În perioada cât am fost la Malmaison, comuniştii nu aveau un personal de mare încredere în toate posturile de răspundere, mai ales în puşcării şi în serviciile organelor represive. Aşa s-a făcut că, la un moment dat, în timpul unei nopţi, a fost de serviciu o persoană care făcea parte din vechea Siguranţă a statului român. Cu doi ani înainte îi făcusem un serviciu deosebit, şi drept recunoştinţă s-a purtat cu mine cu o gratitudine uimitoare, mai cu seamă că îşi periclita astfel propria situaţie. Era un agent de siguranţă, un om cinstit, originar din Avrig, de lângă Sibiu, care atunci când era singur de pază îmi strecura la ureche anumite informaţii. De la el am aflat că îl am vecin de celulă pe Iuliu Maniu. Într-un moment prielnic, i-am făcut rugămintea de a mă pune în legătură cu Maniu, şi el mi-a făcut promisiunea că, în proxima noapte când va fi de serviciu şi va avea certitudinea că nu este supravegheat, îmi va îndeplini dorinţa, într-adevăr, două sau trei zile mai târziu, noaptea, pe la ora 1-2, celula mea s-a deschis discret, am fost luat şi dus în celula lui Maniu. Maniu era culcat în pat, puţin slăbit, cu mintea limpede, moralul foarte ridicat. Prima oară s-a arătat surprins că mă vede: nu de faptul că eram închis, ştia că eram arestat, ci de faptul că am putut pătrunde la el. I-am spus că am un om de încredere, deci putem vorbi fără risc – respectivul agent m-a asigurat că un sfert de oră pot să vorbesc neconturbat. Cu prilejul acesta, Maniu mi-a spus următorul lucru: „Ştiu că voi muri în închisoare. Voi, care veţi supravieţui, aveţi grijă să nu lăsaţi să moară partidul şi asiguraţi-i continuitatea, dacă vor fi vremuri care să vă permită acest lucru. Şi nu uita că am obligaţia morală, ca executor testamentar, să aduc în ţară osemintele lui Titulescu. N-am putut s-o fac cât am fost liber. Locul lui de înmormântare, ales de el, este dealul Tâmpa, Braşov”.
Acestea au fost legatele testamentare pe care mi le-a lăsat Maniu şi pe care am încercat să le aduc la îndeplinire. În restul timpului s-a interesat de membrii de partid care sunt arestaţi, de cei care au scăpat de arestare, de oamenii mai apropiaţi de el, dacă ştiu unde se găsesc, de metodele întrebuinţate contra mea; la ora aceea aveam o mică rană la tâmpla stângă. Era urma unei lovituri pe care mi-o dăduse un agent, cred că era rus, pentru că nu vorbea româneşte decât prin interpret, şi care avea o mână ornată cu un ghiul, cum zic golanii, un inel mare de aur care mi-a spintecat arcada. Se vindeca greu în condiţii de mizerie, de lipsă totală de igienă. M-a întrebat, bietul Maniu, ce am la tâmplă; nu i-am mai explicat cu amănunte, i-am spus că e o zgârietură fără importanţă. Asta a fost ultima mea întrevedere cu Maniu.
Fragment din volumul Mărturisiri. CORNELIU COPOSU în dialog cu Vartan Arachelian, Fundaţia Academia Civică, 2014
