Europa Liberă: Din istoria spiritului neinfestat cu rusisme

Un reportaj de Valentina Ursu

La Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei din Sighetul Marmaţiei, România, a avut loc cea de-a 13 ediţie a Şcolii de vară. Cursurile Şcolii de vară de la Sighet, al cărei rector este istoricul francez Stéphane Courtois, au pornit de la idea, că pentru a condamna comunismul, trebuie să-l cunoşti. Or, lupta pentru libertate, demnitate şi democraţie continuă în ţările lovite de flagelul autoritarist, ori totalitar.

*

Pe parcursul unei săptămâni, la Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei din Sighetul Marmaţiei, România, a avut loc cea dea 13 ediţie a Şcolii de vară. Pe lângă invitaţii de marcă, au participat elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani şi profesori de istorie din sistemul preuniversitar de învăţământ. Cursurile au făcut referire la viaţa prizonierilor de război în lagările sovietice, deportările staliniste din Basarabia şi Bucovina din anii 40-50, mituri şi simboluri comuniste, securitate şi traumă post-detenţie. În emisiunea de sâmbăta trecută scriitoarea Ana Blandiana, preşedinta fundaţiei Academia Civică, spunea Europei Libere că Memorialul de la Sighet se datorează revelaţiei că nimic nu se va schimba atât timp cât nu se schimbă mentalitatea de tip comunist.

O să citez doar două din comentariile, postate de ascultătorii Europei Libere pe Forum. Sorin scrie, că după aproape 20 de ani de la demonstraţiile anticomuniste din Republica Moldova, iată că încet-încet la noi, precum şi în celelalte ţări ex-comuniste europene, asistăm la revelarea celei mai îngrozitoare crime a comunismului – mentalitatea de tip comunist. Un alt internaut, Flaviu de la Bălţi, scrie că infectarea cu mentalitatea de tip comunist a majorităţii indivizilor s-a produs la toate nivelurile societăţii şi cu deosebire în sfera moralei şi a demnităţii, precum şi cea a eticii şi responsabilităţii individuale. Am citat din cele scrise de forumişti, după difuzarea emisiunii de sâmbăta trecută.

Stéphane Courtois este un istoric francez contemporan al comunismului, cunoscut mai ales prin publicarea volumului colectiv „Cartea neagră a comunismului”, apărută şi în fostele ţări ale blocului sovietic. Universitar şi cercetător, Courtois este cunoscut prin participarea constantă la manifestările organizate de Memorialul victimelor şi al rezistenţei de la Sighetul Marmaţiei, el fiind rectorul Şcolii de vară de aici. L-am întrebat, cum se vede Republica Moldova de la Paris?

Stéphane Courtois: Ceea ce se numeşte Republica Moldova aparţine Europei. Mai trebuie să aparţină şi politic. Dar pentru asta trebuie să devină democratică.”

Europa Liberă: Partidul Comuniştilor, aflându-se la putere în Republica Moldova aproape 9 ani de zile, pleda pentru integrare europeană. Electoratul lor tot e nostalgic şi vrea să refacă Uniunea Sovietică. Câtă sinceritate e în ceea ce promiteau, că ţara va merge pe calea integrării europene?

Stéphane Courtois: „Nu trebuie eu să vă spun că aceşti comunişti sunt maeştri ai propagandei. Aceste promisiuni ale lui Voronin sunt destinate exteriorului, pentru a neutraliza, linişti eventuale critici ale Uniunii Europene. Dar în interior toată lumea ştie. Suntem la limita a trei mari forţe – Rusia – Uniunea Europeană – Statele Unite. Şi vedeţi deja marile probleme, pe care le avem cu Ucraina. Deci: marea Ucraină, mica Moldovă. Aţi văzut ce s-a întâmplat cu Georgia. Într-adevăr, suntem în interiorul unor politici a puterilor. Dar am fost totuşi mulţumit că în interiorul Parlamentului European există destule persoane, care au luat cunoştinţă de această situaţie.”

Europa Liberă: Dar până la urmă încotro Moldova? Înspre Est sau înspre Vest?

