Operaţiunile armatei române au fost încadrate în dispozitivele trupelor sovietice ale Frontului 2 Ucrainian şi au avut loc în patru arii; în partea de SE şi NV a Transilvaniei, anexată de Ungaria la 30 august 1940; în Ungaria; în Slovacia, Moravia şi Boemia; în Austria.
a) Eliberarea completă a Transilvaniei s-a încheiat la 25 octombrie 1944, când unităţile germano-ungare s-au retras din oraşele Carei şi Satu Mare.
Între 24 august şi 25 octombrie, armata română a participat la lupte cu 525.702 militari şi a avut 58.330 pierderi (circa 11%).
b) Acţiunile pe teritoriul Ungariei au început la 24 septembrie 1944. Armatele 1 şi 4 române au luat parte la operaţiunile strategice cod „Debreţin” şi „Budapesta”. Au cuprins partea de Nord-Est a Ungariei, pe cursul superior şi mijlociu al Tisei până în zona de răsărit a Budapestei şi în munţi Hegyalja, Bükk şi Mátra.
Au participat 210.006 militari (din care 11.877 aeronautică); pierderi: 42.700 (circa 20,3%). Frontul de acţiune între 100 şi 200 km, iar pătrunderea în dispozitivul adversarului între 250 şi 300 km, cu 1.237 localităţi ocupate.
c) În Slovacia, în Moravia şi Cehia, armatele 1 şi 4 române au operat de la 18 decembrie 1944 şi până la încheierea ostilităţilor (lupte sporadice au continuat între 9 şi 12 mai 1945). Efectivele angajate: 248.430 (din care 14.259 aeronautică); pierderi proprii: 66.495 (26,8%); front de acţiune între 50-130 km; înaintarea în dispozitivul adversarului circa 400 km, cu 1.722 localităţi ocupate.
d) În Austria de nord-est au fost angajate între 9 aprilie şi 8 mai 1945, regimentul 2 care de luptă (1.000 militari cu 80 tancuri şi maşini blindate) şi Grupul operativ al Brigăzii de căi ferate.
Recapitulând, între 24 august şi 9 mai 1945, contribuţia armatei române cuprinde 1.700 km străbătuţi de la ţărmul Mării Negre până în apropiere de Praga; 3.831 localităţi (din care 53 oraşe) ocupate; 538.536 militari angajaţi, din care: 169.822 pierderi (circa 31,5%). Pierderile se împart la rândul lor: morţi 21.035 (din care 850 ofiţeri şi 776 subofiţeri); răniţi şi bolnavi 90.344 (din care 3.289 ofiţeri şi 3.084 subofiţeri); dispăruţi; 58.443 (din care 930 ofiţeri şi 1.124 subofiţeri). Efortul economic; peste 1.200.000.000 dolari (la cursul anului 1938!)
Postul de radio Londra a preluat şi difuzat la 7 ianuarie 1945 estimarea ziarului britanic „Sunday Times”: „Dintre Naţiunile Unite care luptă împotriva Germaniei hitleriste, România se situează azi pe locul patru prin numărul de soldaţi participanţi la bătălia de distrugere a nazismului”.
Contribuţia României şi a regelui Mihai alături de Naţiunile Unite a fost recunoscută de Moscova şi Washington de la cel mai înalt nivel al factorilor de decizie.
La 6 iulie 1945 Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. a conferit regelui Mihai al României ordinul „Victoria”. Decretul precizează: „Pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alinierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei, Majestatea sa Mihai I, regele României se decorează cu: ORDINUL VICTORIA”.
Patru personalităţi din afara hotarelor U.R.S.S. primiseră până atunci (iulie 1945) cea mai înaltă distincţie militară sovietică: mareşalii Iosip Broz Tito şi Michail Zumerski-Rola, generalul Dwight D. Eisenhower şi mareşalul Sir Bernard Law Montgomery.
Recunoaştere venită şi din partea Statelor Unite. Preşedintele Harry S. Truman acordă regelui Mihai „Legion of Merit” în gradul de Comandor Şef:
„Printr-o conducere excepţional de meritorie – scrie preşedintele Truman – Majestatea Sa Regele Mihai I al României a adus un serviciu remarcabil la cauza Naţiunilor Aliate în lupta lor împotriva Germaniei Hitleriste…
… Prin gândirea sa superioară, curajul său în acţiune şi caracterul eminent al comandei sale personale, Regele Mihai a adus o contribuţie de excepţie la cauza libertăţii şi democraţiei”.
(Dinu C. Giurescu „România în cel de-al doilea război mondial”, Editura All, 1999)
