Ne-a părăsit Hans Bergel, scriitor de limbă germană originar din România.
Hans Bergel a trecut de mai multe ori prin închisorile comuniste şi a suferit pentru ceea ce a scris. A fost considerat ”duşman” pentru că, prin parabola folosită în scrierile sale, critica cenzura, totalitarismul şi implicit sistemul comunist.
În 1959 a fost arestat alături de alți 4 scriitori germani din România. Hans Bergel era acuzat că publicase o nuvelă, Prinţul şi bardul, în care critica modul cum Prinţul, adică Stăpânitorul, încerca să-l domine şi să-l cumpere pe Bard, adică pe omul care scria.
Hans Bergel, Wolf von Aichelburg, Andreas Birkner, Georg Scherg şi Harald Sigmund au fost judecați de un complet de judecători de la Tribunalul Militar din Braşov în celebrul ”proces al scriitorilor germani”.
Hans Bergel a fost condamnat la 15 ani de detenţie. Eliberat la 15 octombrie 1962, i se stabileşte DO în Bărăgan, la Rubla.
Din 1968 Hans Bergel s-a stabilit în Germania.
A publicat peste treizeci de cărţi dintre care amintim romanele Dans în lanţuri, Întoarcerea lui Ulise, Când vin vulturii.
În 2013 a apărut și o emoţionantă mărturie despre fratele său, cunoscutul dirijor Erich Bergel, mărturie publicată în volumul O viață de muzician: Erich Bergel (prefață de Romulus Rusan, Fudanția Academia Civică, 2013).
A fost invitat de mai multe ori la Memorialul Sighet, susținând conferințe atât în cadrul Școlii de Vară de la Sighet cât și la simpozioanele internaționale organizate la Memorial.
Condoleanțe familiei!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!