Home » Română » Memorial » Evenimente » In memoriam ELIOT SOREL

In memoriam ELIOT SOREL

posted in: 2024, Evenimente
Dr. Eliot Sorel la Memorialul Sighet, în iulie 2007 (foto: Florin Eșanu)

Am aflat cu tristețe de plecarea dintre noi a profesorului Eliot Sorel, o importantă personalitate americană, de origine română, medic psihiatru, profesor la Facultatea de medicină și de sănătate publicã a Universității „George Washington” din Washington DC, fost președinte al Asociației Mondiale de Psihiatrie Socială, colaborator al Woodrow Wilson Center din Washington pe problemele Războiului Rece.

A fost o mare bucurie pentru noi prezența dr. Eliot Sorel în mijlocul tinerilor participanți la Școala de Vară de la Memorialul Sighet din iulie 2007.

 

Reproducem în amintirea lui conferința  susținută la Școala de Vară de la Sighet din iulie 2007.

 

 

 Eliot Sorel

ROMÂNIA ÎN CONTEXTELE EUROATLANTICE ȘI EUROPENE

Reflecții personale și profesionale

Romulus Rusan, Stephane Courtois, Eliot Sorel, Sighet, iulie 2007, foto: Florin Eșanu

 

Stéphane Courtois: Eliot Sorel este o importantă personalitate americană, de origine română. El este pro­fesor la facultatea de medicină și de sănătate publică a Universității „George Washington” din Washington DC, fost președinte al Asociației Mondiale de Psihiatrie Socială, colaborează cu Woodrow Wilson Center din Washington și se ocupă de problemele războiului rece, împreună cu Christian Östermann, ocazie cu care au lansat, anul trecut, Premiul Democrației „Ion Rațiu” în colaborare cu fundația familiei Rațiu. Anul acesta, în luna iunie, profesorul Sorel a organizat simpozionul celebrării celei de a 60-a aniversări a Planului Marshall, la Hotel de Talleyrand din Paris. Atât în România, în Europa, cât și în America, domnul profesor Sorel are proiecte prin care combate cu succes această imagine-șablon a României de „țară necivilizată”.

 

Eliot Sorel: Doamnă Blandiana, domnule Rusan, stimate domnule rector, stimați colegi, prieteni, fete și bă­ieți, îmi face o deosebită plăcere de a fi pe meleagurile natale și în special în acest loc sfânt, Sighetul, care a îndu­rat dramele secolului XX, ale nazismului și comunismului. Gândindu-mă și pregătindu-mă pentru această întâlnire am decis să fac o prelegere în care voi îmbina experiențele mele profesionale și personale cu cele ale țării mele na­tale, România, și ale altor țări care au fost importante în dezvoltarea mea personală și profesională: Franța, Anglia și Statele Unite. Am adus și două hărți pentru a docu­menta această aventură a vieții pe care am făcut-o până acum și sper să o continui.

Vom parcurge această scurtă prelegere prin inter­mediul tehnologiei moderne și am ales câteva extrase pe care vreau să le prezint, care vor reflecta o altă imagine a României decât cea a stereotipiei ce continuă în Europa Occi­dentală și în Statele Unite. Sunt trei imagini electro­nice care vor fi proiectate. Cea dintâi este aceea a unui prim-ministru britanic în România, a domnului Tony Blair, care la 4 mai 1999 a rostit o cuvântare istorică în parla­mentul României. Apoi, o mică cuvântare pe care am rostit-o când am fost numit cetățean de onoare al orașului meu natal, Fălticeni. Și, în final, cuvântarea ținută de pre­șe­dintele George W. Bush, în Piața Palatului, în noiembrie 2002, după ce România a fost admisă în NATO (sunt proiectate în continuare, succesiv, pe un ecran, imaginile anunțate, n.ed.).

Deci voi prezenta în continuare câteva fragmente din discursul lui Tony Blair.

Instabilitatea există pe continentul nostru, dar există în vecinătatea dumneavoastră. Noi suntem impre­sionați de această criză, dar viitorul dumneavoastră este într-adevăr amenințat de ea. Aceasta este o criză pentru noi în NATO, dar este o criză și mai mare pentru România și pentru țările care se află în prima linie.

De aceea, vin la dumneavoastră astăzi și vă vor­besc despre acest lucru ca dovadă de sprijin, de prietenie și de solidaritate. Impresia cea mai izbitoare pe care am avut-o acum zece zile de la summit-ul NATO a fost spri­jinul real pe care l-am primit pentru acțiunile noastre din partea liderilor tuturor celor șapte state, din prima linie. Miloșevici s-a sesizat atunci când unitatea NATO a slăbit, dar din nou el a calculat greșit pasul sau, pentru că hotă­rârea și determinarea noastră, a dumneavoastră s-a întărit, și statele din prima linie au clarificat faptul că Miloșevici este un paria.

Sprijinul României a fost acela al unui partener exemplar și al unui aliat foarte bun. Știu că au trebuit făcute sacrificii și luate hotărâri dificile, dumneavoastră ați întrerupt fluxul de benzină către Iugoslavia și de ase­menea ați acceptat un număr foarte mare de refugiați care să vină în România și, în modul cel mai uzual, România a acordat spațiul său aerian pentru NATO.

Eu știu că atunci când parlamentul României a ținut cont de această cerință din partea NATO, au existat dezbateri aprinse pro și contra acestei înțelegeri. Așa tre­buie să stea lucrurile. Țara dumneavoastră și țara mea re­prezentăm state democratice și, ca reprezentanți liber aleși, dumneavoastră ați exprimat păreri, vederi diferite și apoi ați ajuns la o concluzie.

După părerea mea, ați luat o hotărâre importantă și iarăși cred că a fost o hotărâre corectă în legătură cu cerința Alianței, însă pentru mine, modul în care această înțelegere a fost atinsă simbolizează de asemenea valorile noastre comune, atât de vitale pentru lupta pe care o desfășurăm. Românii sunt prieteni de valoare, nu numai pentru că ne sprijină în deciziile majore pe care a trebuit să le luăm, dar pentru că noi suntem, facem parte din aceeași familie europeană astăzi, cu același respect pentru demnitatea umană, pentru democrație și pentru libertate.

România are o istorie îndelungată și bogată, moș­tenirea dumneavoastră culturală a fost atât de puternică și societatea atât de plină de viață, încât noi, la Londra, denumeam Bucureștiul ca fiind Parisul estului. Apoi, a venit comunismul și această epocă s-a încheiat. S-a stins flacăra libertății timp de 50 de ani și de-abia acum 10 ani România a scăpat de propria sa tiranie, de dictatură și oprimare. Pentru că ați trecut atât de recent prin această ex­periență, nu a fost surprinzător faptul că guvernul ro­mân și parlamentul României au fost atât de hotărâte în a reacționa față de lucrurile îngrozitoare care se petrec acum în Kosovo.

