Istoria contemporană a Basarabiei a cunoscut multe momente dramatice, unul dintre cele mai negre rămânând a fi ziua de 28 iunie 1940.
Documentele arhivelor secrete, valorificate astăzi de cercetători, conturează tabloul îngrozitor al deznaţionalizării şi genocidului la care a fost supusă populaţia băştinaşă, nimicirea intelectualităţii basarabene constituind una dintre sarcinile fundamentale ale ocupaţiei sovietice.
Voi schiţa, în continuare, un mic dicţionar al unui grup de patrioţi basarabeni, foşti deputaţi în Sfatul Ţării, supuşi represiunilor staliniste în primele zile ale ocupaţiei.
Profesori, preoţi, agricultori, rămaşi să doarmă somnul veşnic în Gulag-ul sovietic. Este vorba de 14 personalităţi de vază ale Basarabiei din perioada interbelică.
Faptul că aceşti oameni au fost arestaţi în primele zile ale ocupaţiei sovietice (ordinul de arest al lui Grigore Turcuman fiind semnat chiar la 2 iulie 1940) vorbeşte despre începutul nimicirii în masă a intelectualităţii basarabene, a celor ce nu reuşiseră sau refuzaseră să se refugieze peste Prut.
Au fost învinuiţi că au votat Actul Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918 şi că, mai târziu, au luptat împotriva mişcării revoluţionare, desfăşurând activităţi antisovietice. În limbajul juridic, toate acestea se rezumau prin „înaltă trădare“. „Înaltă trădare“, în viziunea enkavediştilor, însemna opţiunea acestor oameni pentru renaşterea naţională a Basarabiei, dorinţă de a pune capăt colonizării ţinutului, lupta lor pentru libertate, pentru dreptul de a avea şcoli în limba maternă, pentru biserică naţională, pentru administraţie naţională, pentru un trai omenesc.
Pentru convingeri politice, oamenii au plătit cu viaţa tocmai peste 20-30 de ani.
Ancheta, începută imediat după ocupaţie, în 1940, a luat sfârşit în mai 1941. Dosarul penal a fost transmis procurorului RSSM (Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti), care a aprobat actul de acuzare, apoi l-a transmis colegiului judiciar al Judecătoriei Supreme a Republicii. Însă procesul judiciar nu s-a mai produs, căci începuse războiul şi acuzaţii, cu excepţia lui Teodosie Cojocaru (care decedase în închisoarea din Chişinău), au fost evacuaţi în RASS Tătară, în diferite închisori din oraşele Penza, Cistopol, Kazan. Au urmat noi interogări, au apărut noi dosare, noi învinuiri. La „păcatele“ de care erau învinuiţi deţinuţii Cateli şi Ignatiuc s-au adăugat şi altele: au fost incriminaţi că în închisoarea din Cistopol au desfăşurat agitaţie antisovietică, răspândind zvonuri clevetitoare la adresa conducătorilor guvernului sovietic şi armatei roşii etc. E uşor de presupus ce consecinţe puteau avea aceste acuzaţii pe timp de război.
Anchetatorii propuneau ca Emanoil Cateli să fie împuşcat, iar Ignatiuc să fie condamnat la 10 ani de privaţiune de libertate.
Deputaţii Sfatului Ţării, arestaţi de către autorităţile sovietice în 1940, nu s-au mai întors niciodată acasă (cu excepţia lui Ion Codreanu), numele lor fiind date, pentru mult timp, uitării.
În anul 1990, în baza decretului preşedintelui URSS, Despre restabilirea în drepturi a tuturor victimelor represiunilor politice din anii ’20-’50, toţi deputaţii Saftului Ţării reprimaţi în anul 1940 au fost reabilitaţi.
După 50 de ani, Procuratura RSSM constata că au fost acuzaţi de crime pe care nu le-au săvârşit, că au fost pedepsiţi conform unor legi care, în momentul săvârşirii aşa-ziselor crime, nici nu existau.
