un articol de Ioana Ieronim
Scoala de vara de la Sighet a ajuns in acest an la a saptea editie: organizata de Fundatia Academia Civica in colaborare cu Fundatia Konrad Adenauer, recenta sesiune (5-13 iulie) a avut loc in localul impresionant al Memorialului Victimelor Comunismului si Rezistentei. Cei 100 de tineri participanti intre 14 si 18 ani, alesi in urma unui concurs de eseuri, s-au constituit intr-o clasa de adolescenti exceptionali, cu sete de cunoastere – si de dreptate -, avand lecturi intinse si, in general, o maturitate pe care doar din prejudecata am putea-o considera improprie varstei lor. Elevii, care au venit la scoala de vara de la Sighet din toate zonele Romaniei si Republicii Moldova, reprezinta, evident, o elita; dar Weltanschauung-ul, orizontul cultural si atitudinea lor nu pot sa ramana fara impact printre cei din jurul lor.
In cuvantul de deschidere, Ana Blandiana – care nu a lasat in toti acesti ani niciodata rutina sa invinga energia si speranta intemeietoare ce-au alimentat proiectul, in plina crestere si azi, al Memorialului Sighet – a subliniat din prima clipa scopul scolii de vara, anume acela de a dezvolta constiinta civica a tinerilor, prin cunoasterea istoriei. Grupul tinerilor cursanti a fost, intr-adevar, asa cum s-a dorit, interlocutorul ideal pentru personalitatile care li s-au adresat. In maniera care, de atatia ani, a devenit obisnuinta evenimentelor de la Memorialul Sighet, organizatorii au invitat vorbitori care sunt nu numai cunoscatori de impecabil profesionalism ai materiei discutate, ci si martori directi, participanti la evenimente si situatii relevante ale istoriei apropiate. Fiecare prelegere sau atelier s-a petrecut sub semnul dialogului, moderat de Romulus Rusan cu neobosita atentie la substanta si nuanta.
Variatele unghiuri de abordare au fost de natura sa completeze un tablou al epocii deopotriva savant si viu, ceea ce se va putea vedea, fara indoiala, si in culegerea de texte ce urmeaza a fi editata in seria Scoala memoriei, volumul anului 2004, serie coordonata de Romulus Rusan. Daca, de exemplu, un istoric minutios, cum este britanicul Mark Percival, a detaliat pozitia Regatului Unit fata de Romania in anii 1940, aducand corective unor false idei prefabricate, prezentarea pe care a facut-o Neagu Djuvara pe tema reactiilor occidentale in privinta Romaniei, in aceeasi perioada si mai tarziu, a adus caldura si percutanta unghiului de abordare a unui participant si martor propriu-zis, el insusi un exceptional cunoscator al faptelor vremii. “Va ramane Franta ultima tara comunista?”, a exclamat Thierry Wolton, exasperat de fascinatia intelectuala si politica a comunismului in tara sa, in timp ce Dennis Deletant, renumitul autor al unor volume de referinta in Occident (ca si la noi) despre istoria comunismului in Romania, a ales de data aceasta ca tema viziunea britanica asupra disidentilor romani in anii 1980. Polonezul Seweryn Blumsztaijn, rezistent anticomunist din studentie si personalitate de varf in gandirea si organizarea pentru democratie in Polonia, a impartasit din experienta exemplara a tarii sale pe parcursul catorva decenii.
Iar colectivizarea si rascoalele taranesti, atat de crunt reprimate si in continuare ignorate de restul cetatenilor, au fost evocate de cercetatorul iesean Dorin Dobrincu. Maria Bratianu, una dintre sustinatoarele proiectului Memorialul Sighet in toti anii de cand exista, a vorbit tinerilor despre Bratieni de-a lungul unui secol, 1848-1948 – ei care, pentru contributia unica la evolutia nationala si europeana a Romaniei, au fost pedepsiti de comunisti cu 3 detinuti politici la Sighet (Dinu, Gheorghe si Constantin Bebe Bratianu), decedati cu totii in detentie, din cauza regimului de exterminare de aici. Punctand, apoi, cosmarul si momentele eroice de rezistenta ale blocului comunist, istoricul german Ulrich Burger, director al Centrului Cultural German de la Cluj, a prezentat revolta de la Berlin din 1953.