România recunoaște, așa cum am recunoscut și noi, că a sosit momentul ca democrațiile noi și vechi să se ridice, să facă front comun și să ia atitudine.

Modul în care România a realizat acest lucru este recunoscut cu căldură și aplaudat de liderii de la NATO. La summit-ul de la Washington, Alianța și partenerii săi au rea­li­zat ceva foarte clar pentru membrii aspiranți: Ro­mânia se numără printre acești membri aspiranți, ușa este încă deschisă și eu vă spun astăzi, personal, și în numele țării mele, că dorim ca România să parcurgă o rută rapidă pentru a deveni membră NATO.

Sunt plin de încredere că România va fi una dintre următoarele țări care va deveni membru deplin al NATO. […]

Uniunea Europeană a promis să se lărgească și să facă acest lucru în viitorul apropiat. Eu doresc ca România să facă parte din acest proces de lărgire. De aceea, vreau să subliniez…

Vreau să subliniez faptul că Guvernul britanic este profund angajat la aderarea cât mai rapidă a României, am spus foarte limpede în public că nivelul ajutorului din partea Comunității Europene în România va ține cont de sarcina suplimentar creată de criza din Kosovo. Noi vom rezista oricărei încercări de a încetini procesul de lărgire datorită situației din Kosovo.

Astăzi doresc să mă angajez și mai mult, spunând că la Consiliul European de la Helsinki, din decembrie, Marea Britanie va prezenta o invitație către România, pentru desfășurarea unor negocieri în scopul aderării la Comunitatea Europeană.

Există un preț uman împovărător, un preț plătit de toți cei ce trăiesc în această regiune. În decursul anilor, când ați suferit sub regimul comunist, încercând în același timp să vă distanțați de controlul sovietic, România și Iugos­lavia au colaborat împreună și astfel și-au alinat su­ferințele reciproc, au împărtășit proiecte economice și, ani de zile, relații de strânsă prietenie s-au desfășurat între cele două țări.

De aceea, este de două ori mai dificil pentru dumneavoastră, astăzi, datorită faptului că Iugoslavia s-a în­depărtat de această relație de prietenie datorită re­gimului lui Miloșevici. Vreau, de aceea, să subliniez un lu­cru pentru dumneavoastră. Cearta noastră nu a fost nicio­dată cu poporul sârb și sunt convins că majoritatea po­porului sârb ar fi îngrozită să afle ceea ce se face în Kosovo în numele ei.

De aceea, din punctul nostru de vedere, facem tot ce ne stă în putință ca să evităm victimele civile. Nu avem nicio intenție să-i ucidem pe civilii din Kosovo. În orice război există astfel de pierderi, însă aceste situații reprezintă situații neintenționate din partea noastră și, de mul­te ori, se vede în mass-media că există astfel de acți­uni „intenționate”. Vreau să merg și mai departe, și prin dumneavoastră aș vrea să mă adresez poporului sârb.

În 1945, Germania era încă sub Hitler. Timp de 10 ani își restabilise democrația, își reconstruise orașele și se alăturase NATO și începea să facă parte din Uniunea Europeană.

Germania s-a reconstruit într-un deceniu, ca un popor care iubește pacea și ca parte integrantă din Comu­nitatea Europeană. Astăzi, Germania ocupă un loc de frunte în operațiunile Alianței. Serbia poate ar dori să facă parte și ea din acest proces, însă acest lucru nu se poate petrece decât atunci când se instaurează o democrație reală în fosta Republică a Iugoslaviei.

Aceasta dorește și poporul iugoslav: întoarcerea de­mocrației pe tărâmul Iugoslaviei, atunci când se va naș­te o Serbie democratică, pentru a avea un viitor în Eu­ropa.

Însă, în primul rând noi trebuie să avem succes în Kosovo, să punem capăt situației teribile de acolo, astfel încât lumea, poporul din Kosovo să-și poată reclădi viețile.

România joacă un rol important în acest efort inter­național și contribuția sa este parte și face parte din fami­lia democrațiilor europene.

România a demonstrat că este o țară și are un popor care este gata să fie solidar cu valorile generale și vă salutăm cu respect pentru asta. […]

Timp de 2000 de ani de-a rândul, au avut loc bătălii, au fost conflicte, a fost vorba de subjugare, de împilare, de cucerire, de coșmar.

Și peste toate acestea, România a trecut, România a supraviețuit. Sunt tot atâtea dovezi despre mândria de care dă dovadă poporul român și despre spiritul lor neîn­frânt.

În momentul de față sunt nenumărate pericole și probleme economice. România, ca o nouă democrație și ca aliată, are în fața ei imaginea unui viitor mai bun.

 

Eliot Sorel: Urmează mica prelegere pe care am rostit-o în orașul meu natal, în anul 2002, după ce am fost numit cetățean de onoare al Fălticenilor.

 

Înainte de a ajunge la primărie, m-am oprit în trei locuri sfinte: liceul, Muzeul Oamenilor de Seamă și Bise­rica „Adormirea Maicii Domnului”. Vreau să vă împăr­tășesc câteva reflecții pe o temă foarte simplă care mă preo­cupă de mulți ani: Știința, Credința și Valorile umane universale. Paradoxul care există în lume, la ora actuală, e un paradox între aceste trei dimensiuni. Am trăit, la Făl­ticeni, o copilărie în care credința și valorile umane, uni­ver­sale, au fost respectate și au fost hrănite bine de către dascălii noștri din liceu, de către cei care ne-au îndrumat spiritual în familiile noastre și, în special, în prieteniile de neuitat, în care împreună – creștini români, creștini greci și evrei – am trăit într-o armonie de invidiat, o armonie care, după părerea mea, e un model ce trebuie recucerit, în multe alte părți ale lumii. Acest sentiment ecumenic, după părerea mea, e singura salvare a acestei perioade nebune prin care trece lumea la ora actuală, la scară globală.

Știința a făcut niște pași uriași. Descoperirile fă­cute în domeniul meu, al medicinii, dar și în domeniul chimiei și al matematicii, erau din sfera ficțiunii, acum câteva decade. Am descoperit exact – aproape exact, pen­tru că un mister rămâne și acest mister rămânând îmi place de fapt – genomul uman în care știm aproape exact care e de fapt codul omului. Însă sunt câteva aspecte ale acestui cod care nu au fost complet descoperite. Și îmi place această idee, pentru că omul nu trebuie să știe to­tul. Un mister e bine să rămână – așa puțin.

