NICOLAE CONSTANTINESCU
ALIANŢA CIVICĂ – ÎNTRE VIS ŞI REALITATE
În prima jumătate a anului 1990 bucureştenii au fost martorii unui fenomen magic – Piaţa Universităţii. Desfiinţată cu brutalitate de autointitulaţii emanaţi ai revoltei populare din decembrie 1989, mişcarea populară cu cea mai mare întindere temporală din istoria recentă a Europei şi-a revenit ca un boxer căzut din pumn. După puţin timp oamenii loviţi şi umiliţi cu titulatura de „golani” s-au adunat în număr mult mai mare pentru a propune ţeluri civice: dreptate şi adevăr, care le surclasau pe cele pentru care se ridicaseră în decembrie 1989. A continuat astfel lupta cu conotaţii biblice a celor neînarmaţi împotriva făptaşilor de omoruri din 1989 şi 1990. Lupta inegală dintre Făt-Frumos şi tagma zmeilor, dintre irealul pe care-l doreau îndeplinit şi rea¬litatea crudă. Privind ceea ce s-a întâmplat acum 25 de ani con¬statăm intervenţia aceleiaşi puteri magice, care a strâns laolaltă zeci de mii de oameni în Bucureşti, sute de mii în întreaga ţară, oameni neînarmaţi, fără staţii mobile de transmitere, având în faţă o televiziune ostilă, aservită, oameni care totuşi nu au cedat. Membrii ei marcanţi au trebuit să suporte batjocoriri în public, obscenităţi, minciuni sfruntate proferate pe toate căile şi totuşi nu au cedat – ba mai mult s-au îndârjit. La Alianța Civică au aderat din ce în ce mai mulţi oameni, aşa încât oraşele Alianţei au depăşit numeric oraşele Revoluţiei.
Şi aceasta fiindcă oamenii continuau să viseze, să creadă în forţa binelui, să susţină nevoia imperioasă de moralitate din partea celor care administrau ţara, de la preşedinte până la primarul celui mai mic sat.
Piaţa Universităţii şi Alianța Civică au fost cele mai înălţătoare evenimente pe care le-am trăit în 1990. Una a născut martiri, care se găsesc în gropile de la Străuleşti şi a provocat exodul unei părţi importante a tineretului ţării noastre, cealaltă a arătat nevoia imperioasă a oamenilor conduşi de idei şi nu de interese, de a se uni pentru a deveni o forţă de presiune, opozabilă puterii discreţionare. Visul care i-a strâns la un loc pe membrii şi simpatizanţii Alianței Civice a devenit şi devine treptat realitate, cu toate hopurile, opreliştile, urzelile cărora a trebuit să le facă faţă. Încet-încet justiţia a început să facă necesara curăţenie în rândul penalilor din politică, informaţia cetăţenilor nu mai este monopol de stat, se cer cu obstinaţie reforme structurale în învăţământ şi în sănătate, sunt dezvăluite ingineriile financiare, care au spoliat banul public, lipsindu-i pe cetăţeni de avantajiile unei vieţi civilizate, la care aveau tot dreptul prin contibuţia lor la bugetul central şi la bugetele locale.
Corneliu Coposu a fost omul politic care a susţinut încă din 1990 necesitatea intrării României în Uniunea Europeană, aderarea la NATO şi reinstaurarea Monarhiei. Şi iata că după ani şi ani cel puţin 2 dintre dorinţele sale au fost îndeplinite. Alianța Civică a cerut moralitate în politică, respectarea cuvântului dat şi a promisiunilor electorale. Ea nu a cerut salarii mai mari, avantaje şi privilegii. Faptul că solicitările Alianţei sunt actuale şi astăzi arată cât de teribilă a fost încleştarea de forţe a primilor ani de după 1990 şi cât de puternică a fost reacţia celor care voiau să rămână la conducerea ţării. Puterea instalată şi menţinută în primii ani de după 1990 prin minciunile de la televizor şi prin fraudă electorală şi-a păstrat – prin rotaţie şi cu mici excepţii – posturile de conducere. Ea poate fi înlăturată doar printr-o masivă opoziţie la furtul din banul public ca şi la furtul din operele scrise, la agramatismele celor care conduc ţara, la modul discreţionar prin care ţara este condusă şi trebuie să suporte Ordonanţele de Guvern. În reţetele scrise de medici către farmacişti, atunci când în mod excepţional se foloseau amestecuri sau cantităţi mai neobişnuite, medicul îşi asuma răspunderea scriind s.v. (sic volo în latineşte adică aşa vreau). OUG – urile sunt un fel de s.v. prin care Guvernul face mereu şi nu în mod excepţional – ceea ce vrea, fără o dezbatere parla¬mentară, ca să nu mai vorbim de ignorarea asentimentului populaţiei. Prin asemenea mecanisme s-a înstrăinat Delta Dunării, s-au vândut la mezat pădurile ţării, s-au spoliat bogăţiile de sub pământ. În foarte puţine cazuri lucrurile au putut fi stopate din faşă prin opoziţia cetăţenilor. Erau nişte Alianţe Civice constituite ad hoc.
Privind retrospectiv evoluţia României de la primele întâlniri în casa lui Remus Mistreanu de lângă Grădina Icoanei din Bucureşti şi până la prima debarcare a conducerii comuniste de la conducerea ţării, Alianța Civică a avut un rol de netăgăduit, de necontestat. Rezultatele la distanţă au arătat că drumul propus de Alianța Civică pentru România a fost cel corect.
Din SOLIDARITATEA ESTE SUPERLATIVUL LIBERTĂȚII. Alianța Civică – privire după 25 de ani, Fundația Academia Civică, 2015
