La editia a X-a a Scolii de Vara de la Sighet, din 9-16 iulie, l-am intalnit pe Stephane Courtois, reputatul istoric francez al comunismului, care, de noua ani, detine si functia de rector al Scolii. Intr-una din pauzele incarcatului program, a acceptat sa acorde acest interviu pentru cititorii revistei 22 .
De ce occidentalii sunt inca atrasi de”idealurile” comunismului
Domnule Stephane Courtois, cum se explica persistenta unei fascinatii pentru “idealurile” comuniste, la aproape 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului?
Din fericire, aceasta fascinatie a inceput totusi sa dispara. Am cunoscut eu insumi o epoca, epoca lui 1968, cand fascinatia de care vorbiti era foarte puternica. Astazi, este adevarat, putem vorbi de un rest, o ramasita de fascinatie, in functie de generatii. Daca ma gandesc la generatia mea, cea a lui ‘68, in care intalnesti oameni de 60-65 de ani, constat ca subzista aceasta ramasita, dar ea este insotita de multe, foarte multe deziluzii. La Paris sunt in contact cu ex-comunisti la care vad aceste deziluzii – dar, in fine, e greu de explicat ce se intampla cu acesti oameni, pentru ca la ei nu mai e vorba de acel soi de credinta puternica ce caracteriza socialismul real sau revolutia culturala chineza, sa spunem. Nu, oamenii generatiei ‘60 nu mai cred in asa ceva. In schimb, continui sa observi un fel de sentiment difuz anticapitalist, de exemplu, antiamerican, bineinteles, si, evident politically correct, de a fi impotriva economiei de piata, chiar daca profiti zilnic de ea. Nu cu mult timp in urma, un sondaj de opinie in Franta arata ca circa 50% dintre repondenti erau impotriva economiei de piata, desi acesti oameni au de castigat masiv din ea. E, fara indoiala, un punct de vedere ideologic aberant. Dupa primul moment de stupoare, cand comunismul s-a prabusit, in 1989, si e bine sa ne reamintim ca, atunci, comunistii insisi au fost stupefiati, s-a trecut la o reorganizare a discursului la nivel ideologic, fara, desigur, Stalin, Mao s.c.l. Desi schimbat, bazele discursului raman aceleasi: anticapitalism, “antiimperialism”, antieconomie de piata, cu trimitere directa la ideile utopice. Din acest punct de vedere, miscarile care, la inceput, cel putin in Franta, se numeau antimondializare si-au schimbat foarte repede numele, spunandu-si acum altermondialiste. Adica, ele nu se opun globalizarii lumii, dar vor sa impuna convingerea ca exista o alta solutie – altermondialista -, de unde si noua denumire. Avem in Franta un altermondialist cunoscut, José Bové, care chiar a candidat la prezidentialele din acest an – a recoltat 1% voturi. Pe scurt, persista un soi de utopie difuza, care odinioara era incarnata de URSS, China, Cuba, dar acum nimeni nu mai crede in asa ceva, s-a sfarsit. China, de exemplu, face socialism de piata, business…
China reprezinta acum un caz cu totul special, dificil de incadrat.
Da, China reprezinta un caz cu adevarat special, dar, in orice caz, nici un revolutionar nu se mai poate sprijini astazi pe ea. Nu mai exista in prezent o incarnare a idealurilor comuniste, insa ideile utopice continua sa circule si sa atraga. Sunt oameni care viseaza o lume aparte, fara electricitate etc., fara productie, ceea ce este stupid, dar reprezinta un soi de climat destul de bizar, la crearea si intretinerea caruia media contribuie din plin. Sunt tineri inrolati in forumuri sociale contra Davos s.a. Marele erou al acestor miscari a fost pana de curand Lula, cunoscutul sindicalist, devenit intre timp presedintele Braziliei. Numai ca el insusi a fost obligat, dupa ce a devenit presedinte, sa se alinieze economiei de piata, pentru ca, nu-i asa? – ca sa castigi, trebuie sa muncesti. Se cauta acum un alt erou care sa intrupeze ideile utopice: se pare ca a fost gasit in persoana lui Marcos, liderul miscarilor neozappatiste din Chiapas, in realitate, un impostor. Si sunt destui occidentali care fac turism revolutionar in Mexic. E chic! Marx avea ceva dreptate cand spunea ca, atunci cand istoria se produce o singura data, e o tragedie. Cand se reia, devine o comedie. Asa si este cand vezi oameni importanti din Paris care merg in Mexic ca sa faca revolutie in Chiapas… E greu de crezut si, totusi, sunt destule persoane in Occident care au absoluta nevoie sa creada in utopie, in idei revolutionare, fara sa-si puna problema ca o asemenea utopie a fost ucigasa. Daca se vorbeste despre fascism, imediat se produce un scandal, pe buna dreptate. Sunt invocate victime, tragedii, morti. Dar comunismul? Nu a produs la randul lui victime, tragedii, morti? De ce exista doua unitati de masura?
