un articol de Jaroslaw Godun
Memorialul de la Sighet îşi aniversează majoratul. Pentru neobosiţii Ana Blandiana şi Romulus Rusan, dar şi pentru Academia Civică acesta este un ceas aniversar, pentru noi este un bun prilej să reflectăm asupra a ceea ce am făcut pentru a-i ajuta şi a-i sprijini. Dacă nu ar fi fost aceşti minunaţi oameni, despre Memorialul de la Sighet nu ar fi aflat multă lume, iar peste locuri unde s-a scris istoria s-ar fi aşternut uitarea şi tăcerea. În momentul de faţă, nimeni nu are nicio îndoială că Memorialul este un muzeu al memoriei naţiunii, unde putem învăţa despre momentele de grea încercare şi cumpănă din cartea de istorie a Europei Central-Răsăritene. Vin aici istorici de seamă şi simpli turişti, care au auzit de istoria tragică, şi pleacă emoţionaţi, cu gândul la ce s-a făcut pentru memoria sutelor de persoane ce şi-au sacrificat viaţa pentru idealurile umanităţii.
Astăzi ne rugăm cu toţii şi aprindem lumânări în memoria victimelor, indiferent de naţionalitate sau confesiune. Astăzi Memorialul de la Sighet este un loc al reflecţiei intelectuale, unde se întâlnesc tinerii şi cei ce doresc să păstreze vie memoria colectivă a celor care au suferit pentru convingerea lor. Astăzi Memorialul de la Sighet este un tezaur al memoriei naţionale a României.
Astăzi Memorialul de la Sighet este o platformă faţă de care omul contemporan nu poate rămâne indiferent. Şcoala de Vară de la Sighet este o Universitate pentru tineri, pentru profesorii de istorie şi pentru toţi vizitatorii din România sau din străinătate.
Îmi vine în minte prima mea întâlnire cu Ana Blandiana. Lucram la vremea aceea la Ambasada Republicii Polone la Bucureşti şi trebuia să discutăm despre participarea reprezentanţilor Solidarităţii la Şcoala de Vară de la Sighet. Se împlineau atunci 20 ani de la înfiinţarea sindicatului profesional independent. Din păcate, în anul acela nu am reuşit să facem nimic…, dar am reuşit anul următor. Au venit la Sighet Bogdan Lis (activist al mişcării Solidaritatea, care, după instaurarea Legii marţiale, s-a ocupat de organizarea activităţii subterane de rezistenţă) şi Henryk Wujec (politician polonez care în timpurile comunismului a activat în opoziţie). Am vernisat împreună expoziţia de fotografii Solidarność – cele 18 zile care au zguduit lumea, rămasă până în ziua de azi în componenţa Memorialului. În anul acela s-a întâmplat un lucru foarte important: descoperirea unui erou necunoscut, pe numele său Iulius Filip, un ceferist din Cluj, care nu s-a temut în timpul dictaturii ceauşiste să trimită o scrisoare de salut delegaţilor primului congres al Solidarităţii. Pentru gestul său a fost condamnat la ani grei de închisoare. Astăzi, graţie Anei Blandiana, care l-a prezentat delegaţilor Solidarităţii, acest erou necunoscut a fost omagiat de Polonia în anul 2005 şi decorat cu un important ordin de stat. Era cea de-a 25-a aniversare a mişcării Solidaritatea. Dacă nu ar fi fost Sighetul, nu am fi aflat niciodată de existenţa lui Iulius Filip.
Cu sprijinul Institutului Polonez de la Bucureşti au venit la Sighet personalităţi de seamă ale Solidarităţii, istorici, martori ai istoriei acelor vremuri: Bogdan Lis şi Henryk Wujec (amândoi de două ori), Seweryn Blumsztajn (ziarist polonez şi activist în mişcarea de opoziţie anticomunistă), Mirosław Chojecki (editor polonez, producător de filme şi activist în mişcarea anticomunistă), Ludmiła Wujec (soţia lui Henryk Wujec şi activistă în mişcarea de opoziţie), Jerzy Eisler (istoric, specializat cu precădere în istoria comunismului polonez), Tadeusz Fiszbach (politician, diplomat şi membru al Partidului Muncitoresc Polonez Unit, care s-a opus introducerii în Polonia a Legii marţiale, motiv pentru care a fost îndepărtat din ţară), Konrad Białecki (istoric specializat în istoria Poloniei şi a Bisericii Catolice Poloneze după cel de-al II-lea război mondial), Jerzy Borowczak (membru al Solidarităţii).
La Sighet, Institutul Polonez a prezentat şi o altă expoziţie (Solidari cu România), care oglindeşte activitatea unor tineri polonezi sosiţi la Timişoara cu ajutoare în primele zile ale revoluţiei din 1989, precum şi mai multe filme despre Solidaritatea şi oamenii mişcării. Am încercat an de an să cinstim prin prezenţa noastră şi a Poloniei memoria celor care s-au sacrificat pentru un ideal şi care nu au rămas indiferenţi la nedreptate.
Cu acest prilej aniversar, urez Memorialului şi Şcolii La Mulţi Ani!
