De unde vine extremismul, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2001.
În anul 2001, Fundaţia Academia Civică a editat în colecţia “Biblioteca Sighet” (editor Romulus Rusan) răspunsurile primite de la o sută de elevi de la Şcoala de vară la următoarea întrebare: “După rezultatul ultimelor alegeri, credeţi că românii sînt extremişti? Dacă da, argumentaţi. Dacă nu, argumentaţi”. Evident, şi întrebarea, şi răspunsurile erau determinate de desfăşurarea celor două tururi de scrutin de la alegerile din 2000. Guvernarea Convenţiei Democratice (1996-2000), purtătoare de speranţe şi promisiuni, se risipise în certuri interne şi demisii dezarmante. n toamna lui 2000, în cel de al doilea tur de scrutin, rămăseseră doi candidaţi: cu cele mai multe voturi, liderul PSD, Ion Iliescu, preşedinte care făcuse de-a lungul anilor dovada incapacităţii sale de a schimba România, de a eradica reflexele unei economii de comandă şi ale unei birocraţii centralizate. Cel de al doilea candidat, cu aproape o treime din voturile exprimate, era Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare, care promitea că, odată ajuns la putere, va introduce o seamă de soluţii radicale, pentru rezolvarea inegalităţilor economice, eradicarea corupţiei, lagăre de muncă pentru ţigani, scoaterea în afara legii a UDMR, militarizarea judeţelor Harghita şi Covasna, reunificarea cu Basarabia şi Bucovina de Nord. Este absolut meritoriu felul cum tinerii învăţăcei de la Sighet definesc caracteristicile extremiste ale acestui program, caracterul său demagogic, faptul că promite o altă dictatură de clan, adresîndu-se, de fapt, tuturor celor care au avut de pierdut de pe urma eliminării regimului Ceauşescu.
Victoria lui Ion Iliescu în cel de al doilea tur de scrutin le-a lăsat acestor tineri (şi nu numai lor) un gust amar: România scăpase de o nenorocire – victoria lui Vadim ar fi scos ţara din orice context european, dar nu promitea avansuri considerabile pe calea democraţiei. Analizele produse de tineri, veniţi din toate provinciile româneşti – inclusiv Basarabia – dau dovadă de multă luciditate, ele se întemeiază pe cunoaşterea istoriei, pe o gîndire politică surprinzător de matură. Nu, românii nu sînt un popor extremist, este răspunsul general, deşi episoadele extremiste din istoria ţării nu sînt ocultate. De altfel, ipoteza că ar exista popoare extremiste e greu de susţinut. Problema devine acută cînd, din cauza crizelor economice, a disperării, a lehamitei generalizate, a ignoranţei (toate aceste motivaţii sînt evocate în volum) o formaţiune extremistă îşi însuşeşte convingător discursul conspiraţionist şi ajunge să deţină frîiele puterii, ale represiunii, iar majoritatea acceptă cu indiferenţă discriminările cauzatoare de moarte care se desfăşoară sub ochii săi. Desigur, se găsesc întotdeauna oratori avîntaţi sau intelectuali care şi-au cîştigat prestigiul în domenii cu totul onorabile pentru a justifica sacrificiile momentului de dragul viitorului luminos. O fetiţă din Ripiceni, care avea 14 ani la momentul faptelor, povesteşte cum a impresionat-o discursul lui C.V. Tudor: “Vorbea şi de fetiţele lui, de grija faţă de animale, critica unele greşeli ale conducerii de atunci pe care şi eu le vedeam în satul meu. Apelînd la istorie, vorbindu-ne de primejdiile externe, îi dădeam dreptate şi parcă un puternic sentiment de solidaritate mă apropia de el”. Fata îşi dă seama că instinctul ar fi dus-o şi pe ea, şi ţara la catastrofă şi îşi relatează cu inocenţă şi inteligenţă calea transformării. Cele mai multe din răspunsurile cuprinse în volum conţin formularea “românii sînt…” sau “românii nu sînt…”.
Par concluziile unor turişti veniţi să studieze o colectivitate cucerită de OZN-uri. Pe drept cuvînt, tinerii veniţi la Sighet se simt altfel decît contemporanii lor care nu merg la vot sau votează cu Vadim “pentru că e ţicnit”. Dar normalitatea se va produce cînd votul ţicnit va dispărea, permiţînd celor de la Sighet, alături de contemporanii lor, persoana întîi plural. Readucerea în actualitate a acestei cărţi de mărturii poată să pară nejustificată: alegerile acelea au trecut de mult, popularitatea lui Vadim Tudor e în certă scădere. Dar elevii care au compus atunci această emoţionantă mărturie colectivă sînt acum cetăţeni cu drept de vot. Şi chiar dacă primejdia extremismului explicit nu mai apare în discursul politic, nu înseamnă că drumul spre consolidarea valorilor democratice este marcat şi pietruit. Deocamdată, nici un lider politic nu se aruncă să colecteze lehamitea, să dea un sens senzaţiei că toţi politicienii sînt la fel de corupţi şi de mincinoşi şi să propună o soluţie radicală. Dar asemenea intenţii se pot percepe.
“Tăcerea este tot un soi de extremism, neimplicarea este tot un extremism mai grav şi mai josnic decît primul”, scria Adina Gabriela Corneci, atunci de 17 ani. “Românul nu este extremist, ci doar imatur”, crede Radu Adrian Popescu, atunci de 17 ani. Gina Leca susţine că “Dumnezeu nu i-a lăsat pe români să voteze cu Vadim”. Chiar dacă atunci a fost aşa, nu se poate conta la fiecare ciclu electoral pe sprijinul divin. “Minoritatea gînditoare”, cum îi numeşte Ana Blandiana pe tinerii care au colaborat la această carte, ar trebui să-şi extindă influenţa. Românii nu sînt extremişti, dar, deocamdată, atîta timp cît nu sînt ameninţaţi de forţe străine, de ei depinde ca niciodată de acum înainte să nu-i accepte pe extremişti. Memorialul de la Sighet nu e un doar un muzeu, ci şi un avertisment.
de Magdalena Boiangiu
articol apărut în “Dilema Veche”, Anul IV, nr.181 – 30 iulie 2007