Exista si in fostele tari comuniste un soi de nostalgie dupa comunism, care insa nu are nimic a face cu ce este in Occident.
Sunt oameni care au avut de pierdut dupa caderea comunismului. Unii dintre ei, mari privilegii.
Patru modalitati de a iesi din comunism
âLe vorbeati ieri (11 iulie) copiilor de la Scoala de Vara de patru modalitati de a iesi din comunism. Trecand in revista aceste patru modalitati, se vede destul de bine cine a avut de pierdut si cine de castigat de pe urma caderii comunismului.
Da, m-am gandit mult la felul in care au iesit din comunism fostele tari ale fostului lagar sovietic si am identificat cele patru modalitati, despre care aminteati.
Prima modalitate priveste tari in care a avut cu adevarat loc o revolutie anticomunista si o asemenea tara care imi vine in minte este Estonia. Ar fi suficient sa spun ca, in editia estoniana a Cartii negre a comunismului, capitolul special dedicat crimelor din acel spatiu a fost scris de presedintele de atunci al tarii. Deci, a fost o luare de pozitie cat se poate de transanta fata de comunism, la nivelul cel mai inalt, iar rusii nu uita nici in ziua de azi acest lucru. Exista si in prezent mari tensiuni intre Rusia si Estonia. In acelasi mod transant a iesit din comunism si Cehoslovacia, care l-a pus imediat presedinte pe cunoscutul disident Vaclav Havel. Este tara care a adoptat de la inceput un pachet de legi, intre care si Legea lustratiei, prin care se despartea fara echivoc de comunism. In prezent, lista ofiterilor care au facut politie politica este accesibila oricui, pe Internet. Acelasi lucru se poate spune si despre RDG: acolo a avut loc o adevarata revolutie anticomunista, pentru ca RDG a fost absorbita de RFG. Acolo a functionat exemplar Comisia Gauck, care a conservat arhivele si care a permis un acces nemijlocit la dosare.
A doua modalitate de iesire din comunism priveste tari in care a avut loc o adevarata conversie a unor oameni activi in vechiul regim. Nu ma refer la toti comunistii, ci la anumiti lideri care erau la putere si care s-au convertit la democratie, intelegand ca sistemul era absurd, fara a mai vorbi de crime. De altfel, aceasta categorie de lideri comunisti convertiti cuprinde oameni tineri, care nu au cunoscut perioada stalinista. Cazul este bine ilustrat de Polonia, tara in care a avut loc o adevarata negociere, in 1989, la faimoasa masa rotunda, intre liderii Solidaritatii si puterea comunista de atunci. Pe parcursul negocierilor, liderii comunisti au acceptat sa cedeze puterea, cu conditia sa nu li se faca nimic, sa nu fie atacati, sa nu li se faca procese etc. Cum se stie, dupa acele negocieri au avut loc alegeri care au fost castigate de opozitia reprezentata de Solidaritatea. Atunci s-a produs conversia de la comunism la democratie a unor lideri ca, de pilda, Kwasnievski, cel care l-a inlocuit la presedintie pe Lech Walesa si despre care nu se poate spune ca nu e un democrat. Si totusi, in Polonia au ramas intrebari fara raspuns. Asa se face ca, la ora actuala, exista puternice tensiuni in sanul societatii. Negocierile din 1989 au fost secrete, iar acum se vede ca, la sfarsitul regimului comunist, capii au fost lasati linistiti in pace. Mai mult, Adam Michnik, directorul Gazetei Wyborcza, il intalnea la inceputul anilor 2000 pe generalul Jaruzelski, luau masa impreuna, ii prezenta cartea de memorii la Paris. S-a mers prea departe si asta a provocat reactii, pentru ca polonezii au avut de suferit enorm de pe urma comunismului, inca de la inceput, de pe vremea pactului Hitler-Stalin. In prezent, mai ales printre membrii Solidaritatii, sunt oameni care pun intrebari destul de brutale: bun, a avut loc masa rotunda, s-au facut negocieri, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne imbratisam cu Jaruzelski, care a instituit Legea martiala. E prea mult. Aceasta este explicatia tensiunilor iscate in prezent, in jurul Legii lustratiei; nu stiu cum se va termina totul, dar e limpede ca, nevoind sa-i condamne pe capii comunisti in 1989, exista inca probleme.