Stéphane Courtois: „Doresc din suflet ca să meargă spre Vest, pentru că ar merge spre democraţie, spre o economie de piaţă, spre o viaţă mai curată. Dar ştiu că situaţia e foarte grea, că sunt sute de mii de moldoveni, care au părăsit ţara. Este o bătălie politică foarte grea. Dar se ştie că singurele bătălii pe care nu le pierzi, sunt doar cele pe care nu le duci.”

Europa Liberă: Despre această problemă a succesorului să ne spuneţi, în regimul totalitar, autoritar.

Stéphane Courtois: „Pentru un regim totalitar sau într-un partid totalitar nu există o funcţionare democratică a acestora. Într-un regim sau într-un partid democratic, ca în Occident, conducătorii sunt întotdeauna desemnaţi prin alegeri. Nu numai în regimul respectiv, ci şi în partid. Am văzut în Anglia nu demult – conducătorii partidelor sunt aleşi democratic, în timpul congreselor. Acolo nu există o reală problemă de succesiune. Pentru că dacă partidul şi congresul nu sunt mulţumiţi de conducător, aleg un altul. Dacă moare un conducător, o să fie un congres şi o să fie alte alegeri şi altul vine. Evident, într-o mişcare totalitară nu e nimic din toate acestea. Şi sunt lupte teribile între şefi, lupte despre care nimeni nu ştie nimic. De fapt, nu cunoaştem condiţiile acestei lupte.

Şi într-un partid democratic este luptă – publică total. În orice partid toate discuţiile sunt publice. Se cunosc conflictele, se cunosc mizele, totul este în public. Deci, într-un partid, care nu e democratic, nimic din toate astea. Totul e secret, nu se ştie ce se petrece. Nu se ştie, dacă unul e numit nu cumva i s-a pus pistolul în tâmplă. Şantajele sunt posibile. Nu se ştie deloc în ce condiţii acel conducător a ajuns la vârf. Asta e pentru vârf; dar şi când cobori în partid se întâmplă acelaşi lucru. Cine numeşte responsabilii? Toate astea, oare sunt numiţi arbitrar de către conducător? Ori sunt desemnaţi democratic? Este marea problemă, marele conflict între democraţii şi sistemul totalitar.”

Europa Liberă: De ce Moscova nu vrea să-şi retragă trupele armate de pe teritoriul Moldovei?

Stéphane Courtois: „Trebuie întrebat domnul Putin, acest locotenent-colonel al KGB-ului, de ce mai are ideile astea vechi, pe care numai el le ştie, despre această problemă.”

————-

Traducătoarea Ana Ciucan Țuțuianu este membru-fondator al Alianţei civice a Fundaţiei Academia Civică. Ea activează şi la Asociaţia „21 Decembrie 1989” din România. Aici, la Sighet, am aflat că ea este fiică de deţinut politic.

Ana Ciucan Țuțuianu: „Poza tatei se află aici pe culoar, în mulţimea atâtor poze, care reprezintă o mică parte din şirul nenumăraţilor închişi, toturaţi şi unii chiar morţi aici.”

Europa Liberă: De ce trebuiau să-i tortureze? Să-i ucidă?

Ana Ciucan Țuțuianu: „Pentru că, aşa cum povestea Stéphane Courtois acum, explica – nu-i mâna decât o singură idee – voinţa de putere cu orice preţ.”

Europa Liberă: Comuniştii.

Ana Ciucan Țuțuianu: „Erau comuniştii. Ca şi naziştii. Toţi totalitariştii. Oamenii, din păcate, învaţă foarte puţin din istorie, din trecut.”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi?

Ana Ciucan Țuțuianu: „Nu ştiu. Poate că cei maturi, vrând să uite, să nu mai sufere atât, nu repovestesc, nu reactualizează suferinţele trăite pe nedrept. Poate că se instalează o indiferenţă în lumea asta, a progresului tot şi al regresului din punctul de vedere spiritual, de asemenea uluitor, după părerea mea. De aceea, consider, cu atât mai importantă crearea acestei şcoli de vară la Sighet şi a altora asemănătoare acestei şcoli, la baza căreia a stat intenţia, hotărârea şi întemeierea Anei Blandiana. De ce e importantă? Pentru că îi învăţăm pe tineri să ştie că nu poţi construi un viitor începând din prezent, dacă nu ai o temelie solidă. Trecutul cu adevărul lui bun sau rău.

