În toamna anului 1956 era student la Facultatea de Filologie din București.
Împreună cu colegul său Paul Goma a încercat să organizeze o grevă studențească în semn de solidaritate cu colegii arestaţi de la Filologie, în octombrie 1956
Horia Florian Popescu a fost arestat la 27 decembrie 1956, fiind condamnat, în martie 1957, la 2 ani închisoare.
La expirarea pedepsei, în decembrie 1958, i se stabileşte DO pe timp de 36 de luni la Răchitoasa.
Prin decizia nr. 6298 din 18 noiembrie 1961 pedeapsa i se prelungește cu 24 luni de DO la Lăteşti. Decizia din noiembrie 1961 era bazată pe un referat al MAI serviciul C care arăta că Popescu a fost semnalat cu manifestări duşmănoase şi a părăsit de multe ori DO, fapt pentru care a fost condamnat la 6 luni închisoare corecţională.
I se ridică restricțiile domiciliare la 27 decembrie 1963.
După eliberare reuşeşte să se reînscrie la Facultatea de Filologie din Bucureşti, absolvind în 1970.
Continuă să rămână în atenţia Securităţi, fiind urmărit informativ. Într-o notă informativă din 30 decembrie 1975 se arăta că Horia Florian Popescu, profesor la liceul de mecanică nr. 2 din Bucureşti „poartă discuţii cu colegii făcând comparaţii tendenţioase între învăţământul din ţara noastră şi cel din statele capitaliste.”
Până în 1990 este bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din București
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Eu am fost arestat târziu, am fost arestat pe 27 decembrie ’56, după ce colegii mei fuseseră arestaţi deja. Aşa că la mine n-a mai fost chiar o surpriză. Mă aşteptam. Şi am fost în lot cu Paul Goma. Mă rog, el era şeful lotului, eu eram restul lotului.
… Eu cu Paul am fost, de fapt, condamnaţi pentru omisiune la delictul de agitaţie publică, care nu se penaliza prin Codul Penal. Adică noi n-am spus că ştiam nişte lucruri. Asta a fost ceea ce se ştia la anchetă. Practic, noi ştiam foarte bine despre ceilalalți colegi
Ţinta principală era, însă, Paul Goma, care era oricum sub supraveghere în facultate, de vreun an de zile, pentru că avusese nişte intervenţii energice în legătură cu colectivizarea.
… Sentinţa nu s-a dat imediat, s-a dat după vreo 3 luni. Eram la Jilava.
Am stat la Ministerul de Interne două săptămâni, cam aşa ceva, 14 sau 16 zile, nu mai ţin minte exact. Pe urmă am fost mutat la Malmaison… După proces, parcă prin mai, nu mai ţin minte exact, m-au urcat într-o dubă şi m-am pomenit la Jilava.
… Primul contact cu Jilava a fost destul de interesant. În primul rând drumul cu duba a fost curios. Nu ştiam unde ne duce şi am nimerit într-o cuşetă cu un coleg care cânta de zor un şlagăr la modă şi bătea step. Era nepotul lui Pamfil Şeicaru, parcă Ovidiu Constantinescu se numea. Dar am aflat asta mai târziu, atunci mi-a spus numai numele. Era profesor de educaţie fizică.
Şi la Jilava am coborât din dubă. Era o zi însorită. Atunci am văzut fortul. Nu ştiu dacă aţi știți cum arată fortul. Este din cărămidă roşie, adică nu e tencuit, are creneluri, pare un fort de operetă. Și, deasupra intrării scria “Fortul nr. 13”.
Regimul era foarte strict. La 5 dimineaţa scularea, la 10 seara era stingerea, iar teoretic între ora 5 şi 10 nu aveai voie să te aşezi pe marginea patului sau pe o bancuţă. Practic, de câte ori puteam ne mai întindeam. Când ne mai prindeau, ne mai băgau la izolare.
Nu am avut cărti, nu am avut reviste, nu am avut ziare, absolut nimic, aşa că timpul ăsta de la 5 la 10 seara trebuia umplut într-un fel oarecare. De altfel, acelaşi lucru a fost şi la Ministerul de Interne şi la Malmaison, unde am stat singur in cameră, cam o lună și ceva, şi a fost destul de greu, venind din libertate. După ce faci o vreme puşcărie şi stai în înghesuială, câte o perioada din asta de singurătate parcă-ţi prieşte, dar în momentul acela, de început, nu mi-a priit de loc.
Şi, ca să ne umplem timpul aveam nişte activităţi. Eu am învăţat engleza în puşcărie. Și cu engleza învăţată în puşcărie, la 5 ani după ce am ieşit de la Jilava, am dat examen la Facultatea de Engleză şi am intrat.
Se învăţa pe nişte sticle, pe care dădeam cu săpun, cu DDT, făceam un fel de tăbliţe. Eu am învăţat cu un inginer de la căile ferate a cărui soție era profesoară de engleză.
…În ipoteza în care erai prins – pentru că se făceau controale – cu ceva însemnând o sticlă de asta pe care scriai, sau un ac, sau cum l-au prins pe Varlam cu nişte saboţi făcuţi dintr-o scândură furată de prin gherata santinelei, primeai izolare. Izolarea însemna mâncare la trei zile. Și depindea de sezonul în care făceai izolare, vara dacă făceai izolare pe fort era destul de bine pentru că nu era nici prea cald, nici prea răcoare. Dacă o făceai în anumite camere care nu aveau decât creneluri şi apă pe jos, nu prea mai era aşa de bine, iar iarna era chiar prost dacă te duceau sus pe reduit, pentru că nu erau geamuri. Am făcut, de exemplu, o izolare de 5 zile, în timpul ăsta nu cred că am dormit mai mult de 2 ore pentru că a trebuit să mă plimb tot timpul altfel îngheţam.
Eu am făcut , de exemplu, într-un an şi nouă luni cât am stat acolo, am făcut cam 34 sau 35 de zile de izolare, care mi-a produs şi o oarecare decompensare cardiacă, care s-a dres pe urmă.
Fragmentr dintr-un interviu cu Horia Florian Popescu realizat de Almira Enuță, Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 326
citește și