In Romania, comunistii si-au schimbat rapid eticheta, spunandu-si social-democrati
Exista si o a treia modalitate de a iesi din comunism, pe care eu o numesc reconversie profesionala. Este cazul acelor comunisti care au vazut ca regimul este pe cale sa se prabuseasca si, voind cu orice pret sa pastreze puterea, si-au schimbat iute eticheta de comunisti in cea de social-democrati. Evident, situatia caracteristica pentru aceasta cale de iesire din comunism priveste Romania. Stiu ca nu voi fi pe placul multora, dar eu numesc revolutia romana din 1989 o adevarata falsa revolutie. Adevarata, pentru ca a existat in mod real o rascoala populara, dar falsa pentru ca, sub rascoala populara, a existat manipularea ei de catre comunisti si, in cele din urma, confiscarea ei. Manipularea s-a produs inca de la inceput, pentru ca, dupa informatiile mele, a existat in Romania o celula KGB legata strans de grupul care a preluat puterea de o maniera extrem de abila – Ion Iliescu &co. Ceausescu a fost lichidat rapid, in cateva zile, printr-un proces farsa, de propriii lui amici care pusesera mana pe putere si pe care ar fi putut sa-i compromita daca ar fi fost lasat sa vorbeasca. Lichidandu-l insa, acel grup a facut ca intreaga responsabilitate sa cada doar asupra lui Ceausescu, nu a sistemului. Este exact aceeasi manevra intreprinsa de Nichita Hrusciov, in 1956, la al XX-ea Congres al PCUS, cand a prezentat faimosul raport secret. In 1956, devenise evident pentru capii URSS ca nu se mai putea continua pe linia terorii permanente in care Stalin stralucise. Raportul a fost elaborat din vreme si cu multa grija, afirmand ca de toate relele Stalin se face vinovat. Din arhive, insa, vedem ca raportul nu a reprezentat o initiativa spontana; dimpotriva, o comisie ultrasecreta a lucrat intens la acest raport, avand acces la toate documentele. Raportul, votat de intreg Biroul Politic, se referea la crimele savarsite de Stalin, insa apropiatii generalissimului, Molotov, Kaganovici, Vorosilov, incercasera sa-l blocheze. Cei mai tineri, care nu erau la curent cu crimele si atrocitatile comise de Stalin dupa razboi, au sustinut raportul. Pe acest fundal a luat cuvantul Hrusciov care a spus: “Noi am lucrat cu Stalin, dar asta nu ne angajeaza. Acum, ca faptele sunt stabilite, trebuie sa vorbim de Stalin, pentru ca, altfel, noi justificam acele fapte… Noua nu ne este rusine”. A fost o operatiune remarcabila de amnezie si de amnistie, de un mare succes atat pentru Hrusciov, cat si pentru comunism, in general. Amnezie, pentru ca, amintindu-ne, nu ne amintim decat ca Stalin a facut crime, deci numai el este vinovat, si amnistie, pentru ca relanseaza ca valabil comunismul, prin revenirea la cultul lui Lenin. Asa apare principiul “comunistului rau” versus “comunistul bun”. In fapt insa, Lenin este inventatorul totalitarismului. Toate partidele comuniste, in afara de cel chinez, au urmat aceasta linie: l-au condamnat pe Stalin, preamarindu-l pe Lenin. Si astazi, daca mergi in Rusia, nu mai dai de nici o statuie a lui Stalin, in vreme ce statuile lui Lenin sunt peste tot la locurile lor. Asadar, celebrul raport secret nu a fost decat o operatiune abila de salvare a sistemului comunist. Acelasi lucru l-a incercat si Gorbaciov, in anii ‘80, prin glasnosti, dar lucrurile au scapat de sub control. Caderea Zidului Berlinului a fost precedata de vizita lui Gorbaciov la Berlin si stim astazi ca primele manifestatii de protest in RDG au fost organizate de Stasi care, printr-un control al procesului, urmarea inlaturarea lui Honeker si instalarea unei echipe pro-Gorbaciov. Lucrurile insa au scapat din mana. Dar din pacate, in Romania ele au ramas sub control, operatiunea pro-Gorbaciov a reusit, iar consecintele le vedem si azi: lumea l-a uitat pe Gorbaciov, dar Ion Iliescu e activ si continua sa aiba un cuvant de spus in politica tarii.
