Vasile Fantaziu s-a născut în 29 februarie 1932 în Soroca.
După cedarea Basarabiei, familia Fantaziu s-a refugiat în 1944 în România. Familia a fost inițial despărțită: mama și doi dintre copii au plecat spre România. Tatăl și ceilalți doi copii au reușit să ajungă în România câteva luni mai târziu.
În 1945 familia Fantaziu s-a stabilit în Jimbolia, unde a primit din partea statului român 5 ha de teren.
În iunie 1951 toți membrii familiei au fost deportați din Jimbolia la Movila Gâldăului, în Bărăgan, unde aveau să rămână timp de 5 ani.
După 1989 a fost membru activ al Asociației foștilor deportați în Bărăgan din Timișoara, fiind până în ultima clipă secretar al asociației.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Vasile Fantaziu: Tata a fost deportat în Siberia în ’40, singur, capul familiei. S-a întors după câteva luni, în 1941, pentru că a reușit să evadeze din coloana de deportați, practic nu a mai ajuns în Siberia.
Apoi noi ne-am refugiat în 1944 în România. Familia noastră era formată din: mama, Maria, tata, Constantin și patru copii. Eram copil. Am plecat din Basarabia din cauza războiului. Tata a fost cu ideea.
R.: Și ce v-ați luat de acasă?
V.F.: N-am luat nimic, doar strictul necesar.
R.: Și ați venit cu o căruță sau cu ce?
V.F.: Nu, cu trenul.
R.: Cu trenul ați plecat?
V.F.: Da, era ceva organizat, refugiul basarabenilor. Refugiații din județul Soroca au fost repartizați în județul Gorj.
R.: Deci, basarabenii din Soroca trebuiau să vină în Gorj.
V.F.: Acolo îmi amintesc, eram copil de doisprezece ani, îmi amintesc că ne-au cazat la Școala Normală din Târgul Jiu. Crucea Roșie a avut grijă de toți, cum am intrat în țară. Crucea Roșie a avut grijă, la fiecare gară ne dădea mâncare, ne dădea ceaiul fierbinte la Sinaia. Când am ajuns la Sinaia, m-am dus și eu cu o sticlă de un litru ca să îmi dea ceai, sticla era de sticlă, și când mi-a pus ceaiul s-a spart sticla.
R.: Când ați venit din Basarabia, ați plecat mama, tata și cei patru copii, sau aveați și bunici?
V.F.: Nu, am plecat: mama, eu, sora mică care avea șase luni și unchii, mătușa.
R.: Frații mamei?
V.F.: Sora lui mama.
R.: Și cum se numeau domnii?
V.F.: Poștarencu Petru, cu ei am plecat. Poștarencu Maria.
R.: De ce n-a mers și tata? Cum de ați mers fără tata și fără ceilalți frați?
V.F.: Frații mari, sora mare și cu fratele mai mare erau la Chișinău, la școală, la liceu, și tata s-a dus după ei acolo, din cauza frontului. Pe fratele meu nu a reușit să îl ia cu el, că era la Școala Normală din Chișinău, și s-au refugit cu școala cu totul.
R.: Și au ajuns în altă parte a României.
V.F.: Au ajuns la Beiuș, în județul Bihor. Acolo a fost repartizată Școala Normală „Mihai Viteazul” din Chișinău.
R.: Dumneavoastră ca familie nu v-ați mai putut reuni?
V.F.: Întâmplarea a fost că ne-am întâlnit la Târgu Jiu, cu tata și cu sora mare. A fost absolut întâmplător. Dumnezeu a vrut.
Apoi, de la Târgu Jiu am fost repartizați la Polovragi unde am stat până în ’45. După aceea, guvernul Petru Groza a făcut reforma agrară și au fost împroprietăriți toți refugiați în Banat. Am fost împroprietăriți cu cinci hectare, în 1945 în Jimbolia.
R.: Ați primit și casă?
V.F.: Am stat în chirie.
R.: Și apoi, în 1951, motivul pentru care v-au deportat în Bărăgan, era acela că ați fugit de Stalin, că l-ați trădat pe Stalin?