Vitalie Ciobanu, vocea inconfundabila prin care aflam despre Republica Moldova, a fost si el prezent, cu o radiografie a doua generatii de scriitori din Moldova sovietica si relatia acestora cu puterea: intre conformism si rezistenta – o radiografiere a cailor diferite luate de intelectuali sub presiunea comunista. Tema a fost dezvoltata, in lumina experientei sale, de Gabriel Liiceanu, care a descris propria sa crestere intelectuala sub comunism si a pus in lumina formulele de supravietuire intelectuala la Constantin Noica si Alexandru Dragomir si descendenta acestora prin discipoli. O confesiune revelatoare, exemplara, de existenta intelectuala a facut-o Ana Blandiana insasi, pornind de la volumul Sertarul cu aplauze si punctand ea insasi, atat de relevant prin propria sa implicare, relatia dintre exasperare si rezistenta. Asemenea lectii si dialoguri oferite elevilor e de sperat ca vor face imposibila manipularea sau minimalizarea acestor suferinte si aberatii – cu consecinte de lunga durata.
Acolada memorie/actualitate
Aspectul absurd, pernicios al lumii din care am iesit, formal, cu 14 ani in urma, a fost pus in lumina, acut, si de Serban Papacostea, istoric de prima marime, care a sistematizat pentru tinerii interlocutori, lipsiti de o memorie directa a acestor aberatii, modul in care era utilizata istoria in Epoca de aur, in cheie “eroica” si carnavalesca. Coborarea in alte bolgii profunde ale raului si absurdului distructiv, crud, diabolic a fost posibila datorita unor analize de fapte si exemple legate de activitatea Stasi – datorate specialistului Helmut Mueller-Enbergs (din Berlin). Marius Oprea a dezbatut in acest an tema de actualitate a tranzitiei Securitatii de la comunism la NATO.
Variate aspecte definitorii ale Razboiului Rece au fost abordate, pornind cu momentul instalarii sale – la contributiile lui Neagu Djuvara si Mark Percival, mentionati mai sus, se adauga aici si Mihai Sturdza (Paris), care s-a referit, cu un convingator amestec de experienta si cunoastere, la anii 1940-1950. Momente mult mai tarzii, de sfarsit al acestui lung interval de criza istorica, au fost tratate de americanul roman Miron Costin, entuziast sprijinitor, si el, de multi ani, al Memorialului Sighet – si care l-a evocat cu acest prilej pe Ronald Reagan in raport cu faza tarzie a existentei lagarului socialist. De un deosebit interes a fost, in aceasta ordine de idei, participarea actualului ambasador al Germaniei la Bucuresti, Wilfried Gruber, care a comentat propria sa experienta ca participant oficial al Germaniei Federale la variate faze ale tratativelor de dezarmare si destindere de-a lungul ultimilor aproximativ 20 de ani de comunism. Cordialitatea sa fata de elevi, faptul ca a invatat romaneste au facut, evident, o deosebita impresie asupra tinerilor.
Vasta materie discutata s-a inscris, astfel, in acolada memorie/actualitate, unele dintre momente fiind dedicate exclusiv situatiei de astazi (niciodata fara legatura cu ziua de ieri). Alexandru Niculescu (Paris) a pregatit eseul Cuvinte bune, cuvinte rele, ca o pledoarie impotriva saracirii si vulgarizarii limbii romane, care se petrece in acest moment. O expunere similara a facut-o Katharina Kiltzer, ziarista la Frankfurter Allgemeine – care a dat exemple de “stricarea” limbii materne printre tinerii germani. O provocare generala a inceputului de mileniu. Un excelent atelier a fost dedicat ideii de libertate, condus de sociologul Stela Rusu (Köln), tema de maxim interes pentru tinerii participanti: un mic eseu pe tema libertatii a condus la acordarea, prin concurs, a unor premii (faptul ca premiul a insemnat si o suma de bani s-a datorat initiativei domnului Arvunescu, de la Fundatia Academia Civica). Un alt atelier, Cum doriti sa fie lumea din care vom face parte?, a fost un adevarat forum pentru tinerii care au exprimat o impresionanta varietate de puncte de vedere privind propria lor lume de astazi, de maine – lucizi, dezinvolti, responsabili, hotarati sa participe si la nivel politic, pentru ameliorarea starii de lucruri (moderator Ioana Ieronim, comentator Ana Blandiana). Urmare a acestui atelier, participantii au fost invitati sa scrie pe tema respectiva, pentru un volum de eseuri care sa faca stiute dezideratele celei mai tinere generatii. De altfel, colectia Biblioteca Sighet (coordonator Romulus Rusan) a publicat pana acum doua alte culegeri revelatoare de texte ale tinerilor din Romania si Republica Moldova, intitulate Cum as vrea sa fie familia mea si Exercitii de speranta. Romania in care as vrea sa traiesc.
