Artele au suferit aceleași restricții și represiuni ca și literatura, iar creatorii lor au fost urmăriți, arestați, condamnați ori de câte ori se opuneau regimului, fie în calitate de cetățeni, fie prin operele lor.
Constantin Tănase și Mărioara Voiculescu, în teatru, Dimitrie Cuclin sau Erich Bergel, în muzică, Corneliu Baba sau Nicolae David, în artele plastice, sunt doar câțiva din maeștrii artelor care au fost interziși, suprimați ori închiși, mai ales în perioada sumbră a anilor 1945-1964.
În lista celor deținuți veți întâlni și multe nume necunoscute. Este vorba de tinerii arestați de pe băncile universității și care – murind sau nemaifiind admiși la studii – și-au ratat cariera, rămânând niște simpli necunoscuți.
Un panou din această sala arată monumentele clasice distruse de comuniști, precum și cântecele tradiționale interzise, pentru intonarea cărora puteai să faci închisoare.
Filmul – fiind o artă subvenționată de stat – era cel mai vulnerabil la efectele cenzurii. Numeroase filme au fost interzise, după ce fuseseră măcelărite de cenzura diferitelor comisii. Reconstituirea, o capodoperă a regizorului Lucian Pintilie, a rulat doar patru săptămâni, la un singur cinematograf, înainte de a fi interzisă în țară și la export, ceea ce a împiedicat-o să participe la marile festivaluri internaționale. Filmul Faleze de nisip de Dan Pița și Bujor Nedelcovici a fost interzis personal de N. Ceaușescu în cadrul celebrei conferințe de la Mangalia, în august 1983.
Ieșită din comun a fost și interzicerea, în septembrie 1972, a spectacolului de la Teatrul „Bulandra” din București cu piesa Revizorul de Gogol, după care regizorul Lucian Pintilie n-a mai putut lucra în țară ani îndelungați, autoexilându-se în Occident.
