Cluj, la 10 noiembrie 1988
Plenitudinea la care noi, oamenii, visăm, eu n-o pot atinge decât în momentele mele de iubire de Dumnezeu, adică sub forma ei cea mai dezinteresată sau de maximă dăruire. Ea e posibilă numai când reuşesc, prin meditaţie (golire interioară) şi concentrare (atenţie) să obţin o stare de totală disponibilitate (luminoasă, iubitoare). Din păcate, tocmai putinţa acelei atenţii de a rămâne îndelung cufundată în adâncurile acestei iubiri îmi lipseşte. Mereu revin la suprafaţa tulburată de agitaţia (senzorială, pasională şi intelectuală) provocată de multiple agresiuni exterioare. Dar, de fapt, această agitaţie formată dintr-un şir de replici sau reacţii nu e decât o ieşire din mine însămi, o smulgere din fiinţa mea. Autenticitatea se află în acea limpezime din adâncuri, unde iubirea îl întâlneşte pe Dumnezeu (comunicarea esenţială). Doar atunci şi acolo, în acel spaţiu de interferenţă, mă simt cu adevărat liberă şi integră. De ce oare e atât de greu de cucerit şi de păstrat (păzit) acel spaţiu? De ce atenţia se lasă atât de uşor distrasă de la el?
Doina Cornea, Jurnal. Ultimele caiete. Urmat de o convorbire între Doina Cornea, Ariadna Combes, Leontin Iuhas, moderată şi consemnată de Georgea Pop, Colecţia Istorie Orală, Fundaţia Academia Civică, 2009
