“Războiul Rece”. O denumire oarecum teribilistă și metaforică, pentru că a fost, de fapt, vorba tot de un “război cald”, dus însă pe mai multe fronturi, fără declarații de război, dar cu armistiții mai prelungite și în care armelor le erau asociate strategii de luptă tot mai sofisticate, tehnici de manipulare tot mai perverse, motivații tot mai ideologice.
Cred că acest tip de mentalități necruțătoare și lipsite de scrupul, care păreau să se fi ostoit în anul de grație 1989 și în alți câțiva care i-au urmat, continuă din păcate și azi. Iar mentalitățile sociale le urmează pe cele politice. Oamenii se simt tot mai amenințati, se mefiază de slăbiciunea democrațiilor, se lasă fascinați de puterea tiranilor, se oferă victime voluntare nebuniei totalitare sau, dimpotrivă, își pierd patriotismul, se abstrag prudent din fața implicării publice.
…Primii ani ai “tranziției” din România (mai ales 1990, cu ordurile lui propagandistice, cu mineriadele și cruciadele lui antioccidentale) sunt exemple ideale de continuare a Războiului Rece. Dar chiar și azi, mentalitățile publice își păstrează uneori izul totalitar.
Fragment din CRONOLOGIA RĂZBOIULUI RECE, Romulus Rusan în dialog cu Armand GOȘU, publicat în Revista 22, nr. 862, 15-21 septembrie 2006, publicat și în Romulus Rusan, Istorie, memorie, memorial sau cum se construiește un miracol, Fundația Academia Civică 2017
