Home » Română » Centrul de Studii » O carte pe zi » Exerciţii de memorie

Exerciţii de memorie

posted in: O carte pe zi

Ce ştiu eu despre anii comunismului?” a fost întrebarea la care Fundaţia Academia Civică le-a cerut, în 1999, adolescenţilor să răspundă pentru a fi admişi la Şcoala de Vară de la Sighet din iulie 1999. Apelului publicat în presa bucureşteană şi reluat în ziarul “Flux” din Chişinău i-au răspuns mai bine de o sută cincizeci de elevi între 11 şi 18 ani din România, Republica Moldova şi Ucraina (Bucovina de Nord). O parte dintre răspunsurile revelatoare le-am publicat în volumul Exerciţii de memorie.

Dincolo de dramele şi traumatismele pe care le realatează, această carte este, poate, cea mai optimistă şi strălucitoare pe care am citit-o în ultimii ani. Şi asta nu numai datorită ingenuităţii, farmecului şi autenticităţii aproape miraculoase a autorilor, ci şi datorită reacţiei lor normale în faţa trecutului, pe care refuză să-l accepte altfel decât ca pe o malformaţie a istoriei.” Ana Blandiana, în postfaţa volumului Exerciţii de memorie

Pentru că mai sunt doar două săptămână până la debutul celei de-a XIII-a ediţiii a Şcolii de Vară de la Sighet, publicăm în această săptămână câteva dintre aceste eseuri scrise în urmă cu 11 ani de adolescenţii care au participat la cea de-a doua ediţie a Şcolii de Vară de la Sighet.

 

 

