Ansamblul funerar este compus dintr-o cruce de calcar înaltă de patru metri, o masă de altar şi un mormînt pe care sînt gravate cuvintele premonitorii ale istoricului Gheorghe Brătianu, mort şi îngropat chiar aici, undeva, în Cimitirul Săracilor: „De strajă la fruntariile ţării“.
Sfinţirea crucii şi comemorarea eroilor vor fi oficiate de doi preoţi care au petrecut ani lungi de închisoare, unul ortodox (părintele duhovnic Gavrilă Burzo, de la Mănăstirea Suciu de Sus – Maramureş) şi celălalt greco-catolic (cunoscutul părinte Tertulian Langa de la Cluj).
Fundaţia tutelară a Memorialului – Academia Civică – invită la Sighet pe cît mai mulţi dintre cei dornici să participe la acest eveniment, iar pe cei ce nu vor fi acolo, să îndrepte un gînd spre Cimitirul Săracilor joi, 5 iunie, la ora 11.00.
Ana BLANDIANA
Preşedinte al Fundaţiei Academia Civică şi al Memorialului Sighet
Program:
n ora 9.00 – deschiderea întîlnirii în Celularul Memorialului; vernisarea unor noi săli ale muzeului; lansarea unor noi cărţi semnate de foşti deţinuţi politici.
n ora 11.00 – ceremonia de consacrare a cenotafului din Cimitirul Săracilor.
n ora 13.00 – prînz comun la iarbă verde.
www.observatorcultural.ro, nr. 426, iunie 2008