Credința: e o reîntoarcere la credință fără pre­ce­dent, o reîntoarcere la credința globală, în toată lumea. Dar, în același timp, este și o reîntoarcere la credința fun­damentală, intolerantă. Nu e bine. Reîntoarcerea la credin­ță e foarte bună, e chiar necesară pentru supraviețuirea omenirii. Însă reîntoarcerea la credința fundamentală, in­to­lerantă, e un pericol; e un paradox pe care noi trebuie să-l digerăm așa cum trebuie. Adică trebuie să încurajăm această reîntoarcere la credință și s-o suportăm, însă o reîntoarcere la credința tolerantă, ecumenică, aceea care are rădăcini în copilăria mea, aici la Fălticeni: acest ecumenism pe care trebuie să-l recuperăm.

Valorile umane universale au existat de secole și secole. Paradoxul prin care omenirea trece la ora actuală e că între aceste dezvăluiri și descoperiri ale științei, pe frontul renașterii credinței, se desfășoară în fața ochilor noștri o rupere a țesăturii societății, a țesăturii societății umane de scară globală, care trebuie să fie pentru noi toți un fel de SOS că omenirea este în pericol. Nu putem să ne bazăm numai pe știință sau numai pe credință fun­damentală, intolerantă sau numai spre a face bani, mulți bani, cât de repede. Aceste valori trebuie să fie juxtapuse pe valorile milenare care ne-au putut ajuta să ajungem în secolul XXI. Adică trebuie să ne gândim care sunt căile de a lega extraordinara dezvoltare a științei, reîntoarcerea și iubirea credinței ecumenice, tolerante, globale, cu dez­voltarea economiei. Există un echilibru între dez­voltarea economiei, prezervarea ecologiei și justiției sociale, care constituie corpul esențial al credinței. În acest context părerea mea e că Fălticeniul are un rol privilegiat, un rol foarte important de jucat în refacerea țesutului social, în obținerea justiției sociale, în dezvoltarea economică, în prezervarea ecologică și toleranța ecumenică a credinței…

 

Eliot Sorel: …Speranța este de susținere îm­pre­ună cu domniile voastre, bineînțeles, nu singuri.

Ultima prezentare va fi cea a cuvântării ținute de președintele Bush, în noiembrie 2002, în Piața Revoluției, pe o ploaie torențială, unde 100 000 de români nu s-au mișcat nicio clipă, ascultându-l. De fapt, românii au așteptat cincizeci de ani să „vină americanii” și, în sfârșit, aceștia „au sosit” cu vestea bună de aderare a României la NATO.

Când am început să vorbesc a apărut și un curcubeu. Dumnezeu ne zâmbește astăzi.

Sunt mândru să mă aflu în această piață deosebită și să vă transmit cele mai bune urări din partea poporului american. Vreau să reafirmăm astăzi prietenia dintre națiunea dumneavoastră și țara mea. Sunt onorat să fiu purtătorul unui mesaj către poporul României: suntem mândri să invităm țara dvs. să adere la NATO, marea alianță a libertății.

Tot ceea ce este in jurul nostru reprezintă amintiri ale istoriei României și ale culturii pe care o împărtășim. În apropiere este și o biserică veche de 300 de ani, un simbol al credinței care înfrânge toate opresiunile. În această piață se pot vedea monumentele ridicate patrioților români care și-au pierdut viața pentru libertate, pentru libertatea națiunii dvs. Aici, în decembrie 1989, ați întrerupt tăcerea captivității în care vă aflați. De la acel balcon, dictatorul v-a auzit vocile și a cedat, a fugit. Au luat sfârșit două generații de cruntă tiranie și întreaga omenire a fost martora curajului României, curaj care v-a eliberat.

După acele zile de eliberare, România a pornit pe un drum istoric. În loc de ură, ați ales toleranța, în locul unei rivalități distructive cu vecinii, ați ales reconcilierea, în locul controlului de stat, ați ales piața liberă și supremația legii. Iar în locul dictaturii, ați construit o democrație mândră și funcțională. Calea libertății pe care ați ales-o nu este ușoară, dar este singura cale demnă de urmat. Știu că dificultățile nu au dispărut odată cu opresiunea. America respectă truda dvs., răbdarea dvs., hotărârea dvs. zilnică de a crea o viață mai bună.

Efortul dvs. a fost recunoscut, oferindu-vă invitația să deveniți membri ai NATO. Salutăm aderarea României la NATO. Invitația de aderare oferită de NATO este, de asemenea, un vot de încredere că veți continua munca dificilă de reforme politice, economice și militare. Și, urmând această cale, veți avea parteneri în toate națiunile membre ale NATO. Promisiunile Alianței noastre sunt sfin­te, iar noi ne vom respecta angajamentele față de toate națiu­nile care ni se alătură. Dacă vreun pericol va ame­nința România, dacă vreun stat va amenința România, Statele Unite ale Americii și NATO vor fi alături de dvs. În cali­tate de aliat al NATO, puteți avea această încredere, ni­meni nu poate lua libertatea țării dvs. Apartenența la NATO crește siguranța României. România va contribui la pu­te­rea alianței NATO, într-o vreme în care ne confruntăm cu pericole noi, fără precedent. Deja trupele noastre ope­rează împreună în Afganistan. Deja Romania s-a alăturat coaliției globale împotriva terorii și vă mulțumim foarte mult pentru aceasta.

Lumea a suferit destul din cauza fanaticilor care caută să-și impună voința prin frică și crimă. Alianța NATO și lumea civilizată se confruntă cu noii dușmani ai liber­tății și noi vom învinge.

Țara dvs. aduce, de asemenea, claritate morală Alianței Nord-Atlantice. Voi prețuiți libertatea deoarece ați trăit în lipsa ei. Voi știți diferența dintre bine și rău deoarece ați văzut fața răului. […]

În viitorul pașnic pe care-l construim, Romania va consolida viețile noastre și într-un alt fel, ca o punte către o nouă Rusie. Timp de secole, geografia României a fost o sursă de pericole. Acum puteți ajuta Alianța noastră, întin­zând o mână de cooperare peste Marea Neagră. Rusia nu are de ce să se teamă de lărgirea NATO, întrucât Rusia are nevoie de vecini pașnici și stabili, asemenea României. Așa cum i-am declarat ieri președintelui Putin, o Rusie care este parte deplină a Europei nu are nevoie de o zonă-tampon care să o separe de Europa. America și România sunt prietene ale poporului rus, așa cum este și alianța NATO.

Domnule președinte și cetățeni ai României, vizita mea și a soției mele Laura în frumoasa dvs. țara a fost scurtă, dar prietenia și, în curând, alianța între țările noas­tre vor deveni de durată. În această piață istorică, între monumentele care atestă măreția României, există și o clădire rămasă în ruine, fostele birouri ale poliției secrete.