Tinerii sa constientizeze importanta lor
Un moment cu totul special a fost pledoaria Doinei Cornea pentru asumarea valorilor spirituale si morale – De ce pleaca tinerii? – de o impresionanta caldura, in care sensul propriei disidente a fost implicat firesc, cu totala modestie si lipsa de ostentatie – insa cu atat mai exemplar. Din multimea intrebarilor puse de cursantii adolescenti, mereu atenti, mereu iscoditori, covarsitoarea majoritate a fost incitanta, bine informata, nu o data sofisticata – si numai rare interogatii au lasat sa se intrevada urme ale manipularii politice (mai ales in Republica Moldova).
“Tinerii sa constientizeze importanta lor in societate, sa-si asume deciziile. Sa lupte cu blazarea si incultura cultivate in comunism”, exclama, raspunzand unei anchete din cotidianul Glasul Maramuresului, Ioana Bidilica-Vasilache din Ploiesti (n.1989). “Aici, fiecare centimetru patrat a fost martorul multor suferinte!”, observa colega ei, Irina Chirsanov, de la Chisinau. “Le-as spune tuturor sa deschida bine ochii, sa gandeasca de sapte ori inainte de a-si alege conducatorii si sa-si ia in serios dreptul la vot”, adauga ea. Venit de la Cluj, Tudor-Andrei Tucudean constata ca Memorialul de la Sighet este “cel mai bun muzeu vizitat – pur si simplu te trezeste”. Si tot el considera ca tinerii se cuvine sa se implice, sa-si asume responsabilitatea propriului viitor, sens in care “cei mai in varsta ar trebui sa ne acorde mai multa incredere”. Evocand seara de poezie, in care au citit unii dintre tinerii participanti, Ruxandra Borca, eleva la Petrosani, si-a impartasit in aceeasi publicatie impresiile: “In Spatiul de reculegere, la lumina lumanarilor, … se auzea doar vocea recitatorului. Afara a inceput sa ploua, iar prin fanta cu cruce din plafon au inceput sa curga picaturile ca niste lacrimi peste lumanari. Detinutii plangeau din cer.”
A devenit un fel de maniera sa deplangem pierderea valorilor, indiferenta, confuzia, uitarea din ultimii ani. De aceea avem a multumi celor care persevereaza in efortul de a tine treaza amintirea si constiinta de cetatean in spatiul romanesc, facand posibila, iata, o scoala a memoriei – locale si globale – la Sighet. Ei se opun, cu admirabila obstinatie, abandonului de principii si abandonului de sine. Ei aduc la lumina cele ce au fost, pentru a construi ceea ce va fi. Memorialul de la Sighet are, zilnic, sute de vizitatori. Castigul extraordinar al Scolii de vara de la Sighet mi s-a parut a fi insusi dialogul dintre generatii. Cei 100 de tineri au putut constata, la modul indubitabil, datorita acestei serii de intalniri, ca inaintea lor nu a fost un pustiu, ci exista autentice valori de referinta. Iar cei maturi au descoperit ca dupa ei nu urmeaza un pustiu, ci calitate intelectuala de exceptie, formarea unui angajament moral, setea de a afla, dorinta de participare la destinul cetatii.
La realizarea evenimentului au mai contribuit: Biroul de Informare al Consiliului Europei la Bucuresti, Consiliul Britanic, Serviciul Cultural Francez, Institutul Polonez.
un articol preluat din www.revista22.ro, 28 iulie 2004
