Stephane Courtois în dialog cu Ruxancra Cesereanu
Ca de obicei, si anul acesta (11-18 iulie) s-a desfasurat Scoala de vara de la Sighet, organizata de Fundatia Academia Civica in colaborare cu Fundatia „Konrad Adenauer“, avindu-i ca tutori spirituali si nu numai pe Ana Blandiana, Romulus Rusan si echipa lor (Ioana Boca, Ana Tutuianu si multi altii), iar ca rector pe acelasi cercetator francez performant (cu figura de mujic rus mai degraba decit de francez), anume Stéphane Courtois.
Oaspetii au fost variati, de la sculptorul Camilian Demetrescu la Maria Bratianu, Adrian Cioroianu, Tom Gallagher, Doina Jela, Alexandru Zub (cu o conferinta rasata despre Istorie, mit si demitizare in cultura romana), Mihai Zamfir (cu o aristocrata conferinta despre Stinga si dreapta in actualitatea europeana)), Pierre Hassner (tot cu o animata conferinta cu miza conceptuala, in care a propus, de pilda, termenul de „totalitarism postmodern“, dar nu cu referinta la postmodernism, ci la totalitarismele actuale; conferinta domnului Hassner era intitulata A murit, oare, totalitarismul?), Dan Puric (cu un spectacol miscator, dar si cu o conferinta conceputa tot ca show, in care a denuntat „pareza nationala“ actuala), Dorana Cosoveanu, Anca Lemaire, Constantin Ticu Dumitrescu, Mircea Carp, Sorin Iliesiu (care a prezentat filmul Apocalipsa dupa Cioran, realizat impreuna cu Gabriel Liiceanu) si altii. Invitati speciali au fost cehii Petruska Sustrova (cu un bun studiu comparativ asupra legii lustratiei in Cehia, Slovacia si Polonia), Jiri Gruntorad (autorul unui eseu despre istoria samizdatului in Cehoslovacia) si Libuse Valentova, toti trei pentru a rememora si omagia „Primavara de la Praga“ si Charta ’77.
Elevii participanti la Scoala de vara de la Sighet au fost, cel putin o treime din ei, captivati de conferinte si „zgindariti“ de moderatorul Stéphane Courtois, mereu in forma, chiar circotas hitru.
El insusi a tinut o conferinta conceptuala despre Lenin si inventarea leninismului, conferinta care a interesat auditoriul prin discutia prilejuita de clasificarea a trei pasiuni din care s-a hranit comunismul: pasiunea revolutionara (nascuta in revolutia franceza si imbibata de teroare), pasiunea utopica si pasiunea scientista. Il amintesc pe Stéphane Courtois si din alt motiv: celebrul coordonator al Cartii negre a comunismului a fost singurul care a raspuns in Le Figaro (30 mai 2005) textului stalinist publicat de presedintele rus Vladimir Putin (tot in Le Figaro, 7-8 mai 2005) despre Lectiile victoriei asupra nazismului, in care cel din urma trecea sub tacere pactul dintre Hitler si Stalin (pina la tradarea lui Hitler) si rastalmacea originile celui de-al Doilea Razboi Mondial. In textul sau replica, Courtois denunta pactul Ribbentrop-Molotov si atrage iar si iar atentia ca „eliberarea“ pe care au adus-o sovieticii altor popoare europene a coincis cu instaurarea unei alte opresiuni (Stéphane Courtois explica, de pilda, statutul tarilor baltice si acorda un loc aparte Basarabiei).
– Fenomenul Pitesti
a fost un subprodus extrem al manipularii psihologice bolsevice
Am avut un dialog special cu Stéphane Courtois, in urma conferintei sale si nu numai, drept care i-am pus citeva intrebari legate de comunism, in general, si de comunismul romanesc, in particular. Mai intii l-am intrebat care considera ca a fost trasatura esentiala a comunistilor rusi, care au dat lovitura de stat bolsevica (a fost vorba despre fanatism, ambitie, mercenariat?). Raspunsul a fost acela ca, cel putin in ceea ce-l priveste pe Lenin, a fost vorba de ura sa impotriva tarismului (cauzata de biografia lui Lenin), dar mai ales de o teribila dorinta si vointa de putere, legata, filozoficeste vorbind, de ideea mortii lui Dumnezeu.