Este amintirea cea mai nimerită a tuturor atroci­tă­ților comise acolo și a justiției care s-a ridicat împotriva o­pre­siunii; acel trist monument aduce aminte, de ase­me­nea, de acei numeroși români curajoși care nu au trăit să vadă ziua de azi. Ne rugam pentru ei și pentru familiile lor. Cu toate acestea, speranțele lor au fost împlinite. Această na­țiune pe care ei au iubit-o se ridică. România și-a câș­tigat libertatea, România este hotărâtă să facă față dificul­tăților și se îndreaptă către o mai mare prosperitate. Ast­fel, România își găsește locul în cea mai mare alianță a libertății din istorie. Am venit să vă spun că lumea și țara mea cunosc caracterul acestei națiuni mărețe. Noi respec­tăm țara dvs. Apreciem faptul că iubiți libertatea.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dvs. și familiile dvs. Dumnezeu să binecuvânteze România și Dumnezeu să binecuvânteze America. Vă mulțumesc tuturor!

 

Eliot Sorel: Câteva reflecții. Președintele Bush a spus: „poporul dumneavoastră aduce claritate morală alianței noastre”. Vreau să spun, dacă îmi permiteți, că doam­na Blandiana și domnul Rusan au adus o claritate morală României prin crearea acestui Memorial pentru a dezvolta o Școală de Vară și pentru a crea un dialog cu domniile voastre, care reprezentați viitorul României. Înain­te de a deschide discuțiile și întrebările, aș dori să pre­zint o ipoteză poate și o provocare doamnei Blandiana și domnului Rusan în ceea ce privește momentul în care acest proiect se află. Este un proiect de paisprezece ani, care a dezvoltat ceva foarte unic și util pentru România și pentru Europa, un loc în care se întâlnesc elevii cu pro­fesorii pentru a reflecta despre trecutul României, pentru a învăța din el și a nu repeta greșelile care au fost făcute, și infracțiunile care au fost comise în acest oraș frumos. De fapt, maramureșenii spun „câtu-i Maramureșul, nu-i oraș ca Sighetul”. Însă, în acest oraș frumos au avut loc tragediile secolului XX: fascismul și comunismul. După patru ani de pregătire și după zece ani de activitate, eu cred că este momentul potrivit pentru a reflecta asupra a ceea ce s-a realizat în acest locaș sfânt și ce decizii ar trebui să se ia ca să continuăm activitatea de paisprezece ani, să vedem dacă ne oprim sau continuăm în altă manieră. Sunt de părere că trebuie să continuăm într-un fel, nu exact în același fel, și trebuie să „deschidem feres­trele, ușile”, și să depășim hotarele României nu numai din punct de vedere al profesorilor, dar și din punct de vedere al studenților, elevilor care vin aici. Este nevoie de un dialog european și euro-atlantic asupra acestor provo­cări pe care România le-a avut în acești paisprezece ani, în acest loc. Este nevoie să identificăm noi parteneri și să implicăm studenți nu numai de la noi, dar și în alte părți ale Uniunii Europene, pentru că ororile secolului XX din România continuă în alte părți ale lumii în secolul XXI și, deci, România, ar putea să împărtășească câteva lecții în­vă­țate, care ar putea fi de folos la nivel european și glo­bal. Deci, vă rog să-mi spuneți părerile voastre despre aces­te provocări pe care le prezint, cât și despre ma­te­rialul prezentat mai devreme și care sunt visurile dum­neavoastră și ce am putea realiza aici, în țară, în Europa și in lume.

În încheiere, aș vrea să reamintesc un vis pe care l-am exprimat, acum patru ani, la Washington dom­nului Rusan, când venise să prezinte realizările Memo­rialului. Și i-am spus atunci: „Sunt impresionat și respect ce ați făcut împreună cu doamna Blandiana, la Sighet. A fost necesar, dar nu este suficient. Este foarte necesar să dezvoltați un nou manual și o nouă programă a istoriei pentru viitor, pentru liceele și universitățile României, bazată pe evidențele care există și sunt accesibile, dar și pe cele care există și nu sunt încă accesibile, pentru a preda, nu numai într-un loc special ca Sighetul, dar în toate școlile și universitățile României, o istorie completă și autentică din surse multiple a României și nu numai. Eu cred că în această Europă, din care face parte România, am putea crea proiecte colaborative, europene ale istoriei autentice a României, a zonei și a Europei”.

Dr. Eliot Sorel în timpul conferinței de la Școala de Vară de la Sighet, iulie 2007

Discuții

 

Stéphane Courtois: Îi mulțumesc domnului profe­sor Sorel pentru tot ce ne-a prezentat. Acum întrebările.

 

Sever Pop (Ploiești): Am auzit astăzi discursuri ale celor mai importanți lideri politici din lume. Părerea mea este că avem o imagine falsă despre SUA și Anglia. Foarte puțini știu că România este implicată în marile șantaje economice din partea acestor state. Avem impresia că ne simpatizează, că sunt de partea noastră, dar singurul lor scop este acela de a profita de noi pentru războiul din Irak, pentru războiul din Afganistan etc. Nu cred că atitudinea lor este aceea pe care noi o vedem. Acesta este punctul meu de vedere asupra a ceea ce ați prezentat astăzi. Întrebarea mea este: este punctul meu de vedere unul greșit sau unul corect?

 

Eliot Sorel: Eu nu cred că părerile pot fi judecate că sunt greșite sau nu. Sunt păreri. Accept părerea dum­neavoastră.

 

Stéphane Courtois: Voi aduce și eu o părere. Cred că trebuie să facem distincția între ceea ce este interesul economic al fiecărei țări – și fiecare țară își apără interesul economic – și ceea ce este evoluția politică a fie­cărei țări. În cadrul evoluției politice a României, sus­ținerea Statelor Unite este evidentă și importantă. La rân­dul meu voi pune o întrebare: este importantă intrarea României în Uniunea Europeană?

 

Sever Pop: Viitorul României este foarte important pentru mine.

 

Stéphane Courtois: Integrarea României într-un ansamblu democratic este foarte importantă, deși asta nu mă împiedică să văd că există și interese economice ale Franței materializate aici. Din tren am văzut diverse firme: „Carrefour” sau „Metro”, deci, Franța își realizează intere­sele economice aici, dar ceea ce primează trebuie să fie acest interes politic al democrației.

 

Eliot Sorel: Vreau să vă răspund reflectând puțin la cele întrebate și la comentariul domnului Courtois. Ro­mâ­nia a intrat într-o lume necunoscută și nu a fost pre­gătită să intre în această lume a afacerilor, a pieței des­chise. Însă, foarte interesant este că economia României, încetișor, merge bine, ceea ce nu merge bine este colaborarea între instituțiile statului, însă economia merge bine. Deci, românii sunt întreprinzători, eu sunt convins că vor face față acestor provocări ale pieței libere și că vor deveni parteneri și concurenți redutabili ai Franței, Ame­ricii, Angliei și ai restului lumii. Este cunoscut că tranziția de la un sistem economic dictatorial centralizat la unul des­centralizat și al pieței libere nu este ușoară. Însă, Ro­mânia și românii fac foarte bine față, economia româ­nească fiind una dintre economiile cele mai performante ale Europei și ale lumii.