Noi nu vrem să fim vindicativi, dar vrem ca ei să cunoască istoria, să ştie răspunderea pe care o au faţă de ei înşişi, faţă de poporul lor. Şi nu spun vorbe mari – faţă de omenire. Trebuie să încercăm să trăim drept şi cu adevărul în special. Pentru că aşa cum se zice şi cum scrie pe frontispiciul acestei închisori, devenite muzeu: „Şi vei cunoaşte adevărul şi adevărul te va face liber.” Aşteptăm, ca acest adevăr să ne facă liberi, dar luptăm pentru el.”

Europa Liberă: Pentru români, comunismul a rămas în istorie. Dincolo de Prut, în Republica Moldova, 9 ani de zile aproape a fost o guvernare comunistă. Am înţeles, că aţi trecut de mai multe ori Prutul.

Ana Ciucan Țuțuianu: „Da, am trecut Prutul.”

Europa Liberă: Cunoaşteţi bine realităţile.

Ana Ciucan Țuțuianu: „Am trecut de trei ori Prutul cu dor să cunosc locurile acelea. Mama este basarabeancă. Era, de fapt. Cu dor să cunosc, deci, acele meleaguri, să cunoasc oamenii de acolo. L-am trecut cu ocazia unor alegeri, unde întâi am condus o echipă de observatori LADO. Şi am mai fost o dată, tot la alegeri. Cred că guvernarea asta comunistă pe timpul democraţiei e cu atât mai criminală, cu cât în jur există democraţii şi există România, care cât de cât… Nu este o ţară perfect democrată, n-avem un stat de drept perfect. De abia suntem în construcţie, dar ar fi mult mai bine să mergem împreună, zic eu. Sentimentul meu este acela că am un frate dincolo, pe care-l las de izbelişte, dacă nu vine cu mine.”

Europa Liberă: De ce s-a reanimat Partidul Comunist în România?

Ana Ciucan Țuțuianu: „Asta am aflat de curând şi drept să vă spun n-am nici argument. Dar cred că aroganţa comuniştilor n-are limite. Şi iar mă întorc la Courtois, încearcă, nu contează cu ce preţ, să-şi impună voinţa. Datorită faptului că n-au fost judecaţi încă. Iată, Asociaţia „21 Decembrie” se luptă de 20 de ani. În sfârşit, a obţinut dosarele Revoluţiei, dosarele Mineriadei, dar n-avem procurori să le instrumenteze şi n-avem judecători să le judece.”

Europa Liberă: Şi în lipsa justiţiei, doar memoria face dreptate?

Ana Ciucan Țuțuianu: „Doar memoria face dreptate. Dar nouă ne trebuie şi o justiţie, care să facă dreptate. Memoria istoriei noastre. Nu, nu se poate merge pe minciună tot timpul înainte. Acuma nu ni se dă pîine şi circ, panem et circenses, ci nevoi, necazuri. Şi pentru că trebuie să le pună copiilor o pîine pe masă, asta se tot amână, se tot amână. Dar, până la urmă, zic eu, că fiinţa umană nu poate fi determinată numai de stomac. Până la urmă, totul porneşte de la o minoritate, care gândeşte şi care uită de pronumele personal „eu” şi care zice „noi”.

————

Orice universitate ar fi mândră să strângă în sălile ei conferenţiari străini, o foarte concentrată listă a personalităţilor invitate de Academia Civică să le vorbească celor aproape o sută de copii între 14 şi 19 ani, adunaţi din România şi Rpublica Moldova. Printre cei, pe care i-am întâlnit aici e şi Cristina Arnăut, elevă la Liceul „Mihai Berezovschi” din Chişinău. Am întrebat-o, de ce a ales să vină la această şcoală de vară de la Sighet.

Cristina Arnăut: „Este al patrulea an care-l vin. Şi m-a impresionat prin amplitatea informaţiilor, pe care le primim aici. Şi în plus Memorialul este într-o continuă dezvoltare, apar mereu chestii noi, săli, informaţie destul de interesantă şi sunt mai multe cunoştinţe, pe care le poţi obţine într-un mod mai practic, decât teoretic, pe care poţi să le citeşti în cărţi sau în Internet.”

Europa Liberă: Dar oare lecţia comunismului nu o însuşeşti mai bine acolo, în Republica Moldova? Trebuie neapărat să ajungi aici la Memorialul Sighet?