V.F.: Da. Am fugit acolo fiindcă părinții știau ce înseamnă deportare. Nu ne-am gândit noi la deportarea în Bărăgan. Noi am fugit din Basarabia.
R.: Ca să fiți liberi aici.
V.F.: Să fim liberi aici, să nu ne deporteze, fiindcă în ’44 au ocupat iarăși Basarabia.
R.: Lucrurile care v-au rămas în Basarabia au fost pierdute pentru totdeauna? Casa?
V.F.: Da, totul.
R.: La momentul când s-a produs deportarea în Bărăgan, dumneavoastră erați elev?
V.F.: În 1951 eram elev la Timișoara. M-am dus în vacanță chiar de 16 iunie, de 18 iunie. Auzisem ceva – totuși aveam nouăsprezece ani – că e armată, că e poliție, soldați, dar nu știam despre ce e vorba. Duminică, de Rusalii, m-am dus la bal, nu mă gândeam că peste câteva ore… Când am venit de la bal ne-am culcat frumos, duminică.
R.: Deci, toată familia era acasă?
V.F.: Toată familia era acasă, afară de fratele și sora, care sora a fost repartizată la Pitești. Iar fratele era la Câmpulung Moldovenesc student.
R.: Ei au scăpat?
V.F.: Au scăpat.
R.: Cum s-a întâmplat în noaptea aceea? Ați venit de la bal? V-ați culcat?
V.F.: Pe la ora trei noaptea, a bătut la poartă cineva. Tata având experiența din timpul ocupației sovietice, n-a dat drumul. Atunci locuiam împreună cu unchii, am locuit o viață întreagă, cu sora lui mama. Atuncea, cu unchiul și cu tata, am fugit, ne-am ascuns în grădină. Mama le-a data drumul. Erau un soldat și un milițian. Pe urmă ne-a povestit mama.
R.: Și au întrebat unde sunteți.
V.F.: Da, că „sunt plecați”. „Să vină imediat”, le-a amenințat. Mama a început să strige la tata. Am venit împreună cu unchiul și cu el, ne-a spus că suntem pe lista celor care „urmează să plecați din localitate”. Nu ne-au spus că ne deportează. Și au spus că în patru ore să fim gata.
R.: Aveați căruță?
V.F.: Aveam căruță, aveam cai, dar nu a luat nimic tata cu el. A lăsat totul acolo acasă. N-am luat nimic. Ne-a dus la gară cu căruța, cu o căruță străină, ne-a pus în vagon.
R.: V-au dus la gara din Jimbolia?
V.F.: Da. Erau șase garnituri.
R.: Cam câte familii din Jimbolia?
V.F.: Numai basarabeni, vreo opt sute de familii, plus macedoneni, plus nemți.
R.: Sârbi n-aveți acolo?
V.F.: Nu.
R.: Unde v-au adunat pe atâta amar de lume?
V.F.: Au fost cinci garnituri.
R.: V-au dus direct la gara?
V.F.: La gară. Pe noi ne-au dus și ne-au băgat în vagon și nu am mai avut voie să ieșim de acolo. A doua zi am și plecat. Tata a crezut că ne duce direct în Rusia, în Siberia, în Uniunea Sovietică. Până la urmă ne-a dus în Bărăgan.
R.: În vagonul dumneavoastră ați fost doar…
V.F.: Mai multe familii, șase-șapte familii.
R.: I-au luat și pe frații mamei?
V.F.: Da, și pe ei, că eram împreună. Ne-am oprit la stația Bărăgani, era atunci Raionul Fetești. Deci, gara Bărăgan. Erau căruțele trase acolo și ne-au dus la Petroiu Nou.
Ne-au lăsat în câmp, sub cerul liber.
Am avut noroc că era Borcea aproape, acolo la o sută cincizeci de metri, jos.
R.: Luați apă direct din Borcea?
V.F.: Aducea tata cu două găleți.
Fragment din interviul cu Vasile Fantaziu, realizat de Ileana Mateescu în ianuarie 2017, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3585
