Sub egida împlinirii a 15 ani de la lansarea proiectului Memorialului Sighet, joi, 13 decembrie 2007, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei (Fundaţia Academia Civică) a organizat masa rotundă cu tema „Viaţa cotidiană la Salcia”. Evenimentul este primul dintr-un program de întâlniri care vor marca împlinirea a 15 ani de la lansarea proiectului Memorialului Sighet.
La această masă rotundă, moderată de Romulus Rusan, directorul Centrului de Studii, au luat parte tinerii anilor ’50 care au cunoscut teroarea celui mai sălbatic lagăr de exterminare din Bălţile Brăilei : Iulian Paşaliu, Cristian Florin Dumitrescu, Vintilă Savulescu, Emanoil Mihăilescu, Alexandru Mihalcea, Eusebiu Munteanu, Constantin Florin Pavlovici, Florin Alexandru Stănescu, Mirel Stănescu, Ion Varlam. Ioana Boca, director executiv al fundaţiei, a făcut, în deschiderea dezbaterii, prezentarea celor prezenţi.
Constantin Florin Pavlovici era, în momentul arestării, student la Facultatea de Filozofie – secţia Ziaristică. A fost arestat în februarie 1959, alături de alţi colegi de facultate, fiind acuzaţi de „complot contrarevoluţionar”. A fost condamnat la 5 ani închisoare. După eliberare (1964), s-a reinscris la Facultatea de Limbi Germanice din cadrul Universităţii Bucureşti. Este autorul uneia din cele mai interesante cărţi despre gulagul românesc, Tortura pe înţelesul tuturor.
Alexandru Mihalcea era în 1959 student la Facultatea de Filozofie – Ziaristică din cadrul Universităţii Bucureşti. Arestat împreună cu alţi colegi de facultate, în urma unui denunţ, a fost acuzat de „uneltire contra ordinii sociale”, condamnat la 4 ani închisoare. A fost eliberat în 1963. A publicat numeroase evocări, cuprinse ulterior în cartea „Uranus-Gherla, via Salcia”
Ion Varlam era în noiembrie 1956 student la Arhitecturã. În 1949, pe când era elev, constituise împreună cu mai mulţi colegi o organizaţie anticomunista. Arestat în 1952 a fost eliberat în primăvara anului 1956. A fost rearestat în noiembrie 1956 şi condamnat la 5 ani închisoare. Eliberat în 1964, în 1965, în urma unei călătorii în Franţa, decide să rămână în exil.
Emanoil Mihăilescu a fost student la Facultatea de Arhitectură şi a făcut parte din grupul „Rugul Aprins”, al cărui lider spiritual era călugărul Daniil (Sandu Tudor). A fost arestat în 1958 şi condamnat la 5 ani închisoare, fiind eliberat în 1963.
Eusebiu Munteanu a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în vara anului 1958, fiind arestat la 25 septembrie 1958, înainte de a fi dat ultima probă pentru examenul de stat. A fost condamnat la 8 ani închisoare, fiind eliberat în 1964. Şi-a completat studiile fiind un excepţional medic de ţară, înainte de a se pensiona, în urmă cu câteva luni.
Cristian Florin Dumitrescu a fost arestat în octombrie 1956, pe când era student al Academiei Militare din Bucureşti, secţia Aviaţie. A fost iniţiatorul „Grupului Roman de Rezistenţă”, format în 1955, din care făceau parte studenţi de la Academia Militară. A fost condamnat la 14 ani muncă silnică pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. A fost eliberat în februarie 1963, în urma unui decret de graţiere.
Florin Alexandru Stănescu era, în momentul arestării, student la Facultatea de Medicină. A fost arestat la 27 iunie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică A fost eliberat în 1964. Reluându-şi după o perioadă de interdicţie studiile, a devenit un eminent medic legist, fiind pentru o vreme consilier al Consiliului Europei pe probleme de tortură.
