In acest an, in atatea privinte aniversar, se implinesc si 60 de ani de la inceputul colectivizarii, mai precis de la faimoasa Hotarare din 3-5 martie 1949 referitoare la transformarea socialista a agriculturii. Cat de indiferent si de oarecare poate sa apara un astfel de enunt, travestit in uniformele cuvintelor de lemn, si ce ravasitoare suferinta se revarsa, daca reusim sa scrijelim cat de putin scoarta uscata a literelor.
E destul sa ne gandim ca desfiintarea proprietatii private in industrie – decretata cu 8 luni inainte, in 11 iunie 1948 – a fost realizata in 24 de ore, in timp ce transformarea socialista a agriculturii a avut nevoie de 13 ani, ca sa intelegem importanta, fara termen de comparatie, a tragediei pe care o aniversam. Ca sa ne dam seama cat de profunda a fost crima si cat de disperata rezistenta la ea, trebuie doar sa ne aducem aminte nu numai ca taranul si satul, care trebuiau sa dispara pe baza unei hotarari de partid, se aflau la originea tuturor lucrurilor care se petrecusera vreodata in aceasta tara, ci si ca reprezentau inca majoritatea covarsitoare a populatiei si a teritoriului. Este vorba deci de un proiect de nimicire totala – atat pe verticala, cat si pe orizontala, atat in istorie, cat si in geografie – a unui mod de viata si a unui prototip uman slefuit prin milenii de functionare si de inlocuirea lui cu o utopie care isi dovedise deja, in alte locuri, potentialul de dezastre.
Poate cea mai emotionanta sala a Memorialului de la Sighet este cea in care un perete intreg este acoperit de o harta a rascoalelor taranesti impotriva colectivizarii, o harta cu sute de sate, din toate judetele tarii, care au fost colectivizate numai dupa ce au fost asediate de armata, numai dupa ce ulitele le-au fost acoperite de trupurile taranilor impuscati si lasati sa putrezeasca neingropati, ca sa genereze supunere si spaima. Aceasta harta dovedeste ca dispretuitoarea formula “Mamaliga nu explodeaza”, care ani de zile m-a facut sa tremur de rusine, nu era adevarata. Concluzia profund tulburatoare a cercetarilor de azi dovedeste ca in Romania rezistenta la comunism a fost preponderent taraneasca.
Timp de mai multe luni, incepand din 17 martie, la Muzeul Satului din Bucuresti va fi deschisa o expozitie multimedia, realizata de Academia Civica, dedicata marilor rascoale taranesti din anii 1949-1962, despre care cartile de scoala nu vorbesc. Va fi, la 60 de ani de la inceputul tragediei, un adevarat recviem pentru taranul roman, care ne va face sa ne amintim ca “Fiecare venim dintr-un sat,/ Unii direct, altii trecand prin parinti” si sa intelegem de ce fructele, legumele, laptele carnea cu care ne hranim noi azi sunt intr-o catastrofala masura importate din strainatate. (Ziarul financiar, 6 martie 2009)
de Ana Blandiana
preluat din “Orizont literar”, nr. 4 (9)/Mai 2009