 

Adrian Georgescu (Ploiești): Ați vorbit de Româ­nia democratică și despre alte societăți democratice din vest. Care considerați că trebuie să fie rolul intele­ctualității într-o societate democratică? Trebuie să se izo­leze la nivelul universităților sau trebuie să se implice activ în viața statului?

 

Eliot Sorel: Eu cred că un răspuns concret este mo­dul în care s-au comportat intelectualii în țara dum­neavoastră vis-à-vis suspendarea președintelui Băsescu (și la referendum), făcând un apel la populație de a participa, de a se implica. Deci, răspunsul direct este că intelectualii nu trebuie să se izoleze în universități, ci trebuie să participe la realizarea democrației ca cetățeni egali, dar care joacă un rol foarte important de a avertiza și asupra posibilităților și pericolelor pe care le prezintă democrația. De fapt, poate știți, fostul prim-ministru al Angliei, Winston Churchill, spunea „democrația este forma cea mai teribilă de guvernare, dacă nu considerați care sunt alternativele ei”.

 

Sabina Denisa Bâzgan (Dorohoi): Credeți că Ro­mâ­nia poate deveni vreodată o putere importantă pe scena mondială și cum ar putea deveni astfel?

 

Eliot Sorel: Eu cred că România este deja o pu­tere, o putere în curs de realizare economică, culturală și, chiar de realizare intelectuală. Iar aceste forțe ale tine­retului performant creează, și vor crea, această forță a Ro­mâniei în lume. Deci, forțele României sunt multiple: cul­turale, intelectuale, politice, educative și trebuie să reîn­viem tradiția cercetării științifice în România, bazată pe merite științifice și nu pe cele ideologice.

 

Daniela Măntărău (Buzău): Aș dori să vă întreb în ce moment al istoriei României ați hotărât să vă îndreptați fața către țară și ce ați vrea să faceți acum, pentru a ajuta la îmbunătățirea imaginii țării în străinătate, cu precădere în America?

 

Eliot Sorel: Vă mulțumesc mult pentru această întrebare provocatoare și foarte ușoară pentru mine. Îmi place, pentru că îmi dă posibilitatea de a împărtăși câteva proiecte. Pentru prima dată m-am întors în România – ple­casem în anii ’60 – în 1982, când eram la un congres mon­dial la Viena. Și, fiind la Viena, mi-am zis: „Trebuie să văd și România”. Iar prima tranzacție a fost într-un taxi și șoferul m-a întrebat: „Domnule, de unde veniți?”, și i-am spus: „Din Statele Unite ale Americii”. Îmi spune șoferul: „Aaa! Îl iubesc pe Reagan”; l-am întrebat: „Dar de ce îl iubești așa de mult?”; el mi-a răspuns: „Fiindcă el știe cum să vorbească cu rușii”. Românii au avut întotdeauna această „grijă”, cu rușii, și atunci am înțeles iubirea pentru domnul Reagan. Însă, pentru ceea ce vă interesează, am re­venit pentru prima dată cu un proiect în 1992, când, după revoluție, eram foarte curios despre ceea ce se în­tâmplă în țară și văd ce pot face să vă ajut, și să ajut țara mea natală. Fusesem invitat de către Organizația Mondială a Sănătății de a participa în echipă pentru a restructura for­ma­țiunea medicilor psihiatri din România. Acest mo­ment a fost unul de răscruce, să spunem așa, fiindcă eram obsedat de modul stereotipic al prezentării Româ­niei în media internațională, imagini care erau de actua­litate atunci dar care au rămas de actualitate și cincispre­zece ani mai târziu: orfanii, sărăcia și corupția.

 

Daniela Măntărău: Mai nou și țiganii.

 

Eliot Sorel: Da. Dar în America mai mult acestea trei: corupția, orfanii și sărăcia. Știind că România nu trebuie limitată sau chiar definită de aceste trei criterii am propus, în 1995, Institutului Smithsonian, care este cea mai importantă organizație culturală din Statele Unite, de a avea participarea culturii române la Washington și am făcut-o cu ajutorul domnului președinte Emil Constan­ti­nescu, al consilierului prezidențial, doamna Zoe Petre, al dom­nului Andrei Pleșu, care era ministrul Afacerilor Exter­ne la acea vreme, și cel al Fundației Culturale Române prin președintele ei, domnul Augustin Buzura. Pentru pri­ma dată cultura română a fost prezentată în mijlocul Washing­tonului, la Festivalul Folcloric al Smithsonianului. În acest context, într-adevăr, este un alt liant pentru mine Maramureșul, pentru că la această participare a României la festivalul din vara anului 1999 – tema, de fapt, era „Porți deschise către România” – și am adus chiar o poartă din Maramureș, am adus și reconstruit o biserică de lemn din Maramureș, delegația românească a avut în acel mo­ment cel mai mare succes la Washington. Atunci am fost intervievat de către niște ziariști care m-au invitat să vin la redacție și am spus: „Nu, nu vin la redacție. Dacă vreți să faceți interviul cu mine îl facem aici, la expoziție, și îl faceți în biserica din Maramureș”. Și au venit. De-abia în­cepusem interviul despre cultura română și despre aceas­tă biserică, pe care o numisem „magnetul spiritual al festivalului Smithsonian”, când a venit un domn, ne-a spus că este din statul Ohio și a început să plângă și să ne vorbească despre iubirea pe care el o are pentru România și proiectele inițiate pentru copiii români. A fost un moment impresionant pentru mine, atât interviul, cât și înalta performanță a artiștilor și artizanilor români, împăr­tășind marelui public american aspectele pozitive, demne și mândre ale frumoasei și bogate culturi a României.

Acum aș vrea să fac o mențiune legată de un proiect recent, care l-am amintit, despre reînnoirea și reînvierea cercetărilor științifice în România. Împreună cu doi colegi din America, trei oameni de știință din Româ­nia, inclusiv președintele Academiei de Științe, inițiem ideea de a stabili un institut de cercetări avansate în Ro­mâ­nia, în care vom îmbina diaspora științifică românească cu oamenii de știință din România.

 

Loredana Elena Terzea (Măneciu Ungureni): Știu că România se află într-un proces continuu de dezvoltare, dar ar trebui și un proces de decomunizare. Ce credeți că ar fi mai bine pentru România: să se bazeze mai mult pe propriile valori sau să urmeze în totalitate exemplul altor state democrate?