Vintilă Savulescu a fost arestat în 1958, student fiind la Facultatea de Arhitectură. A fost condamnat în februarie 1959 la 20 ani muncă silnică, fiind eliberat în 1964 prin graţiere. Şi-a încheiat studiile în anii 60, devenind arhitect.
Mirel Stănescu avea, în momentul arestării 16 ani şi era elev de liceu. Arestat în 1957, a străbătut numeroase închisori şi spitale penitenciare, fiind eliberat prin graţiere în 1964.
Discuţia acestor intelectuali de excepţie a îmbinat amintirea exactă, cu caracter documentar, şi privirea înapoi, sentimentală, a unor tineri trecuţi prin infern şi regăsiţi, ca într-o reîntâlnire colegiala. Deşi amintirile lor fuseseră înregistrate anterior, făcând parte din cele peste 5000 ore de istorie orală ale Academiei Civice, discuţia s-a desfăşurat sub acest semn, al preciziei ştiinţifice şi reamintirii emoţionale.
„Colonia” Salcia a fost înfiinţată în 1952. Încă de la început, regimul de la Salcia a fost unul de teroare. A fost un lagăr de exterminare, prin conjugarea foamei, frigului, bătăii, izolării, cu munca extenuanta la marele dig care a înconjurat Balta Brăilei, transformând-o în incinta agricolă. Atrocităţile anilor de început au fost anchetate în 1955, la sesizarea opiniei publice internaţionale. Deşi ancheta a stabilit grozăvia procedeelor de tortură aplicate, lagărul a continuat să funcţioneze, ilustrându-se şi în anii 1959-1961 prin prezenţa aici a numeroşi studenţi şi intelectuali tineri, supuşi unui regim de exterminare prin muncă. Salcia a devenit subiectul unor lucrări memorialistice de referinţă.
„Digul de la Salcia fusese început cu mulţi ani înainte, avea o istorie glorioasă de crime şi suferinţe, iar noi urma să-i desăvârşim istoria… Norma pe care trebuia să o îndeplinească un deţinut era 3200 metri cubi pe zi. Peste trei metri cubi de pământ trebuiau dislocaţi cu târnăcopul şi cazmaua, încărcaţi cu lopata în roabe şi căraţi pe o distanţă de câteva zeci de metri, la început, până la câteva sute, mai târziu, când digul se înălţa…Era o normă greu de făcut chiar pentru un săpător profesionist. Pentru noi, slăbiţi de închisoare şi subnutriţi, nici pomeneală s-o realizăm.”
Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul tuturor
„Lagărul de la Salcia pare tot mai mult o variantă a iadului. E limpede că ticăloşii ne supun unui regim de exterminare. … se bate pe rupte, căutându-se deţinuţilor vinile cu lumânarea, un pat prost făcut, o bonetă nesmulsa precipitat de pe cap la trecerea unui caraliu dar, mai ales, neexecutarea normei, despre care şi ei ştiu şi noi ştim că a fost calculată ca să nu poată fi făcută. Programul e infernal: deşteptarea se fluieră la patru mai sunt încă trei ceasuri bune să se lumineze cum trebuie, dar noi sărim de sub paturile zdrenţăroase, cu slinul de două degete, „reforma M.A.N.”, puţind a sudoare, sub care am dormit câte doi în pat, şi ne aşezăm la coadă de la tineta. Dacă mai e loc în recipient. După care aşteptam ceaiul. Nu-i trece nimănui prin gând să se spele, gestul n-ar fi numai extravagant, ci de-a dreptul imposibil. Apă ne aduce doar pentru bucătărie şi pentru băut, drămuită cu zgârcenie. La Salcia nu m-am spălat decât pe mâini, de câteva ori din noiembrie până la sfârşitul lui martie, iar pe corp – niciodată. În primăvara am năpârlit ca un şarpe, pielea moartă s-a luat de pe mine.”
Al. Mihalcea, Jurnal de ocnă
Masa rotundă a continuat cu o întâlnire a tinerilor din anii 50 cu tinerii anilor 2000, întâlnire care a avut loc la liceul « Iulia Haşdeu » din Bucureşti.
