Fragment din cartea „Bukovski la Sighet” cuprinzând comunicări, discuţii şi interviuri de la a-X-a ediţie a Simpozionului organizat de Academia Civică („Anii 1971-1989 – Cronica unui sfârşit de sistem”).
Ca omagiu adus doamnei Margaret Thatcher şi sprijinului acordat de marea dispărută rezistenţei civile din Europa comunizată, reproducem o pagină din interviul luat lui Vladimir Bukovski la Sighet de istoricul Armand Goşu.
Relatarea lui Bukovski se referă la momentul imediat următor eliberării sale din Gulagul sovietic şi expluzării în Occident.
Armand Goşu: Şi cum aţi ajuns să vă stabiliţi în Marea Britanie?
Vladimir Bukovski: În Anglia am ajuns pentru prima dată la o lună şi jumătate după eliberare. Şi chiar atunci m-am cunoscut cu Thatcher. Era prima vizită, în ianuarie 1977, doar pentru câteva zile. Dar publicitatea fusese foarte mare, încât dintr-o dată mi-am făcut o sumedenie de relaţii. Am fost invitat de Kings College, Universitatea din Cambridge. Ei citiseră undeva că eu am început să învăţ în Rusia neurofiziologie, în Universitate, şi m-au invitat să continuu studiile. O invitaţie similară am primit de la Universitatea din Leyden, din Olanda, care trebuie spus că a dus o campanie foarte activă în apărarea mea atunci când eram în închisoare. Deci eu aveam de unde să aleg. Nu era foarte uşor pentru mine să-i refuz, de vreme ce oamenii săriseră în apărarea mea, dar a trebuit să mă decid. Am mers la Cambridge şi la Leyden şi am lămurit două lucruri. Primul, că la Leyden trebuie să învăţ cinci ani, iar la Cambridge doar trei ani. Cum eu nu mai eram un om tânăr, trebuia să mă grăbesc. Al doilea, că, deşi predarea la Leyden se făcea în mare parte în limba engleză, totuşi să trăieşti într-o ţară fără să vorbeşti limba oamenilor de acolo era foarte greu, imposibil pentru mine. Iar în Anglia aş fi avut avantajul că puteam vorbi şi înţelegeam limba engleză. Aşa că am acceptat invitaţia venită de la Cambridge. Iar în 1978 am început să învăţ acolo şi până astăzi Cambridge a rămas baza mea. După ce am terminat facultatea acolo, am plecat la Stanford în California pentru specializare, dar cumpărasem deja casa în Cambridge, în care locuiesc şi astăzi.
Armand Goşu: Şi aţi rămas foarte activ în anii ’80, ştiu că eraţi printre cei mai vehemenţi critici ai Moscovei în problema drepturilor omului, apoi sunteţi până astăzi foarte iubit în Polonia, pentru poziţia publică în apărarea Solidarităţii, toate acestea…
Vladimir Bukovski: Guvernele niciodată nu ne-au ajutat. Întotdeauna guvernele occidentale au avut relaţii complicate cu Uniunea Sovietică. De fapt, guvernele doreau să fie prietene cu Moscova, nu doreau o confruntare, doar cu excepţia primilor patru-cinci ani ai administraţiei Reagan — singurul care a înţeles ce este cu adevărat comunismul şi de ce trebuie luptat împotriva lui — şi a d-nei Thatcher, până la un anumit moment. Doar în această perioadă ne-am coordonat puţin acţiunile cu guvernele respective. Cunoşteam bine administraţia lui Reagan, pe el personal, pe Thatcher. Atunci a funcţionat o oarecare coordonare, ne mai puneam de acord…
Armand Goşu: Dar înainte de ei?
Vladimir Bukovski: Niciodată, absolut niciodată. Oricum ar fi fost, guvernele nu ne dădeau bani, şi nici nu puteau să ne dea, legislaţia interzicea finanţarea unor astfel de activităţi.
Bukovski la Sighet, editor Romulus Rusan, Colecţia Istorie Orală, Fundaţia Academia Civică, 2012 (ediţia a IIa)