Revenind la reconversia profesionala a comunistilor, care de azi pe maine s-au numit social-democrati (acelasi proces s-a produs si in Bulgaria), grav este ca Internationala Socialista a acceptat acest lucru, fara nici o obiectie. Este un fapt uluitor si o rusine pentru Internationala Socialista, dar, ma rog, e treaba lor.
Rusia: nu o revolutie, ci o involutie
A patra modalitate de iesire din comunism este cea pe care eu o numesc nu revolutie, ci involutie: este un caz de regresie si priveste situatia particulara a Belarus, cu al sau lider Lukasenko, care-i declara ca eroi pe Hitler si Stalin. Este mai ales cazul Rusiei, care este, evident, cu mult mai important, mai ales ca dupa 1991 toata lumea a sperat ca acolo se va desfasura un proces democratic. Dupa parerea mea, Eltin a avut de suportat presiuni foarte mari si amintiti-va ca, in momentul predarii puterii catre Putin, se afla intr-o stare de nedescris, se spunea chiar ca nu mai are mult de trait. Imediat ce a predat puterea, s-a simtit cu mult mai bine. Cunoscand practica sovieticilor de a-si otravi adversarii, iti pui probleme. Ne staruie in minte faptul ca Lenin a creat faimoasele laboratoare CEKA, avandu-l ca sef pe Dzerjinski, urmat apoi de Iagoda – amandoi fiind asi ai meseriei. Sovieticii au practicat si intre cele doua razboaie otravirea, in cel mai profesionist mod cu putinta. Vedem ca si in ziua de azi o practica stralucit, de-ar fi doar sa ne gandim la Iuscenko, presedintele Ucrainei. Asa incat iti pui intrebari si in legatura cu Eltin: cum de ajunsese intr-o stare atat de proasta, cand in ‘91 era un barbat in plina forma, iar doi ani mai tarziu devine practic o epava. Sunt ipoteze de istoric. In orice caz, un lucru e clar: dupa ce la inceput le-a fost frica, oamenii KGB-ului au repus complet mana pe putere si chiar Putin, seful statului, e un om al KGB. Imi amintesc de o reflectie a lui Vladimir Bukovski, atunci cand l-am intrebat cine este acest Putin. “Ei, mon cher, a spus el, locotenent colonel sunt generalii!”, fara indoiala ca Putin are calitati politice, este un lider, dar exista un soi de directorat care trage in secret itele. Rusia se afla intr-o regresie din punctul de vedere al democratiei. Puterea are un monopol de nezdruncinat, iar jurnalistii care denunta asemenea practici sunt asasinati. Se vede, de asemenea, o intoarcere la monopolul “de stat” asupra principalelor mijloace de productie, insa, in spatele acestui monopol “de stat” se afla echipa lui Putin, prieteni, familia etc. In tot acest context, este uimitor sa vezi cu ce aroganta se exprima Putin in presa occidentala. Nu cu mult timp in urma, a avut un interviu stupefiant in Le Figaro, in care declara ca el este singurul adevarat democrat din Europa si ca, de la moartea lui Gandi, nu stie cui sa mai vorbeasca… Este aroganta tipica a celor din KGB, care isi bat joc de noi, dar trebuie s-o spunem, sunt lideri occidentali care intind mana unui asemenea personaj. Gerhard Schroeder, dupa ce a parasit postul de cancelar al Germaniei, a fost propulsat in varful unei societati petroliere germano-ruse care se ocupa de gazoductul de sub Baltica, facut in asa fel incat sa puna Polonia in dificultate. Si-ti pui imediat intrebarea: unde este solidaritatea europeana? Cum e de acceptat, ca fost sef de stat european, sa lucrezi la varf intr-o asemenea companie?
