La 7 martie 1945, a doua zi după instalarea guvernului Groza, planul trienal de comunizare a României a fost adus de o delegaţie sovietică şi predat comuniştilor Ana Pauker, Constantin Doncea şi Constantin Pârvulescu. Unul dintre cele zece puncte, punctul E, prevedea ABDICAREA REGELUI ŞI EXILUL FAMILIEI REGALE.
Realizarea acestui punct s-a realizat cel mai greu datorită popularităţii regelui Mihai şi a rezistenţei care o opunea sovieticilor, sprijinit de partidele istorice. PCR spera ca Mihai I să nu mai suporte şicanele şi să emigreze de bună voie. Până la urmă au lichidat opoziţia şi l-au silit să abdice, exilându-l.
Ocupanţii sovietici au practicat însă o politică machiavelică.
La 6 iulie 1945 l-au decorat cu ordinul militar sovietic cel mai înalt, „Pobeda” („Victoria”). Decretul Prezidiului Sovietic Suprem al URSS era semnat de preşedintele Mihail Kalinin.
Foto: MS Regele Mihai I alături de generalui sovietic Susaikov
La înmânare, mareşalul Tolbuhin îi spunea suveranului României:
Maiestate!
În numele Guvernului Uniunii Republicelor Sovietice Socialiste sunt împuternicit a înmâna Majestății voastre ordinul suprem al Uniunii Sovietice, ordinul „VICTORIEI”.
Prezidiumul Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, prin decretul său de la 6 iulie 1945, a hotărât decorarea Majestății voastre cu ordinul „VICTORIA” pentru „actul curajos al întorsăturii hotărâte a politicei României în sensul ruperii relațiilor cu Germania hitleristă și al alianței cu Națiunile Unite, într-un moment când înfrângerea Germaniei nu era încă evidentă”.
Această decorare este recunoașterea aportului personal al Majestății voastre în înțeleapta și brusca întorsătură de la 23 august.
Lucrul acesta nu-l va uita istoria. Această decorare este simbolul care subliniază eterna prietenie între popoarele noastre.
Politica stabilită după 23 august, relațiile prietenești și colaborare cu Uniunea Sovietică, vor aduce poporul român la fericire, la înflorire, la o prosperitate nemaivăzută în istoria sa, în toate domeniile.
Din România 1945. Viaţa politică în documente, coordonator Ion Scurtu, 1994