Victor Platon
16 ani
Chişinău

DESPRE STRĂBUNELUL MEU

Mă numesc Victor Platon şi vă scriu deoarece aş vrea să povestesc tragica perioadă comunistă din viaţa străbunelului şi familiei sale.
Străbunelul meu, Platon Manole Danil, locuia în satul Cobuşca Nouă (Judeţul Tighina) împreună cu soţia, Platon Elena Simion, şi cu ai săi patru copii. A luptat în Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial, de ambele ori de partea fraţilor săi împotriva neînsetaţilor cotropitori slavoni. În acelaşi timp, fiind un bun gospodar, era unul dintre cei mai stimaţi oameni din sat. Era proprietarul a 15 ha de pământ arabil, 3 ha de viţă de vie, 1 ha de pădure şi 1 ha de livadă de nuci (făcea ulei de nuci). În gospodărie avea 50-60 oi, 6 cai, 2 căruţe şi câteva vaci.
Construise în sat o moară cu motor (unde drept combustibil servea motorina) ce-i aducea profituri. În timpul vieţii, la iniţiativa şi cu banii lui au fost săpate 5 fântâni în diferite părţi ale satului, dintre care 4 au fost săpate la drum. Oamenii le mai numeau „fântânile lui Manole”.
Însă toate acestea au luat sfârşit odată cu sosirea verii anului 1948, când în casa lui a venit aşa-numitul „procuror” cu două persoane înarmate şi cu un sătean deja arestat – Andrei Zamsa (care a fost dus mai târziu în Siberia). „Procurorul” a cerut chitanţa de pe „postavcă” (un impozit agricol ce se percepea în cereale, pâine, poamă, etc.)
Fiind la curent cu arestările şi deportările ce se făceau prin satele din apropiere, a înţeles motivul din care aceşti indivizi au venit la el, şi, sub pretextul că vrea să aducă chitanţa din altă odaie, a ieşit şi dus a fost.
Seara, fiul lui (Platon Ion Manole) i-a dus străbunelului nişte haine şi arma de vânătoare în pădurea de lângă sat unde acela se ascundea. Aşa a aşteptat el în pădure vreo 2-3 zile, dar văzând că este căutat în continuare, a înţeles că nu există cale-ntoarsă.
Dar familia nu a scăpat de persecuţiile staliniste deoarece pe străbunica (Platon Elena Simion) au arestat-o şi „judecat-o” sub acuzaţia că era fiică de „culac” şi că era originară nu din Cobuşca Nouă, ci din satul Mereni, ce se afla în apropiere.
În timpul „procesului” toate încercările ei de a se apăra erau stopate de strigăte de felul – „ᴍолчaᴛь” (Tăcere!!!), iar copiii când spuneau ceva, primeau drept răspuns cuvântul – „Şa”.
Ea a fost exilată în Siberia, unde a fost expusă unor condiţii de trai şi de muncă la care nu fiecare rezista. A fost eliberată prin 1954, după moartea lui Stalin.
Nici copiii lor, fiind deja însuraţi, nu au scăpat de represiunile comuniste.
O primă şi ultimă experienţă în acest sens a trăit-o cel mai mare fiu al străbunelului, Gheorghe, care încă în 1945 a fost trimis forţat pe prima linie în asaltul Berlinului, unde a şi fost ucis. Cu toate că exista un ordin, ca părinţii copiilor ce au căzut în război să fie scutiţi de confiscări şi refugii, totuşi aceasta nu s-a întâmplat.
Astfel toate pământurile i-au fost luate, moara au demolat-o şi au transportat-o la Chitrosu Neamţ.
Casa împreună cu gospodăria a fost confiscată, devenind mai târziu hotel pentru comsomolişti, şcoală, grădiniţă de copii, depozit de cereale şi depozit pentru îngrăşăminte minerale.
Toţi anii aceştia străbunelul s-a ascuns sub un alt nume de familie în satul Corneşti (Jud. Călăraşi), unde a lucrat la o fabrică de vinificaţie şi uscătoare de fructe. A agonisit puţini bani făcând şi butoaie, teascuri, căzi etc.
Cu aceşti bani, după reîntoarcerea soţiei din Siberia, a fost nevoit să-şi cumpere o „bojdeucă” în Chişinău, pentru că reîntoarcerea în sat le era interzisă.
Mai târziu li s-a permis să se reîntoarcă în lcalitatea natală, însă nu le-au restituit nimic din ceea ce aveau ei înainte, astfel că bunelul, la vârsta de 60 ani, a început construcţia unei case noi, pe care a şi dus-o la bun sfârşit.
Soarta fraţilor şi surorilor străbunelului nu diferă cu mult de a sa. Astfel fratele lui, Platon Sava Danil, fiind director de liceu din Chişinău, cu soţia şi socrul său, Pavel Ştefan (profesori şi ei), s-a refugiat, aranjându-se cu traiul în localitatea Otopeni din România. De atunci nu s-a reîntors niciodată în Basarabia.
Înainte de plecare i-a trimis o scrisoare străbunelului în care zicea: „Vino cu haraba şi încarcă cât vrei, deoarece eu fug de URGIA COMUNISTĂ dincolo de Prut. Îmi iau valizele, tu vino şi ia-ţi măcar mobilele”.
Casa în care locuia Sava Platon se află şi la momentul actual în strada Ion Kogălniceanu din Chişinău.
O soră de-a străbunelului, Maria Platon, împreună cu soţul ei care era ofiţer al Jandarmeriei din Chişinău s-a refugiat şi ea din Basarabia.
Altă soră, Vasaliţă, a fugit peste Prut din teamă să nu fie deportată în Siberia, deoarece avea 30 ha de pământ, dispunând şi de utilajele necesare pentru prelucrarea lui.
Un alt frate, Saşa Platon, deţinea şi el 10 hectare de pământ, însă a fost lăsat în pace de oficialităţile moscovite, deoarece aceste hectare nu le deţinea de mult timp în posesiune. A fost scutit de exil şi Gavril, un alt frate al lui Manole. Un verişor de-al străbunelului, care nu a reuşit să se refugieze, a fost arestat încă înaintea războiului deoarece era membru al „Partidului Cuziştilor” şi nu se dorea ca membrii partidului să fie acele impulsuri ce ar trezi conştiinţa naţională în rândul populaţiei.
Fiind „judecat”, a fost dus pe 16 ani în regiunea Krasnoiarsk (Rusia) la munci grele, nefiind eliberat nici în timpul războiului, deşi alţi deţinuţi, deşi criminali, erau duşi la război. După 16 ani el s-a întors la baştină.
În aceşti ani străbunelul a suferit mult, nu atât din cauză că pribegea pe drumuri şi nu avea veşti de la familia sa, ci din cauză că tot ceea ce avea el mai sfânt – pământul şi munca de-o viaţă – a fost înghiţit într-o clipă de valul totalitarismului stalinist.
În ultimii ani ai vieţii, străbunelul meu (Platon Manole Danil) într-o discuţie cu rudele şi-a exprimat plângând opinia sa în legătură cu starea existentă atunci în Basarabia: 2Este ţara mincinoşilor, tâlharilor şi beţivilor … Nu a fost vremea mea …”

P.S. Toate cele relatate mai sus mi le-a povestit bunelul (Platon Ion Manole) care trăieşte acum în satul Cobuşca Nouă, în casa străbunelului. Nu e de justificat ceea ce s-a petrecut atunci cu familia mea. Că tot ce a dorit Manole să transmită generaţiilor ulterioare a dispărut fără urmă. Dar şi mai tare doare sufletul când văd cum viaţa română din Basarabia şi în zilele prezente este „stârpită” şi rusificată de către ruşi, stingându-se încetişor…

Din Exerciţii de memorie, editor Romulus Rusan, postfaţă Ana Blandiana, Fundaţia Academia Civică, 1999