în casa lui Petre Arnăuțoiu din Nucșoara, având grijă de cei doi copii ai familiei.
Din martie 1949 se alătură grupului de partizani anticomuniști condus de frații Toma și Petre Arnăuțoiu. Este singura femeie care va rezista în grup din 1949 și până la capturarea ultimilor membri, în mai 1958.
La 22 mai 1956, în ascunzătoare de la Râpele cu brazi, s-a născut Ioana, fiica Mariei Plop și a lui Toma Arnăuțoiu.
Maria și Ioana au fost capturate de trupele de Securitate la 20 mai 1958. Au fost duse la Securitatea din Pitești unde Maria a fost anchetată timp de mai multe luni.
…Mă bagă într-un coridor, aşa, în pământ, şi numai un bec. Un bec acolo sus. Şi curgea apă pă dedesubt. Şi te băgai acolo pă nişte scări. M-am dat şi io jos cum am putut şi, când a deschis uşa, era acolo Maria Plop, mama Ioanei, fata lui Tomiţă, fata crescută în munţi. Că ei a avut o fetiţă mică. Şi pă fetiţă o dusese, nu mai era cu ea. „O cunoşti?” „N-o cunosc, domne!” „O cunoşti?” „N-o cunosc!” De trei ori s-a răstit la mine aşa. „Să ai grijă, zice, că asta te strânge de gât, te omoară, cum şi-a omorât şi copilu”. Io am cunoscut-o cum am văzut-o. Da cum era să spui? N-o cunosc! Gata! Dacă am apucat de nu, nu cunosc pă nimeni… (…) Da zic – „nu, domnule, domnule comandant, copilu n-a murit, nu l-a omorât pă copil”, că ne-a spus la proces că fetiţa o are. N-am zis nici fetiţă, nici băiat, am zis copilu, să vadă că nu ştiu. Da io ştiam de la Tomiţă, când am vorbit cu el.
Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara. Mărturia lui Cornel Drăgoi, Humanitas, Bucureşti, 1993
Prin sentinţa nr. 107/19 mai 1959 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, Maria a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă în baza articolului 327 c.p., pentru „acte de teroare”.
A murit la 31 ianuarie 1962, la penitenciarul din Miercurea-Ciuc, cauza decesului fiind insuficienţă circulatorie şi TBC pulmonar.
Maria Plop a murit pe braţele mele…. I-am spus Ioanei „Ioana, ai avut o mamă care avea un caracter şi un bun simţ rar întâlnite!” … …Maria a murit de TBC generalizat. Şi eu i-am făcut respiraţie la gură la gură. Gardienii, ştiindu-mă că sunt medicinistă, m-au chemat de urgenţă… Ea era în camera de alături. Eram aşa de multe, n-am mai putut să stăm împreună. Stăteam pe paturi suprapuse. Eram la al patrulea pat. Şi am luat-o, i-am făcut respirație… Nu, n-a mai fost posibil.
…Şi a fost o chestie extraordinară, că, la un moment dat, la câteva zile după ce a murit, am visat-o pe Maria care mi-a spus: „Să ştii, cu o zi înainte de a muri, Marioara mi-a dat o palmă”. Zic: „Cum aşa?” „Că n-am vrut să înghit medicamentele pe care mi le dăduse de la cabinet”. Eu, a doua zi, imediat o întreb pe Marioara, zic: „Marioara, tu i-ai tras o palmă Mariei?” Zice: „Da”. „De ce?” „Că n-a vrut să înghită medicamentele.”
Fragment din mărturia Anastasiei Iorgulescu, Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 253, realizator Almira Enuță (Anastasia Iorgulescu a fost arestată în 1958 pentru apartenența sa la o organizație anticomunistă condusă de Ion Lugoșianu. Prin sentința nr. 538/1959 a Tribunalului Militar București a fost condamnată la muncă silnică pe viață pentru ”favorizarea infracțiunii”. Închisă la Jilava, în martie 1959 este transferată la Miercurea Ciuc unde va rămâne până în august 1963 când este di nou mutată la Jilava. A fost eliberată în aprilie 1964.)
După condamnarea Mariei și execuția lui Toma Arnăuțoiu, fetiţa, Ioana a fost dusă la un orfelinat din Câmpulung-Muscel.
În închisoare din Miercurea Ciuc a murit, în mai 1962, și Laurenția Arnăuțoiu, bunica Ioanei.
Citește și
Eroine din Nucșoara: Maria Plop
***
***
Grupul condus de Toma Arnăuţoiu (în care au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, iar ulterior şi Ion Marinescu) a rezistat mai mulţi ani, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători (un rol aparte l-au avut Marinica Chircă şi Elisabeta Rizea). Însă în mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare (unul s-a sinucis la capătul unei lupte), la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor.
Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă.
Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.
Toma ARNĂUŢOIU. Născut la 14 februarie 1921, în comuna Nucşoara, judeţul Muscel, în familia unui învăţător. Locotenent în Armata Română, deblocat 1946. Membru al Partidului Naţional Ţărănesc (1946-1947).
În primăvara-vara 1949 – adjunct al lui Gheorghe Arsenescu, liderul organizaţiei „Haiducii Muscelului”; vara/toamna 1949-mai 1958 – lider al grupului Arnăuţoiu; capturat în noaptea de 19/20 mai 1958.
Prin sentinţa nr. 107/19 mai 1959 a Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti, a fost condamnat la moarte. Executat la 18 iulie 1959 în penitenciarul Jilava.