Prin atitudinea sa de la sedinta solemna de condamnare a comunismului, clasa politica din Romania s-a dezonorat
Societatea civila din Romania a facut mari presiuni ca seful statului sa condamne comunismul. Lucrul acesta chiar s-a petrecut, in decembrie, anul trecut. Ce parere aveti despre un asemenea eveniment?
Parerile mele sunt impartite. Pe de o parte, am ramas cu o imagine dezastruoasa, dupa ce am vazut in ce conditii s-a desfasurat sedinta solemna din Parlamentul Romaniei, cand presedintele Basescu a rostit discursul. Era cu zece zile inainte ca Romania sa intre in Europa si asistam la un soi de carnaval care amintea, nu glumesc deloc, de sedintele Reichstag-ului, cand comunistii si nazistii erau pe cale sa distruga democratia germana. Zarva asurzitoare de acolo… Nu inteleg! Intr-un parlament exista oameni de ordine si, cand cineva perturba sedintele, acei oameni de ordine intervin si-i dau afara pe perturbatori. Am asistat la lucruri dezonorante pentru clasa politica din Romania si am fost surprins ca Europa nu a reactionat energic. In acel moment, Europa ar fi trebuit sa transmita un mesaj foarte dur, referitor la un asemenea comportament.
Pe de alta parte, am regretat enorm ca nu am putut asista la acea sedinta pentru care primisem o invitatie din partea presedintelui Basescu. Eram insa blocat cu treburi urgente, dar i-am trimis presedintelui o scrisoare personala in care imi exprimam intreaga satisfactie pentru declaratia oficiala de a condamna comunismul.
In acea zi, m-am uitat la televizor si am vazut pe unul dintre canalele publice o stire de cateva secunde despre ceea ce tocmai se petrecuse in Romania. Dupa care speakerul a spus: sa vedem acum care este parerea romanilor despre acest lucru. Si a urmat un interviu de cateva minute cu un roman. Si ce roman vad eu pe ecran? Il vad pe Ion Iliescu. Si ce declara? Ca presedintele Basescu are metode staliniste! Ce sa zici? Decat ca reteaua comunista continua sa existe si sa functioneze.
Deci, pe de o parte, am fost foarte neplacut impresionat de ce s-a petrecut in Parlamentul Romaniei si, pe de alta, am fost foarte satisfacut, pentru ca, orice s-ar intampla, discursul presedintelui de condamnare a crimelor comunismului este o declaratie oficiala si nici un alt presedinte care va veni dupa Traian Basescu nu o va putea retracta. Presedintele Basescu a fost destul de curajos, pentru ca e stiut ca el a mers impotriva unei intregi clase politice, fie ca e vorba de cei grupati in jurul lui Ion Iliescu, fie ca e vorba de cei din jurul lui Vadim Tudor, cu totii fac parte din aceeasi familie a vechiului sistem, populat cu asasini, tortionari si mafioti. Ceea ce s-a petrecut in Romania este, fara indoiala, un lucru foarte bun si cu atat mai mult regret ca, in 2006, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei nu a avut o pozitie mult mai transanta cand a fost pusa in discutie Rezolutia privind condamnarea crimelor comunismului. Rezolutia nu a fost votata in unanimitate si trebuie stiut ca in CE exista comunisti, excomunisti si neocomunisti care sustin pozitiile Rusiei, iar socialistii merg alaturi de ei. Dupa acel episod din Consiliul Europei, am scris un articol intitulat Dezonoarea stangii europene, in care dezvoltam ideea ca, prin pozitia adoptata si prin votul dat Rezolutiei privind condamnarea crimelor comunismului, stanga europeana s-a dezonorat.
Sunt permanent placut surprins de calitatea programului la Scoala de Vara
Aici, la Sighet, printre cursantii Scolii de Vara si alaturi de Ana Blandiana si intreaga ei echipa, va vad in largul dvs. Ce inseamna pentru dvs. Sighetul?