Cristina Arnăut: „Lecţia comunismului, da. Dar aici e ceva de genul anticomunism. Şi cred că ceea ce vedem la noi în ţară, nu putem, pur şi simplu, să vedem şi să acceptăm şi să stăm cu mîinele încrucişate. Iar aici sunt mai multe persoane cu aceleeaşi concepţii.”

Europa Liberă: Dar când spui anticomunism, la ce te gândeşti?

Cristina Arnăut: „La un partid, care o să se gândească mai mult la nevoile societăţii din ţara noastră. Şi la mai multă, nu ştiu, democraţie bazată pe încredere. Nu să ştii că în fruntea ţării stă o persoană, care mai mult jefuieşte şi amăgeşte. Uneori chiar şi implică corupţia. Pe baza căreia am scris şi eseul anul acesta.”

Europa Liberă: Voi cum aţi perceput o guvernare comunistă timp de nouă ani în Republica Moldova?

Cristina Arnăut: „Într-un mod negativ. Dar era un negativism pasiv. Adică, nu aveam dreptul, sau nu aveam ce face în situaţia aia. Guvernarea dicta legile şi guvernarea dicta circumstanţele în care trăiam. Iar noi eram ca un fel de victime. N-aş putea dramatiza totul. Să spunem că totul se datorează guvernării. Pentru că fiecare om îşi face viaţa. Dar atâta timp, cât ştii că societatea se mişcă într-o direcţie greşită, nu poţi să faci un pas într-o parte şi să te mişti în direcţia opusă. Trebuie să uneşti toată societatea într-o altă direcţie.”

Europa Liberă: Asta ar însemna un conflict între generaţii?

Cristina Arnăut

Cristina Arnăut: „În mare parte consider că da. Pentru că acum, când au fost alegerile, mai mult persoanele mai înaintate şi care s-au deprins cu comunismul, au votat pe Voronin. Iar tineretul ştia că trebuie schimbare. Că altfel ţara nu va progresa şi atâta timp, cât rămânem cu concepţiile vechi, nu putem să cerem o viaţă mai nouă.”

Europa Liberă: Crezi că tineretul a adus schimbarea în Republica Moldova?

Cristina Arnăut: „În mare parte, da. Şi familiile, adică părinţii vorbeau mai mult despre liberalism.”

Europa Liberă: Democraţia cum o înţelegi?

Cristina Arnăut: „Democraţia o înţeleg mai mult în libertatea exprimării şi libertatea unor principii. Democraţia o spun că este vocea poporului în politică.”

Europa Liberă: Ce te-a impresionat aici, la Sighet?

Cristina Arnăut: „M-au impresionat mult chinurile şi rezistenţa oamenilor care au fost aici. De mai multe ori am citit metodele de tortură, care sunt scrise în diferite săli, celule. Dar şi m-a impresionat, totodată, cum oamenii îşi găseau viaţa, viaţa pe care o aveau în artă. Când citeşti poeziile, pe care le-au scris, te pătrunde până în suflet şi uneori îţi vin lacrimi. Pentru că chiar rezistenţa de care dădeau dovadă ei, ne-ar fi trebuit o bună parte şi nouă, în zilele de astăzi.”

————-

Printre cei prezenţi aici la Şcoala de vară de la Sighet e şi Cristina Munteanu, originară din Bahmut, Călăraşi.

Cristina Munteanu: „Am ajuns la această Şcoală de vară prin intermediul profesoarei mele de istorie, care mi-a recomandat Şcoala de vară.”

Europa Liberă: Înţeleg că tu nu-ţi faci studiile în Republica Moldova, esti la un liceu de aici din România.

Cristina Munteanu: „Da, la un liceu din județul Iaşi, oraşul Hârlău.”

Europa Liberă: Prin ce te-a impresionat această Şcoală de vară de la Sighet?

Cristina Munteanu: „Prin personalităţile, care ţin diferite discursuri foarte interesante. M-a impresionat şi prin numărul mare de participanţi, tineri foarte valoroşi, foarte inteligenţi.”

Europa Liberă: Dar ce ai aflat nou?

Cristina Munteanu: „Ceea ce nu se spune în cărţile de istorie.”