Acuzaţia că, prin votarea Actului Unirii de la 27 martie 1918, au votat pentru ruperea Basarabiei de la Rusia Sovietică nu corespunde nici măcar ea adevărului, întrucât în acel moment Puterea Sovietică nu fusese instaurată în ţinut şi deci nu putea fi vorba de lichidarea ei. După 50 de ani, era recunoscută nevinovăţia unor oameni care la 1940 au plătit cu viaţa pentru convingeri politice, lucru de neconceput într-un stat civilizat, bazat pe drept.
Să reţinem, deci, numele acestor martiri.
Vladimir Bodescu (1868-1941). Avocat. Deputat în Sfatul Ţării din partea Asociaţiei Juriştilor din Basarabia. În anul 1918, a devenit membru al Partidului Poporului, condus de generalul Averescu. Arestat la 10 august 1940, la interogatoriu nu a recunoscut niciun fel de acuzaţii şi a declarat anchetatorilor că Unirea Basarabiei cu România a fost un act firesc, întrucât populaţia Basarabiei, în virtutea comunităţii de limbă şi credinţă, tindea spre România. A decedat la 28 noiembrie 1941 în închi_soarea din oraşul Cistopol, RASS Tătară.
Alexandru Baltaga (1861-1941). Deputat în Sfatul Ţării din partea preoţimii basarabene. Atitudinea ostilă a arhiereilor ruşi – Pavel, Serafim etc. – faţă de problemele cu care se confrunta preoţimea basarabeană, interzicerea oficierii serviciilor divine în limba băştinaşilor nu putea să nu trezească nemulţumirea preoţimii basarabene faţă de biserica rusă şi de Rusia ca atare. În situaţia când Basarabia, ca şi întreaga Rusie, era cuprinsă de revoluţie, iar atitudinea bolşevicilor faţă de religie şi biserică era cunoscută, preoţimea basarabeană a intuit unica ieşire din situaţie – Unirea cu România, cu atât mai mult că exista o legătură de rudenie, o comunitate de limbă şi tradiţie între biserica română şi cea basarabeană. De aceea, o bună parte a preoţimii basarabene s-a pronunţat pentru Unire. Prin semnarea Actului Unirii de la 27 martie, Alexandru Baltaga îşi îndeplineşte o misiune încredinţată de toţi preoţii patrioţi din Basarabia. În momentul arestării, 31 august 1940, avea 79 de ani. E greu de spus ce pericol prezenta pentru securitatea imperiului un vârstnic care toată viaţa nu făcuse altceva decât să slujească lui Dumnezeu şi poporului său. În timpul percheziţiei, i-au fost confiscate 11 ordine şi medalii, apreciere a muncii sale de o viaţă. Printre ele – Ordinul „Sfântul Vladimir“, Crucea „Anna“, Ordinele „Steaua României“ şi „Coroana României“ în grad de general. A decedat la 7 august 1941, în spitalul regional din oraşul Kazan.
Constantin Bivol (1885-1942). Până în anul 1918 a făcut serviciul militar în armata ţaristă. În calitate de deputat al Sfatului Ţării, la 27 martie 1918, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. În anul 1919, este ales deputat în Parlamentul României. În anii 1925-1926 a fost primar al localităţii Costeşti, din partea Partidului Naţional Ţărănesc. A decedat la 12 martie 1942, în spitalul închisorii nr. 4 din oraşul Cistopol, din RASS Tătară.
Ştefan Botnariuc (1875-1941). A fost deputat în Sfatul Ţării din partea minorităţii ucrainene. În timpul revoluţiei ruse din februarie 1917 fusese preşedinte al Comitetului Agrar Gubernial din Basarabia. A făcut parte din Partidul Socialiştilor Revoluţionari. Pentru Sfatul Ţării a fost delegat de Congresul al III-lea al ţăranilor.
La 27 martie 1918 a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. În anii 1922-1926 a fost senator de Bălţi în parlamentul român din partea Partidului Naţional Ţărănesc. Decoraţii: Regele Ferdinand I, Coroana României în grad de cavaler.
Este arestat la 22 iulie 1940 de către organele NKVD din judeţul Bălţi. A decedat la 22 august 1941 în spitalul închisorii din oraşul Penza.