Astfel, Lenin credea ca vointa ii permitea sa faca tot ceea ce voia; si cum avea o slaba cunoastere a realitatii concrete (intrucit nu a muncit niciodata, traind din banii asociatiilor revolutionare), vointa lui s-a ciocnit puternic de aceasta realitate. L-am intrebat apoi pe Courtois daca accepta termenul de „spalare a creierului“ in general pentru experienta sovietica si a tarilor-satelit ale Moscovei. Raspunsul cercetatorului francez a fost, asa cum banuiam, pozitiv: accepta termenul din punct de vedere psihologic, dar considera ca el a fost aplicat (si a izbutit) in maniere diferite si cu nuante specifice in diferitele tari comuniste. Chestionat, in oglinda, daca accepta termenul de „deprogramare a creierului“ (cu referinta la actiunea de a contracara „spalarea creierului“), Courtois a raspuns ca, in privinta fostelor tari comuniste, prefera termenul de decomunizare, care i se pare mai adecvat, politic cel putin. Intrebat daca, astazi, comunistii occidentali mai manifesta vreo forma de pasiune (a se vedea conferinta lui Stéphane Courtois din cadrul Scolii de vara de la Sighet), cercetatorul francez a precizat ca aparatcikii rusi (de azi) si, in general, din fostele tari comuniste nu mai au pasiune revolutionara, dar ca aceasta caracteristica inca se manifesta in cazul comunistilor occidentali.
In schimb, destul de des intilnita, chiar in forta, in zilele noastre, este pasiunea utopica. Comunistii care au o pasiune utopica inca se obstineaza sa sustina ca, daca prima experienta a comunismului nu a izbutit, cu siguranta va izbuti o a doua. Exista, totusi, mai multe nuante in acest sens: este vorba, pe de o parte, de o gindire utopica futurologica si, pe de alta parte, de o gindire utopica nostalgica (a se vedea cazul musulmanilor radicali, fundamentalisti). Pasiunea scientista este singura care nu mai exista si nu mai functioneaza astazi. L-am chestionat apoi pe Courtois asupra fenomenului Pitesti, mai exact i-am cerut o explicatie asupra faptului ca acest experiment abominabil a avut loc in Romania. „Afacerea“ Pitesti mi se pare atipica, a precizat rectorul Scolii de vara de la Sighet, dincolo de orice masura, o experienta-limita. A fost o deriva extremista dupa tehnica bolsevica, o aplicatie imbecila a cadrelor comuniste. Fenomenul Pitesti a fost un subprodus extrem al manipularii psihologice bolsevice. Courtois a fost sceptic atunci cind i-am vorbit despre interpretarea cvasi-teologica asupra fenomenului Pitesti ca fiind un experiment de satanizare (de laborator).
El a admis ca s-au facut experiente psihologice traumatizante in comunism si ca, in anumite cazuri, victimele s-au aflat in plin Dostoievski, manipularea psihologica fiind o tactica specific bolsevica (sovieticii aveau specialisti reputati, unii si cu specializare enkavedis-
to-kaghebista in psihologie si manipulare). Intrebat despre numarul istoric real al victimelor din Gulagul romanesc, Stéphane Courtois a fost de acord cu mine ca cifra cea mai credibila si realista pare sa fie aceea de jumatate de milion. Adevarat, cercetatorul francez mi-a precizat ca exista nuante necesare: categoria de victima nu poate fi judecata in general, ci in functie de o clasificare adecvata dupa cauzele arestarii si incarcerarii, timpul petrecut in Gulag, consecinte postdetentie, repercusiuni asupra familiei aflate in libertate sau incarcerate la rindul ei etc. Cum eu insami predau la Facultatea de Stiinte Politice din Cluj un curs despre Gulagul romanesc, iar Stéphane Courtois preda un astfel de curs despre comunism in Franta (la o universitate catolica!), i-am pus o ultima intrebare: cum ar trebui sa fie un curs clasic despre Gulag? Raspunsul a fost concis: de obicei se preda un astfel de curs in fata unor oameni care nu prea cunosc tema, asa incit el se cuvine sa aiba o puternica tenta pedagogica, sa apeleze masiv la istorie, dar si la descrieri antropologice.
Mai precizez doar ca Stéphane Courtois intentioneaza sa publice in Franta, in 2006, un volum despre comunism si represiune in Romania, volum in care autorii studiilor vor fi cercetatori romani in domeniul Gulagului.
www.observatorcultural.ro, nr. 279, iulie 2005