 

Eliot Sorel: Eu cred că avem nevoie de o combi­nație a acestora. Adică, democrația română este o demo­crație specifică, bazată pe valorile românești, dar și pe acele valori umane universale. De exemplu, eu cred că o țară ca Franța, care are un nou președinte, domnul Ni­colas Sarkozy, are curajul să spună că structurile existen­te ale Franței sunt democratice în secolul XXI dar este ne­voie de o reevaluare, reconstruire și reformare a demo­crației și structurilor democrației franceze, neafec­tând va­lorile umane ale Franței milenare, ceea ce ar pregăti Franța pentru secolul XXI.

România are exact aceeași provocare. Eu cred că ar trebui reevaluată constituția, structurile guvernului și a dezvolta o colaborare mai eficace între președinție și guvern, între executiv, legislativ, guvern, de a face o Românie europeană a secolului XXI.

 

George Octavian Nicolae (Filipeștii de Pădure): Bismarck afirma că în orice alianță există un călăreț și un cal. Știm cu toții cine este călărețul în alianțele contemporane. S-a spus chiar, la un moment dat, că dacă Statele Unite vor strănuta, întreaga lume va răci. Care este specificul pe care România îl poate aduce în cadrul alianțelor transnaționale din epoca contemporană? Ce avem noi original? Cu ce putem veni noi nou?

 

Eliot Sorel: Dar dumneavoastră cu ce credeți că ar putea contribui România?

 

George Octavian Nicolae: Eu am speranța și încrederea în potențialul imens al României, în special în potențialul cultural. Într-adevăr, etnogeneza românească pe care o consider începând dinainte de epoca dacilor, alienată oarecum de dominația turcească, a făcut ca instituția politică a românilor să scadă. Nu mai avem com­petențele necesare politice și consider că, din punct de vedere politic, România este în incapacitate. Însă, din punct de vedere cultural, din punct de vedere social sau spiritual, România rămâne, deși o țară conservatoare, una plină de valori, una care abundă de valori originale.

 

Eliot Sorel: Eu sunt complet de acord cu cele spuse și trebuie promovată în orice fel posibil cultura română în lume, iar când ne implicăm în proiecte culturale, România are mari succese.

 

Raluca Enescu (București): Având în vedere că țara noastră a trăit într-o dictatură, mai avem șanse către democrație și către un drum de dezvoltare și afirmare? Ce am putea face noi ca țară, și la nivelul clasei politice, și la nivelul societății civile, pentru a promova pe viitor de­mocrația și a acorda un sprijin celor care încă mai trăiesc în dictatură? Pentru că noi avem această datorie morală, m-ar interesa cum anume am putea face lucrul acesta.

 

Eliot Sorel: Vreau să vă răspund printr-o altă întrebare. Eu aș dori să știu care este rolul generației dumneavoastră de a promova democrația în România și în lume și care sunt posibilitățile pe care le vedeți pentru a face această contribuție țării și celorlalte state?

 

Raluca Enescu: Pot să vă spun personal că sunt militantă pentru drepturile omului în Birmania, și, pentru moment, nu am reușit să fac foarte multe, dar doresc să lansez o campanie pentru a elibera deținuții politici din Birmania și pentru eliberarea lui Aung San Suu Kyi, care este singura deținătoare a premiului Nobel din lume, ce, în prezent, este arestată la domiciliu. Chiar aș fi vrut să fac zilele acestea o prezentare.

 

Eliot Sorel: Vă mulțumesc pentru acest cuvânt și, ca vizitator, eu i-aș încuraja pe organizatori să accepte această mică prezentare. De fapt, eu cred că deja ați răs­puns pozitiv la una din provocările puse în debutul prelegerii mele.

Să revenim la următorii pași ai acestei Școli de Vară, în care nu numai profesorii vă spun cum trebuie să faceți ce trebuie să faceți, dar putem face schimb de experiențe cu Domniile Voastre pentru a dezvolta demo­crația prin participarea Domniilor Voastre și a tinerilor din alte țări, aici la Sighet. Deci, acest debut în promovarea ideii de a sprijini eliberarea unui deținut și militarea pentru drepturile omului în altă parte a lumii este demnă de a fi un proiect în sine legat de această Școală de Vară, care ar putea deveni un laborator al democrației și al drepturilor omului. Fiind inițiată de dumneavoastră în această zi, îmi face o deosebită plăcere și poate este un moment istoric al programului pentru deschiderea altor inițiative de acest gen.

 

Stéphane Courtois: Ceea ce tocmai am ascultat este foarte încurajator. Asta spune că ideea democrației a progresat destul în România, ca românii să înceapă să se gândească nu doar la pașii pe care trebuie să-i facă pentru țara lor, ci și pentru eliberarea lor. Deși mai sunt foarte multe de făcut în problema decomunizării, este încurajator că tinerii români au început să se gândească la alte țări unde democrația nu este încă instalată. Deci, este foarte încurajator. Cred că este un act de reflecție foarte important la care trebuie să ne gândim ca, de acum, la Memorial să invităm participanți din câte o țară unde continuă să nu existe democrație și să ne preocupăm și de țările unde aceasta nu este încă instalată.

 

Eliot Sorel: Este exact ideea pe care am propus-o, pentru a reveni nu numai asupra acestei perioade de 14 ani, ci și unde vrem să mergem de aici încolo. Și cred că această preocupare – să nu uităm trecutul, trebuie în continuare să reflectăm asupra trecutului, însă trebuie să ne axăm pe prezent pentru a crea un viitor care este mult mai bun decât trecutul și de a crea oportunități tinerilor democrați români, care sunt bine educați, inițiați asupra a ceea ce s-a întâmplat în trecut prin acest Memorial, de a dezvolta de la această vârstă fragedă parteneriate cu colegi de generație din toate colțurile lumii, unde ei încă se mai zbat, mult mai cumplit decât ei în România, și care pot să ofere un ajutor, un model, un exemplu, o colaborare și un sprijin.

 

Zenovia Pavlică: Aș avea o mică completare la ceea ce a spus domnișoara Raluca. Sunt mai mulți parti­cipanți de la Școala de Vară care s-au implicat în proiecte ce vizează într-adevăr promovarea valorilor democratice și a schimbării în lume. Eu, personal cunosc elevi care au fost observatori în Kosovo într-o vreme în care acolo era foarte riscant, au fost observatori din Republica Moldova și din Ucraina. Alți foști participanți sunt, acum, foarte activi oameni politici. Îmi vine acum în minte Cristian Salagor, care este vicepreședinte al unui partid, ce acum trece printr-un moment de cumpănă, dar cred că în viitor va însemna mai mult, este vorba de PNȚCD.

 

Adriana Cucu (Târgoviște): Cât de loială vi se pare această concurență pe care America o dezvoltă de câțiva ani încoace, având în vedere că America oferă burse și facilități celor care se duc acolo și își pun viața în slujba științei americane? Deci, cât de loială vi se pare această con­curență, pentru că ei au de unde cheltui bani pentru a dezvolta capacitățile tinerilor și ale intelectualilor, iar România nu are această posibilitate? Ce ne lipsește ca să ne păstrăm valorile aici, în țară?