Emanoil Cateli (1883-1943). Absolvent al Şcolii Militare din Odesa, fost preşedinte al Comitetului Naţional Moldovenesc din Odesa (1917). Unul dintre iniţiatorii creării Sfatului Ţării. După Unirea Basarabiei cu România, este numit director general al Agriculturii în guvernul autonom al Basarabiei. A contribuit la elaborarea reformei agrare. Fost prefect al judeţului Bălţi şi senator în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Liberal. La 5 iulie 1940, este arestat de către organele NKVD-ului din oraşul Bălţi şi întemniţat în penitenciarul din Chişinău, fiind acuzat de activitate contrarevoluţionară, conform articolului 54-13 al Codului Penal al RSS Ucrainene. A respins orice învinuire. Fiind întrebat la interogatoriu „de ce s-a împotrivit reinstaurării puterii sovietice în Basarabia“, a răspuns: „din convingeri politice. Eram convins că puterea sovietică mă va lipsi de toate drepturile… Şi în acest moment sunt împotriva dictaturii proletariatului…“. Emanoil Cateli susţinea că este adeptul creării unui Stat Unitar Român în componenţa Statelor Unite ale Europei şi se pronunţa pentru promovarea reformelor burgheze cu tendinţe democratice. „Pe aceste poziţii am fost şi voi rămâne, indiferent de soarta mea de mai departe – a declarat el anchetatorilor. Ideologia mea a fost şi rămâne ostilă bolşevismului…“. În primele zile ale celui de-a doilea război mondial, împreună cu alţi deţinuţi, a fost evacuat în închisoarea nr. 4 din oraşul Cistopol, RASS Tătară, şi supus unui nou interogatoriu. A decedat la 18 februarie 1943.
Teodosie Cojocaru (1899-1941). Fost ofiţer în armata ţaristă. Unul dintre liderii militari ai Sfatului Ţării. În anul 1918 deţinea funcţia de director general al Afacerilor Războiului în Guvernul Republicii Democratice Moldoveneşti. Deputat în Parlamentul României şi primar al oraşului Chişinău în anii 1919-1920. Este arestat la 13 august 1940, fiind acuzat de săvârşirea unor crime prevăzute de articolele 54-4, 54-13 şi 54-11 ale Codului Penal al RSS Ucrainene. A decedat la 23 ianuarie 1941 în închisoarea nr. 1 din Chişinău.
Ion Codreanu (1879-1949). Fost ofiţer în armata ţaristă. Membru al Comitetului Naţional Moldovenesc din Odesa, condus de E. Cateli. În mai 1917, împreună cu un grup de soldaţi, este trimis în Basarabia pentru a desfăşura agitaţie în sprijinul autonomiei Basarabiei. Membru al Comisiei agrare a Sfatului Ţării. Membru al delegaţiei basarabene la Conferinţa de pace de la Paris în anul 1919. În anii 1920-1922, 1927, 1928-1938 este deputat în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Ţărănesc. În anul 1931, alături de profesorul C. Stere, înfiinţează Partidul Radical Ţărănesc. Este arestat la 25 iulie 1940 de către organele NKVD-ului din Bălţi. Printr-o întâmplare, a fost singurul care a scăpat cu viaţă. În 1941, guvernul sovietic şi guvernul român au acceptat un schimb de deţinuţi politici. Ion Codreanu a fost „schimbat“ cu deţinuta Ana Pauker, aflată în acel an în închisoarea de femei din Dumbrăveni. Ion Codreanu este singurul dintre deputaţii Sfatului Ţării rămaşi în Basarabia după ocuparea acesteia la 28 iunie 1940 şi care va supravieţui terorii roşii. A decedat în anul 1949 la Bucureşti.
Ion Ignatiuc (1893-1943). Fost marinar al Flotei Mării Negre. În octombrie 1917, Congresul Militar Moldovenesc îl alege deputat în Sfatul Ţării, iar la 27 martie 1918, Ignatiuc votează Actul Unirii Basarabiei cu România. După ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, ia decizia să nu-şi părăsească locul de baştină, să rămână alături de consăteni. La 23 iulie 1940 este arestat de către organele NKVD-ului din judeţul Bălţi. Ocupanţii au pus imediat mâna pe toată averea lui Ignatiuc, confiscând până şi obiectele personale ale copiilor. Soţia sa, Zinaida, învăţătoare, a fost dată afară din casă împreună cu copiii, fiind nevoită să ia drumul pribegiei. Peste 50 de ani, familia lui Ignatiuc avea să afle că el a decedat la 26 ianuarie 1943 într-un lagăr din RASS Tătară.
