Analiză a psihologiei momentului la două săptămâni după instaurarea guvernului „de largă concentrare democratică” de către marele sociolog Constantin Rădulescu-Motru, în jurnalul său:
În după-amiaza de 20 martie 1945. Bucureşti. De câteva zile stau singur cuc în casă. Din cauza lipsei de vehicule – şi a primejdiei tifosului exantematic care poate veni din folosirea tramvaielor – , nici prietinii nu mă vizitează, nici eu nu pot să mă duc la prieteni. Nevastă-mea de câteva zile este la moşie, aşa că aproape toată ziua n-am cu cine vorbi. Seara doar am două ore de conversaţie cu fiică-mea şi gineri-miu, judecătorul Giroveanu, care şi el, obosit de la serviciu, nu are prea multe de spus. În lumea cunoştinţelor mele de altminteri toţi sunt deprimaţi. N-am întâlnit pe unul care să vadă un viitor neamului nostru. Mulţi dintre ei sunt sărăciţi prin confiscarea moşiilor, prin devastările zilnice ale armatelor ruse şi prin prigonirile pe care le suferă din partea celor de la guvern. Am încercat să mă distrez ascultând conferinţele şi muzica de la Radio Bucureşti. Dar a trebuit să renunţ. Conferinţele, cele mai multe, sunt aşa de prost gândite, şi mai ales atât de slugarnice faţă de dictatura bolşevică, încât sunt cu neputinţă de ascultat. Conferinţele de propagandă sunt pur şi simplu o înşirare de clişee. Încep din ce în ce mai mult să simt ca o povară anii de sănătate şi minte limpede pe care mi-o dăruieşte Dumnezeu! Căci sănătatea şi mintea limpede de care mă bucur, la vârsta de 77 ani trecuţi, sunt mai curând cauze de tortură în aceste vremuri cumplite. Să fii sănătos şi cu mintea limpede într-un spital de nebuni, şi încă nebuni furioşi!!
Din Constantin Rădulescu Motru „Revizuiri şi adăugiri 1945”, ed. Gabriela Dumitrescu, Editura Floarea Darurilor, Bucureşti, 1999
