Home » Deutsch » Zentrum für Studien » History after the Fall » Expoziţia O Cronologie a războiului rece

Expoziţia O Cronologie a războiului rece

posted in: History after the Fall
Expoziţia “O cronologie a războiului rece, 1945-1989” a fost organizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet în anul 2006.
 
 
Realizată de Romulus Rusan, directorul Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, expoziţia face parte din proiectul internaţional “History after the Fall“, finanţat de Uniunea Europeană prin programul “Cultura 2000”. Partenerii Fundaţiei Academia Civică – Memorial Sighet în acest proiect internaţional au fost Institutul Hannah Arendt din Dresda, Institutul de Istorie Contemporană din Praga, Open Society Archives din Budapesta, Karta din Varşovia, Institutul Român de Istorie Recentă din Bucureşti.
 
Expoziţia (varianta în limba română) a fost deschisă în iulie 2006 la Sighet, devenind o expoziţie permanentă în cadrul Muzeului Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
 
Expoziţia are trei variante itinerante, în limbile franceză, engleză şi română.
 
 
 
 
 
 
 
 
Itinerariu (în cadrul proiectului History after the Fall)
Dresda, 20 octombrie-1 decembrie 2006. Eveniment organizat în colaborare cu Institutul Hannah Arendt din Dresda. (varianta engleză a expoziţiei)
 
Praga, 6 noiembrie – 4 decembrie 2006. Eveniment organizat în  parteneriat cu Institutul de Istorie Contemporană din Praga. La deschiderea expoziţiei a participat secretarul ştiinţific al Memorialului Sighet, Virginia Ion, iar la închidere au participat Ana Blandiana şi Romulus Rusan. (varianta engleză a expoziţiei)
 
Budapesta, 14 decembrie 2006 – 10 ianuarie 2007. Eveniment organizat în parteneriat cu Open Society Archives. La deschiderea expoziţiei au fost prezenţi şi ambasadorii Poloniei şi Cehiei la Budapesta, reprezentanţi ai ambasadei României şi Germaniei, directorii Centrelor Culturale Român, German şi Polonez. (varianta engleză a expoziţiei)
 
Varşovia, 1 februarie 2007, „Casa Întâlnirilor cu Istoria”. Eveniment organizat în parteneriat cu fundaţia “Karta” din Varşovia. Închiderea expoziţiei a fost marcată de o dezbatere despre lustraţia în România la care au participat Romulus Rusan, directorul Centrului Internaţional de Studii din cadrul Memorialului Sighet şi realizatorul expoziţiei, Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele AFDPR, şi E.S. Gabriel Constantin Bartas, ambasadorul României la Varşovia. (varianta engleză a expoziţiei)
 
Cluj, 1 februarie, Biblioteca Academiei. Eveniment organizat încolaborare cu Centrul Cultural Francez din Cluj. La vernisajul expoziţiei au vorbit doamna Doina Cornea, domnul Bernard Houliat, directorul Centrului Cultural Francez, istoricul Liviu Tarau şi Ioana Boca, directorul executiv al FAC. (varianta franceză a expoziţiei)
 
Iaşi, 23 martie 2007, Palatul Culturii. La vernisaj au fost vorbit autorul expoziţiei, Romulus Rusan, precum şi acad. Al Zub şi Ana Blandiana. (varianta română a expoziţiei)
 
Bucureşti, 10 mai 2007, Muzeul Naţional de Istorie a României. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor legate de Ziua Europei.  Muzeul La deschiderea expoziţiei au luat cuvântul E.S. Donato Chiarini, şef al Reprezentantei Comisiei Europene la Bucureşti, Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică, Crişan Museteanu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie. (varianta română a expoziţiei)
 
 
Mai mutle detalii despre această expoziţie găsiţi în secţiunea Expoziţii itinerante,Expoziţia O cronologie a războiului rece