Europa Liberă: De ce trebuie să cunoaştem istoria? Mai ales voi, tânăra generaţie.

Cristina Munteanu: „Trebuie să cunoaştem istoria ca să nu mai repetăm greşelile din trecut.”

Europa Liberă: Cine trebuie să spună adevărul? Părinţii în familie? Profesorii la şcoală?

Cristina Munteanu: „Adevărul trebuie căutat. Şi la părinţi, şi la profesori, şi în cărţi. Oricum, rămânând în acelaşi timp echidistant şi creându-ţi tu propria imagine despre adevăr.”

————-

Vasile Soare, fost ambasador al României în Kazahstan între 2002 şi 2008, iar din februarie a revenit la Ministerul de Externe de la Bucureşti, unde conduce Direcţia Europa de Est şi Asia Centrală. El a descoperit existenţa în câteva foste republici sovietice din Asia Centrală a unor comunităţi de etnici basarabeni. El spune, că este vorba de români basarabeni şi bucovineni care, majoritatea, au ajuns în Kazahstan, Kirghistan în anii 50-60, venind din Siberia, unde fusese deportaţi în anii 1949 şi 1951 de către regimul stalinist.

Vasile Soare: „Au fost tragedii imense. Au fost destine de oameni distruse, probabil, care vor rămâne în istoria recentă momente de referinţă, în special pentru generaţiile tinere. Este de multe ori absolut imposibil de imaginat suferinţele prin care au trecut aceşti oameni.”

Europa Liberă: Sunt oameni rătăciţi?

Vasile Soare: „Sunt rătăciţi şi la propriu şi la figurat.”

Europa Liberă: Şi ai nimănui?

Vasile Soare: „Da, putem spune şi ai nimănui. În discuţiile cu ei, de multe ori se întreabă ei: cine sunt? Ei ce sunt? Când, practic, de ei nu se interesează nimeni. Şi ei cred că nu aparţin nimănui. Am găsit oameni în sate care nici nu sunt consemnate pe hartă. Am găsit cu ajutorul unor hărţi sovietice. Aşa i-am identificat. Pentru că mai sunt în câteva cătune câteva familii.”

Europa Liberă: Dar de ce soarta a fost atât de vitregă cu ei? Că chiar după ce Stalin a murit şi deportaţii au avut dreptul să se reîntoarcă pe la casele lor.

Vasile Soare: „Nu toţi. Sunt mai multe categorii. Ştiţi foarte bine că parte din cei din 49, dacă vreţi să luăm ca exemplu.”

Europa Liberă: Din cel de-al doilea val al deportărilor.

Vasile Soare: „Cel de-al doilea val. Hotărârea prin care ei au fost deportaţi, a fost însoţită de un act, care consemna, că deportarea să se facă pe vecie. De ce? Această categorie erau în general oameni înstăriţi, erau oameni credincioşi, erau oameni care s-ar fi putut împotrivi oarecum noii puteri instalate în Basarabia, în Bucovina, puterii sovietice. Şi atunci au zis, hai să terminăm odată cu ei. Îi trimitem definitiv, pentru totdeauna. Eu aşa interpretez. Deci, a făcut parte din politica asta de deznaţionalizare.”

Europa Liberă: Dar ei?

Vasile Soare: „Spuneaţi că după moartea lui Stalin. Păi după moartea lui Stalin s-au întors cei care au avut dreptul să se întoarcă. Cei care au fost consemnaţi, că trebuie să fie pe vecie strămutaţi, nu au cerut. Ei nu au ştiut lucrul ăsta. Am întâlnit oameni, care mi-au spus – prin 58, când am auzit noi că alţi oameni sunt eliberaţi, ne-am dus şi noi la comendatură: dar nouă de ce nu ne dai drumul? Şi spune, voi, zice, vă duceţi, şi i-a pus să semneze hârtii, vă duceţi unde vreţi voi în Uniunea Sovietică. Alegeţi voi locul, dar nu în Moldova, nu în locul de baştină. De ce?”

Europa Liberă: Deşi lucrul ăsta li s-a mai spus şi la alţii, care au revenit în Moldova.

