În 1945 comunitatea minoritară din Banat s-a organizat, a fost ajutată să se constituie într-un Front Antifascist Slav, în care, de fapt, 20% erau sârbi din zona Banatului, a Timişoarei şi din sudul Dunării, din aşa numită Clisură Bănăţeană. Acest Front Antifascist a avut o existenţă militantă în perioada războiului, după care s-a transformat într-un fel de Uniune Slavă. Lucrurile erau cunoscute. Arhiva respectivă se află la Arhivele Naţionale din Timişoara, dar am avut o surpriză când am avut acces la arhivele C.N.S.A.S. şi am văzut ce lucruri s-au petrecut în subteranele politicii minoritare. A existat un comitet de iniţiativă dirijat de poliţia secretă a lui Tito în perioada aceea, ’44-’45, care i-a cooptat pe unii dintre minoritarii sârbi. Era vorba de aproximativ 2.000 de minoritari sârbi, care, în împrejurările tulburi din vara lui ’44, au dezertat din armata română şi s-au înscris ca voluntari în armata de partizani a lui Tito. Aceştia au fost imediat racolaţi de poliţia secretă a lui Tito, instruiţi în două tabere de acest gen şi pregătiţi să militeze activ pentru arderea etapelor şi intrarea directă într-un comunism accelerat, ceea ce l-a surprins până şi pe Stalin în ’45, pentru că el trebuia să fie dirijorul principal. Acest locotenent balcanic al lui Stalin se pare că şi-a permis nişte iniţiative care apoi i-au fost violent taxate prin evenimentele din ’48. În acest context au fost, să zicem aşa, intoxicaţi ideologic aceşti partizani. Era o lume rurală, puţin educată, nepregătită. Ei au fost îndemnaţi să participe, la iniţiativa Frontului Antifascist despre care vă vorbeam, la organizarea unui congres pentru „democratizarea României”. Vă daţi seama, o lume rurală, cu o instruire elementară, era chemată să democratizeze România! Acesta era sloganul. Petru Groza, prim-ministrul de după 6 martie 1945, dincolo de multe tare şi păcate care i se atribuie, avea totuşi un simţ al realităţii extraordinar de pronunţat din perspectiva aservirii faţă de interesele învingătorului şi faţă de ceea ce avea să vină peste România. Petru Groza a reuşit să preîntâmpine această evoluţie periculoasă a evenimentelor din Banat. Congresul Frontului Antifascist Slav, în cadrul căruia urma, de fapt, să se solicite anexarea Banatului românesc la Iugoslavia, trebuia să aibă loc la 8 mai 1945. Invitaţiile fuseseră deja lansate. Aflând din timp de acest lucru, Petru Groza a luat legătura cu Comisia Aliată de Control de la Bucureşti, condusă de generalul Vinogradov, şi a solicitat interzicerea acestui congres. La 7 mai, Vinogradov îi transmite telefonic maiorului Pundik de la Timişoara că nu va mai avea loc nici un congres. Şi astfel frontierele României au rămas intacte.
Comunicare Prof. Dr. Miodrag Milin în Şcoala Memoriei 2013, Fundaţia Academia Civică, 2014