 

Eliot Sorel: În primul rând, vreau să vă prezint o nouă posibilitate, pe care nu știu dacă o cunoașteți, este despre declarația Lisabona. În anul 2000, membrii Uniunii Europene s-au întâlnit la Lisabona, de ziua Europei, și au decis, în cadrul acesteia, că până în anul 2010 Europa va deveni din nou continentul de vârf în domeniul științei și tehnologiei. Suntem în anul 2007 și nu cred că se va realiza această țintă, însă foarte interesant este că această țintă din anul 2000 a fost un fel de competiție cu Statele Unite. Și a fost și puțină distanțare între Europa și Statele Unite în acel mediu competitiv. Ei bine, în 2007, realizând că acea țintă, în 2010, nu este complet realizabilă, există o nouă gândire de reînnoire a relațiilor euro-atlantice în acest domeniu al științei, în care o nouă inițiativă de colaborare a fost lansată în această primăvară între Uniunea Europeană și America. Proiectul, pe care vă invit să-l vizitați pe web, este intitulat „Atlantis”. Sunt trei piste: prima pistă este una formativă în care tinerii europeni ar putea să se intereseze și sunt burse alocate în acest domeniu și viceversa, iar tineri americani să vină să studieze în Europa; a doua pistă intitulată mobilitate pentru excelență, este pentru cei care sunt deja formați în toate domeniile de a avea posibilități de specializare și apro­fundare trans-atlantice; iar a treia posibilitate este în domeniul politic, de a dezvolta instituții democratice. Această inițiativă este un început modest, dar sunt sigur că se va dezvolta enorm și trebuie să vă implicați încă de la început. Suma alocată pentru această inițiativă de început este de 4,5 milioane euro. Eu cred că este o sumă modestă dacă ne gândim că sunt aproximativ 400 milioane de europeni și 300 milioane de americani, dar este un început bine gândit în direcția de reînnoire, de fapt, este în rezonanță cu ceea ce vrea să facă domnul președinte Sarkozy, de a colabora, de a reînnoi aceste colaborări cu americanii, în toate domeniile: științifice, economice, politice și, chiar, strategice, militare.

 

Dan Nicu (Chișinău): Eu am acasă un manual de istorie universală editat în Statele Unite ale Americii în anul 1994. În acest manual am citit foarte multe lucruri despre Ungaria, foarte multe lucruri despre Polonia, foarte multe lucruri despre croați și foarte puține lucruri despre România. Nu se vorbește nici despre istoria medievală a României, nici despre istoria modernă a României, nici despre momentul în care Bucureștiul era „micul Paris”, nici despre perioada interbelică, ci doar despre Ceau­șescu, despre momentul 1989. În condițiile în care dum­neavoastră ați spus că există un interes mare pentru România, de ce un american simplu nu poate să afle lu­cruri importante despre România, pentru că, totuși, Ro­mânia face parte din Europa; este scris mai mult despre Bulgaria.

 

Eliot Sorel: Este o provocare pentru rezolvarea căreia este nevoie de o implicare mutuală a intelec­tua­lității române, a studenților români, a oamenilor de afaceri ro­mâni, a politicienilor români și nu așteptați ca ame­rica­nii să vă descopere. Trebuie să ne gândim că nu numai la nivel guvernamental, dar și la nivel profesional, academic, educativ, să dezvoltăm colaborări științifice, educative și culturale în toate domeniile. De fapt, am fost foarte impre­sio­nat – fiind la Washington, grupul care m-a impresionat cel mai mult din punct de vedere al colaborării româno-ame­ricane a fost cel al militarilor. Militarii români și cei ame­ricani au cea mai bună colaborare dintre aceste două țări. Trebuie să extindem acest model de colaborare în toa­te domeniile, nu numai militare, economice, dar, în spe­cial educative, formative, culturale. Și nu trebuie să aștep­tăm, spre exemplu, un festival Smithsonian. Șansa ca România să mai participe la un astfel de festival va apă­rea în cincizeci sau o sută de ani, dar trebuie să dez­vol­tăm aceste relații cultural-educative și economice în con­tinuare, și poate, chiar, prin contacte bilaterale, directe – de la țară la țară, dar și prin intermediul Uniunii Europene.

 

Dan Nicu: O a doua întrebare. Pentru că s-a vorbit de Kosovo, s-a vorbit despre alte dictaturi, avem la noi, la hotarele României o dictatură, care este Transnistria. Și aș vrea să știu părerea dumneavoastră în acest sens. Ce ar putea face România pentru democratizarea Transnistriei ca nou membru al Uniunii Europene și ca membru NATO? Pentru că s-a vorbit aici, și președintele Bush a spus că România trebuie să se orienteze spre noua Rusie – în condițiile în care noua Rusie seamănă foarte mult cu vechea Rusie, nu știu cum ar putea deveni realitate ceea ce a spus președintele Bush. Și, în acest caz, aș vrea să știu ce părere aveți dumneavoastră?

 

Eliot Sorel: Eu cred că problema Transnistriei nu poate fi rezolvată numai de către România. Eu cred că trebuie abordată ca o provocare europeană în care România poate juca un rol important împreună cu Franța, spre exemplu, și Anglia cât și celelalte țări latine ale Uniunii Europene. Este nevoie de a face din acest lucru o prioritate europeană, colaborativă.

 

Anda Pan (Petroșani): Aș avea o întrebare care nu are legătură cu România neapărat, ci cu întreg spațiul euro-atlantic. La 12 septembrie 2001, după atacurile de la World Trade Center, s-a aplicat articolul nr. 5 din Tratatul de la Washington, care se referă la disponibilitatea și capacitatea de a acționa militar în condițiile în care una dintre țări este atacată. În acel moment s-a declanșat lupta împotriva terorismului sau a avut la bază răzbunarea Americii? Mie mi s-a părut că s-a înclinat balanța către setea de răzbunare a Americii, în condițiile în care i-au fost atacate unele dintre cele mai importante clădiri și au murit atâția oameni.

 

Eliot Sorel: Vă voi răspunde. Ce părere aveți dum­neavoastră?

 

Anda Pan: Din moment ce mi-am pus această întrebare, nici eu nu știu răspunsul. Eu am studiat foarte mult despre NATO, că este o organizație care luptă pentru menținerea securității și a apărării. Dar, la început mi s-a părut că a fost acea sete de răzbunare a Americii. Dar doar la început. Asta a deschis ochii în lupta împotriva terorismului.