Teodor Neaga (1880-1941). A absolvit Seminarul Teologic din Chişinău, apoi Academia Teologică din Kiev, fără să devină, însă, preot. Lucrează ca secretar la Direcţia Eparhială, apoi, din 1910 şi până în momentul arestării, este profesor de rusă şi istorie în diferite şcoli şi gimnazii din Chişinău. În 1917, devine membru al Uniunii Învăţătorilor din Basarabia, organizaţie care avea menirea să unească în jurul său toţi pedagogii moldoveni care militau pentru cauza naţională. Ca reprezentant al învăţătorilor în Sfatul Ţării, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. La sfârşitul anului 1918, este ales membru al Zemstvei judeţului Chişinău, ca responsabil de organizarea învăţământului public. Din 1919 până în 1928, va fi membru în Parlamentul României. A decedat la 6 decembrie 1941, în spitalul închisorii din Penza.
Panteleimon Sinadino (1875-1940?). Născut în anul 1875, la Chişinău, în familia unui negustor grec. Şi-a făcut studiile la Universitatea din Kiev, specializându-se în domeniul medicinei, finanţelor şi economiei. În anii 1907-1917, a fost membru al Dumei de Stat, apoi, în 1917, este ales deputat în Sfatul Ţării din partea minorităţii greceşti, rostind un cuvânt de salut chiar în prima zi a şedinţei. Însă n-a activat mult timp în acest organ, din motive de sănătate. La 5 martie 1918, Sinadino, în fruntea unei delegaţii de proprietari basarabeni, a făcut o vizită regelui Ferdinand, la Iaşi, înmânându-i un memoriu prin care ruga pe Majestatea Sa să asigure securitatea vieţii şi a averii basarabenilor, în mare parte distrusă de către anarhia bolşevică, să pună capăt mişcării revoluţionare bolşevice, să instaureze în Basarabia ordinea şi să nu admită ca demagogia revoluţionară să întunece primii paşi spre organizarea Basarabiei şi Unirea ei liberă cu România. În anii 1924-1940, Sinadino s-a aflat în diferite funcţii bancare. În 1933, la invitaţia lui I.Gh. Duca, liderul Partidului Naţional Liberal şi viitor prim-ministru al României, devine membru al Partidului Naţional Liberal. În acelaşi an este ales senator în Parlamentul României. În toamna anului 1933, când PNL urma să formeze un nou guvern al României, conform spuselor lui P. Sinadino, în timpul întâlnirii cu Duca, conveniseră ca, odată cu venirea la putere a noului guvern, să se întreprindă o serie de măsuri menite să redreseze situaţia Basarabiei, măsuri ce prevedeau reducerea impozitelor cu 25%, introducerea tarifelor diferenţiate pentru Basarabia, elaborarea legislaţiei privind procesele penale şi civile, îmbunătăţirea componenţei calitative a administraţiei, potolirea bunului plac al jandarmilor în unele sate etc. La câteva săptămâni după asasinarea lui I.Gh. Duca, Sinadino s-a retras din viaţa politică. A fost arestat la 9 iulie 1940. Din acea zi nu s-a mai ştiut nimic despre el.
