În ziua de 18 octombrie, care se potrivise a fi duminica, nu erau anchete. Eu aniversam ziua botezului meu … După ce ne-au dat dejunul, ne-am hotărât ca împreună (cu colegul de celulă n.n.) să facem o liturghie, aşa, fără pâine, cu ce putem şi cu ce-mi mai puteam aduce aminte. El m-a felicitat de ziua botezului meu, când, dintr-odată, uşa celulei se deschide, vine gardianul şi mă ia şi mă duce la anchetă.
Era o duminică liniştită. Clopotele unei biserici se auzeau în apropiere bătând. Anchetatorul, căpitanul Aga-pie Constantin, stătea la biroul lui şi citea o revistă din asta de ştiinţe. Tăcea, îşi ridica mereu ochii şi se uita la mine, iarăşi şi-i punea în carte, iar eu stăteam la masa de anchetă tăcut, gânditor şi, oarecum, scăldat în atmosfera asta de pace şi de linişte a clopotelor care se trăgeau. El şi-a ridicat ochii şi a zis: „Ce, te gândeşti cât de bine ţi-ar fi acasă, la biserica ta şi la credincioşii tăi?” Am zis: „Da.”
Dintr-odată a închis revista şi s-a apropiat de mine şi m-a întrebat: „Ce-aţi pus la cale? Ce-aţi discutat duşmănos împreună cu celelalte persoane din lot? Cu Maria Ionela, cu Suzana Ciora şi cu celelalte.” I-am spus: „N-am făcut acolo altceva decât câteva rugăciuni împreună. N-am organizat nimic, n-am discutat nimic duşmănos.” Şi atuncea el a venit la mine şi, pe neaşteptate, mi-a tras o palmă foarte puternică. „Spune, mă! Ce-aţi discutat duşmănos?” Am răspuns: „Nimic!” Atunci mi-a ars o altă palmă, pe celălalt obraz. Pot să spun că atunci am văzut stele verzi, cum spuneau bătrânii: „M-a bătut de am văzut stele verzi.” Exact aşa. Şi pe când nu mă dezmeticisem încă bine, pe neaşteptate, m-a lovit cu podul palmei peste nas şi peste gură, şi-atunci a ţâşnit sângele din nas. Mi-am udat toată batista şi tot nu se oprea sângele. El se retrăsese la masa lui şi părea ca un câine care a muşcat pe cineva şi acuma parcă se simte ruşinat că a muşcat. M-a întrebat: „De ce mă sileşti să te bat?” Eu am răspuns: „Eu nu vă silesc. Dumneavoastră vreţi să obţineţi de la mine anumite declaraţii în legătură cu unele lucruri pe care nu le-am săvârşit. Şi nu pot să le recunosc.” Pentru că eu am refuzat să declar ce a vrut el, s-a enervat şi a făcut aluzie la pachetul cerut de acasă: „Ai cerut pachet de-acasă, dar n-ai să-l primeşti! Am să-ţi iau şi izmenele din cur!” Am zis: „Faceţi ce vreţi! Ce n-am făcut, nu declar!”
După ce m-a lovit peste faţă, a năvălit peste mine o stare sufletească de o adâncă deprimare, aproape o deznădejde. Mă vedeam căzut în mâinile unor oameni capabili de orice crimă, fără nicio oprelişte. Şi atunci am început să plâng. Şi dintr-odată, nu pot să-mi dau seama ce s-a petrecut, a fost doar o lumină de sus, de la Dumnezeu, sau am auzit un glas care mi-a zis aşa: „De ce eşti trist? E ziua botezului tău. Dumnezeu vrea să-ţi reînnoiască harul botezului prin propriul tău sânge.” Deodată cu acest gând mi-a năvălit în suflet o bucurie nespusă. Aş fi fost în stare să suport orice datorită faptului că ceea ce se petrecea cu mine era cu permisiunea lui Dumnezeu. Acea batistă îmbibată cu sânge am păstrat-o multă vreme şi am tot ferit-o de diferite percheziţii. Am vrut s-o păstrez ca o relicvă, dar, până la urmă, n-am reuşit şi am rămas fără ea.
De fapt, a fost un triumf al meu asupra lui, pentru că după asta el a vrut să-mi schimbe încadrarea de la „organizaţie”, care prevedea închisoare până la 25 de ani, la „agitaţie”, care prevedea închisoare până la 10 ani.
Fragment din interviul cu Nicolae N. Lupea, preot greco-catolic, n. 16.10.1918, în com. Tiur, jud. Alba. Arestat la 20.08.1959; condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, prin sentinţa nr. 79/1960, la 5 ani închisoare corecţională, pentru „uneltire”. A fost închis la Rahova, Ostrov, Giurgeni, Periprava, Jilava. Eliberat la 30.07.1964, la expirarea pedepse, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, fond Aurora Sasu, interviul nr. 1274, publicat în Prețul credinței. Preoți greco-catolici înfruntând prigoana comunistă, interviuri de Aurora Sasu, introducere de Emanuel Cosmovici, editor Traian Călin Uba, Fundația Academia Civică, 2022