Vasile Soare: „Am avut cunoştinţe, care spuneau că veneau până în Moldova. Dacă reuşeau să intre în Moldova, din partea ucraineană, de exemplu, erau căutaţi şi rugaţi să părăsească Moldova. Sau nu erau lăsaţi să intre în Moldova.”

Europa Liberă: Dar câţi or mai fi din ei acolo, în Kazahstan, acum?

Cristina Munteanu: „Să ştiţi, că sunt destui.”

Europa Liberă: Sute?

Vasile Soare: „Poate să fie de ordinul sutelor. Parte din bătrâni nu mai sunt, deja au murit.”

Europa Liberă: Exact.

Vasile Soare: „Am găsit oameni între 70-80 de ani, ca vârstă. Oameni, care au povestit că au încercat să vină. Până prin 75 s-au chinuit să vină. Şi dacă li s-a dat de înţeles, că ar fi bine să nu rămână în Moldova…”

Europa Liberă: Ei s-au împăcat. S-au resemnat.

Vasile Soare: „S-au resemnat şi s-au împăcat cu ideea, că este o cauză pierdută. Şi-au întremat famiilii pe unde au apucat. Alţii în Kazahstan, alţii au coborât până în Kîrgîzstan. Am întâlnit foarte multe familii acolo, care au spus: apoi ce să ne mai ducem noi în Moldova? Că pe noi nu ne aşteaptă nimeni.”

Europa Liberă: Şi vorbesc româneşte?

Vasile Soare: „Vorbesc. Este fantastic să vezi că vorbesc o limbă curată ca la Chişinău. Deci vorbim de limba, de graiul moldovenesc, nu atât de infestat cu rusisme. El vorbeşte o limbă din anii 40.”

Europa Liberă: De la Dumneavoastră am înţeles, că unii îşi varsă amarul doar în versuri.

Vasile Soare: „Da, mai mulţi. Cel puţin, un poet extraordinar, Simion Plămădeală, pe hârtie face minuni, a lăsat nişte versuri, absolut care exprimă durerea lui şi nostalgia lui după locul lui de baştină.”

Europa Liberă: Spiritul e acelaşi, românesc.

Vasile Soare: „Spiritul nu s-a pierdut, să ştiţi, în foarte multe cazuri. Din păcate, am întâlnit şi persoane, la care am simţit, că resemnarea i-a doborât şi au cedat în faţa a toate provocările. S-au resemnat, zicând că, pornind de la ideea – domnul, pe noi nu ne aşteaptă nimeni, nouă nu ni se mai cuvine nimic, nici măcar ceea ce ne-a aparţinut, proprietăţile. Am fost de multe ori în Moldova, am mai întâlnit veri de-a doilea, de-a treilea, care s-au răcit. Nu mai sunt acele neamuri. Şi atunci, dacă nu ne mai aşteaptă nimeni şi nimic… Simţi că, practic, şi-au pierdut speranţa.”

Europa Liberă: Dar Republica Moldova sau România se gândesc la acei oameni?

Vasile Soare: „Poate Moldova ar fi trebuit să se gândească mai mult. Dar şi eu îmi pun întrebarea – cine din Moldova să se gândească? Este foarte greu, problematica este extrem de complexă. Probabil, statul, Guvernul. Dar şi Republica Moldova are atâtea probleme interne de rezolvat. Nu este o scuză, desigur. România, la rândul ei. Destinul lor, povestea lor m-a impresionat şi am încercat să, cum să vă spun eu, să le întind o mână şi, acolo unde am putut, chiar să le redau o speranţă, că nu sunt pierduţi.”

Europa Liberă: Memoria, memoria trăieşte?

Vasile Soare: „Cel puţin. Exact, să păstrăm memoria. Pentru că din povestirile lor, din destinele lor, putem trage învăţăminte. Putem cunoaşte fapte, care s-au petrecut acum 50-60 de ani şi avem nevoie să le cunoaştem. Altfel riscăm să citim numai din anumite cărţi, din istorii mai mult sau mai puţin integrate, sau alternative ale istoriei. E foarte bine, acolo unde putem, să culegem chiar şi prin viu grai, istorie orală de la supravieţuitorii, atăt cât mai sunt.”

Europa Liberă: Rămân tot mai puţini şi mai puţini.

Vasile Soare: „Pentru a reconstitui cît mai aproape de adevăr acea pagină urâtă din istoria noastră.”