Nicolae Secară (1894-1942). Studiile le-a făcut la Şcoala Agricolă din Chişinău şi la Academia Agricolă din Moscova. În toamna anului 1916, fiind student la Academie, este mobilizat şi înscris într-un batalion studenţesc. La sfârşitul lunii decembrie, acelaşi an, este trimis la Şcoala Militară din Odesa, pe care a absolvit-o în aprilie 1917. În iunie este delegat la Cartierul Districtului Militar Odesa în calitate de translator. Apoi este mutat cu unitatea la Chişinău, unde îşi face serviciul de ofiţer, în Regimentul I Moldovenesc. În octombrie 1917, Congresul Militar Moldovenesc l-a ales deputat în Sfatul Ţării. La 27 martie 1918, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. A fost membru al Comisiei pentru elaborarea legislaţiei privind reforma agrară din Basarabia. Ca reprezentant al Partidului Naţional Ţărănesc, a apărat şi a promovat interesele acestuia în Sfatul Ţării. După Unire, a lucrat la Ministerul Agriculturii în calitate de specialist în vinificaţie şi pomicultură. Iar la începutul anului 1933 şi până în momentul arestării, 20 iulie 1940, a lucrat la Facultatea de Agronomie din Chişinău. În iunie 1941, sub pretextul evacuării în spatele frontului, acuzaţii Secară, Turcuman şi Neaga au fost transferaţi în închisoarea nr. 1 din oraşul Penza, iar în februarie 1942, N. Secară moare în spitalul închisorii.
Grigore Turcuman (1890-1942). Până în anul 1917 şi-a făcut serviciul în Flota Militară a Mării Negre. Fiind deputat în Sfatul Ţării, a votat Actul Unirii de la 27 martie 1918. În anii 1933-1937 a fost membru al Zemstvei judeţene Soroca, devenind membru al Partidului Naţional Liberal. La 2 iulie 1940 a fost arestat. În actul de acuzare, întocmit de enkavedişti la 19 mai 1942, Grigore Turcuman a fost învinuit că în 1917, fiind căpitan al Flotei Mării Negre, ar fi înăbuşit mişcarea de protest a marinarilor contra ofiţerilor, că în calitate de agent al Siguranţei române desfăşura activităţi antisovietice, răspândea printre ţăranii judeţului Soroca zvonuri clevetitoare la adresa Uniunii Sovietice şi în acelaşi timp proslăvea orânduirea burgheză din România. Învinuiri bine cunoscute, precum cunoscuţi sunt şi autorii lor. Conform datelor de care dispunem, Grigore Turcuman a decedat la 28 mai 1942 în spitalul închisorii nr. 1 din oraşul Penza.
Teodor Uncu (1881-1940?). În calitate de deputat al Sfatului Ţării a semnat Actul Unirii de la 27 martie 1918, rămânând un adept fidel al autonomiei Basarabiei. A fost membru al Comisiei constituţionale a Sfatului Ţării. Este arestat la 17 iunie 1940. Din mărturiile depuse la interogatoriu în ziua de 30 iulie 1940, aflăm că, alături de alţi deputaţi, membri ai fracţiunii agrare, Uncu a semnat un memoriu înaintat comitetului anglo-francez însărcinat să studieze problema Unirii Basarabiei cu România. Comitetul nu a susţinut ideea autonomiei statului basarabean cuprinsă în protestul deputaţilor basarabeni şi a avizat Unirea Basarabiei cu România. În semn de protest, Teodor Uncu a încetat să frecventeze lucrările parlamentului. Despre destinul ce i-a fost hărăzit după 17 iunie 1940, adică după arestare, nu se ştie nimic.
Luca Ştirbeţ (1889-1942). Fost ofiţer în armata ţaristă. Membru al Comitetului Naţional Moldovenesc din Odesa, condus de E. Cateli. După revoluţia din februarie este trimis pe Frontul Român pentru a desfăşura agitaţie printre ostaşii moldoveni în sprijinul autonomiei Basarabiei. Îşi face serviciul în Regimentul I Moldovenesc dislocat la Chişinău. Este unul dintre organizatorii comitetelor militare moldovenşti şi ai creării Sfatului Ţării. La 27 martie 1918 a votat unirea necondiţionată a Basarabiei cu România. În anii 1922-1938 a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, secretar al organizaţiei judeţene de partid şi deputat în Parlamentul României. Este arestat la 20 iulie 1940, transferat în RASS Tătară şi moare la 15 martie 1942 în spitalul închisorii nr. 4 din oraşul Cistopol.
Conferinţă susţinută la Şcoala de Vară de la Sighet din iulie 2010 şi publicată în volumul Şcoala Memoriei 2010, Colecţia Istorie Orală, Fundaţia Academia Civică, 2010