Am descoperit pentru prima oara Sighetul in 1999 si, de atunci incoace, am surpriza dupa surpriza. Cand am venit prima data aici, Scoala de Vara era mult mai restransa, dar din an in an am vazut cum “copilul” creste, facandu-se tot mai mare. Am constatat o schimbare importanta si in randul tinerilor, ceea ce arata ca Romania merge intr-o directie buna. Credeti-ma, acum opt ani, nici un elev nu avea aparat de fotografiat sau telefon mobil, nici un tanar nu era imbracat dupa ultima moda la Paris sau oriunde in Europa. Am remarcat aceasta schimbare inca de acum doi ani, cand am venit la Sighet cu o tanara, prietena a fiicei mele mai mici, o franco-japoneza care traieste la Paris si unde face studii de foto. Initial, nu mi-am dat seama cum se va descurca ea la Sighet, pentru ca nu cunostea locul, oamenii. Ei bine, aceasta tanara foarte bransata la mondializare – aparate, muzici etc. – a aterizat la Sighet si nu a trebuit sa ma ocup deloc de ea. In doar doua zile o vedeam plecand, venind cu unii, cu altii, vorbea in engleza, franceza, descurcandu-se desavarsit in mijlocul celorlalti tineri. Ma asteptam sa se simta stinghera, or, ea era ca pestele in apa.
Am inregistrat schimbarea si la nivelul tinerilor participanti: este un interes tot mai mare, se vede motivatia lor. O nota speciala o constituie grupul de copii care vin din Basarabia. E foarte important pentru ei, pentru ca vad ce tip de discutie are loc in Romania, pentru care ei manifesta un viu interes. Toti cursantii scolii pun enorm de multe intrebari si ramai impresionat cate probleme ii framanta si cate preocupari exprima. Apoi constat calitatea conferentiarilor – este de nivelul cel mai inalt. Imi aduc aminte ca, acum cativa ani, cand Vladimir Bukovski a tinut o sedinta extraordinara pe parcursul unei dimineti intregi, chiar ma gandeam cum ar mai putea fi atins acel nivel de intensitate. Si totusi, ieri seara (nota red.: 11iulie, a.c.), l-am avut pe acel prizonier politic de la Pitesti care a avut un discurs lung si complicat. La sfarsit, fara sa-i indemne nimeni, tinerii s-au ridicat in picioare si l-au aplaudat. Tinerii sunt avizi de informatii si nu trebuie ignorat faptul ca programul scolii este destul de dur, practic, de dimineata pana seara, cand totusi ei sunt in vacanta si nu au decat 14-15 ani. Credeti-ma ca nu e usor. Stiu ca ei vin aici in urma unei selectii, iar acum sunt deja sute care au trecut pe aici si socotesc ca sunt niste tineri foarte privilegiati – sa-l vezi si sa-l auzi pe Bukovski este fara indoiala un mare privilegiu. Dupa cum privilegiu inseamna sa auzi direct marturii de la victime sau sa urmaresti expunerile unor personalitati importante. Sunt permanent surprins placut de calitatea programului la aceasta Scoala de Vara si acesta este motivul pentru care, desi coplesit de lucrul meu, imi fac timp in fiecare an sa vin aici. Sustin cu toata puterea aceasta initiativa care stiu ca e dificil de realizat (inclusiv problema financiara este destul de complicata), dar ea deschide universul unor copii in formare, in legatura cu chestiuni ale trecutului care inca reverbereaza in prezent. In Franta, desi tinerii sunt mult mai blazati, am descoperit din partea unei largi categorii un mare interes, cu prilejul difuzarii unui film despre un ofiter Stasi, prilej cu care era prezentat felul in care a functionat politia politica. Au fost profesori care au mers cu clasa la acest film. Nu stiu insa daca eu as putea mobiliza in timpul vacantei – care e sacra! – o suta de tineri care sa asculte zilnic, vreme de o saptamana, conferinte despre comunism. Organizarea Scolii de Vara de la Sighet (gazduirea, hrana) este exemplara si se vede ca Ana Blandiana si Romulus Rusan si-au creat o echipa formidabila, cu atat mai mult cu cat tot ei se ocupa si de Memorial, care inaugureaza anual sala dupa sala. Ca sa inchei, sunt un fan al Scolii de Vara de la Sighet!
Interviu realizat de Rodica Palade
articol preluat din www.revista22.ro, 3 august 2007