 

Eliot Sorel: Este o întrebare excelentă. Un fapt foarte important. Eu eram la New York pe 10 septembrie, aveam o întâlnire a președinților asociațiilor medicilor din statele de nord-estul Statele Unite – eram președintele Societății Medicilor din Washington, la vremea respectivă – și ne întâlneam într-o clădire, luni, 10 septembrie în apro­pierea locului unde a avut loc atentatul. Era o tensiune extraordinară în cartier și în clădirea cu pricina și nu știu exact de ce. Dar probabil că erau deja semnale că ceva avea să se întâmple. Colegii mei din Washington și cu mine am decis că nu vom sta la această întrunire până la sfârșit, ci vom pleca în cursul după-amiezii. Și am plecat în după-amiaza zilei de luni, cu o zi înaintea atentatului și, apoi, s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Iar în drum spre facul­tate, marți dimineață, pe 11 septembrie am aflat că în New York un avion a lovit turnurile gemene. Iar reacția mea a fost: „Cum se poate, pentru că e o zi așa de seni­nă?”. Bineînțeles, când am aflat de al doilea avion, mi-am spus: „E terorism.” Am aflat după acest atentat că în acest eve­niment cetățeni din 80 de țări au fost omorâți, nu nu­mai americani: francezi, englezi, ruși, români ș.a.m.d. Dacă vreți, a fost debutul unei provocări a islamismului. A fost a fascismului, a comunismului, acum este provocarea islamismului. Și trebuie să învățăm din lecțiile învățate îm­po­triva fascismului și a comunismului, dar cu spe­cifi­citatea secolului XXI mai ales a islamismului, care nu este încă o armată bine definită. Este o provocare, dar este una globală, în care un rol important îl joacă colaborarea internațională. Nicio țară singură, inclusiv America cu toa­tă puterea ei, nu poate face față cu succes acestei pro­vocări. Este nevoie de o nouă alianță globala, de o nouă de­ter­minare și o colaborare internațională a tuturor națiu­nilor, indiferent de mărime și de putere.

 

Bianca Chișărău (Timișoara): Întrebându-vă o colegă a mea despre valorile pe care ar trebui să se baze­ze România în dezvoltarea sa viitoare, ați spus că atât pe valorile românești tradiționale, cât și pe cele universale. Aș fi foarte curioasă să ne enumerați câteva diferențe din­tre valorile românești și cele universale.

 

Eliot Sorel: Este o suprapunere între valorile ro­mâ­nești și cele universale. România face parte din familia Europei și din familia globală. Românilor cred că le plac, ca și celorlalte popoare, libertatea, democrația, ar dori să fie bine-înstăriți, dacă este posibil, bine educați, copiii să aibă un viitor asigurat, liniștit, dorința de pace, de comu­nicare liberă și dezvoltare economică, culturală și intelec­tuală. Nu cred că România este o țară aparte din acest punct de vedere, ci face parte și împărtășește aceste va­lori uman-universale, care sunt bazate pe o tradiție bo­gată, înainte de toate, o tradiție bogată spiritual și pe o una milenară, dacă ne gândim poate, chiar, că atunci când au venit romanii au găsit o țară de oameni pașnici, o țară bogată, o țară fericită pe care au numit-o „Dacia Felix”, și cred că România redevine această țară fericită, redevine „România Felix” în familia europeană și în familia globală.

 

Bianca Chișărău: Dar referindu-vă atât la valorile tradiționale românești, cât și la cele universale, mă gân­deam să găsiți măcar o diferență și că nu le diferențiați. Pentru ce le diferențiați atunci?

 

Eliot Sorel: Fiindcă România contemporană con­ține aceste valori uman-universale concomitent cu anu­mite vestigii ale comunismului, care vor fi discutate în zi­lele următoare.

 

Irina Dobre (Focșani): Considerați că trebuie să existe o țară la nivel mondial care trebuie să-și asume ro­lul de lider mondial și să se ocupe de rezolvarea acestei dezordini globale și sfidând organizații internaționale cum ar fi ONU?. A doua întrebare: poate fi Europa însuflețită de această nouă generație de oameni politici ca Sarkozy sau Angela Merkel?

Eliot Sorel: Eu cred că a fi „polițistul” lumii nu este o datorie, ci un rol nefericit, din păcate. Este nevoie de o nouă reconsiderare a guvernării globale. Națiunile Uni­te au fost puțin depășite de evenimente, dar este un organism mondial de guvernare care trebuie reformat, modernizat. Cum vorbim despre România și Franța în privința reformării, același lucru trebuie făcut pentru Na­țiunile Unite, în care nicio țară să nu fie mai presus de celelalte. Este nevoie de o colaborare, de o colaborare multilaterală, echitabila între toate țările membre.

Europa are niște provocări interesante pentru secolul XXI. E o provocare acum în Europa de natură demografică: avem de-a face cu o scădere a populației, cu o creștere a populației migratoare care vine din alte părți ale lumii, neintegrate cultural, economic sau educativ în Europa și care reprezintă o provocare și un potențial de­ze­chilibru, care trebuie reglat. America este laboratorul cul­tu­ral al lumii, toate națiunile sunt în America, într-o sin­gură țară. Europa a avut o tradiție a unei populații omo­ge­ne, care este destabilizată în secolul XXI, fără a avea struc­turile necesare de a le integra din punct de vedere eco­nomic, cultural și educativ. Discutasem această idee cu ambasadorul Franței la Washington, Jean-David Levitte, că avem o nouă posibilitate de colaborare între America și Eu­ropa din acest punct de vedere, de integrare a multiplelor culturi și etnii într-o unitate națională sau supranațională. Nu că noi am rezolvat toate problemele în America, dar avem o experiență de colaborare și de inte­gra­re a culturilor și a etniilor. Dar specificitatea europeană trebuie menținută, Europa nu este America. Este o pistă pentru generația dumneavoastră: care sunt provocările comunicării interculturale interetnice, de dezvoltare a po­si­bilităților. De fapt, președintele Sarkozy spunea, pornind de la motto-ul „Libertate, fraternitate, egalitate” (Liberté, Egalité, Fraternité) că „Fraternitatea este egalitatea șan­selor” (Fraternité c’est l’egalité des chances). Asta nu exis­tă în Europa, nu există încă egalitatea șanselor. Trebuie să creăm egalitatea șanselor în Europa cât și în toată lumea. E una dintre provocările primordiale ale secolului 21.

 

Sunt impresionat de spiritul creativ, întreprinzător al dumneavoastră, al liceenilor participanți la aceasta ediție jubiliară, a X-a, a Școlii de Vară de la Sighet, și de-abia aștept să aud despre toate inițiativele pe care le luați în această nouă etapă a Memorialului de la Sighet în care voi pune umărul și mintea alături de dumneavoastră, resursele și experiența mea. Vă doresc mult succes, vă mulțumesc mult și Doamne Ajută!

 

 

Text publicată în Romulus Rusan (ed.), , Fundația Academia Civică, 2008