(11.8.1948 – 19.1.1969)
Student în anul doi la Facultatea de Litere a Universităţii Caroline, Jan Palach s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc în centrul Pragăi în data de 16 ianuarie 1969. Trei zile mai târziu murea. Scrisoarea de adio, găsită în servieta lui după înfăptuirea acţiunii, suna în felul următor: „Ţinând cont de faptul că popoarele noastre se află la marginea deznădejdii, ne-am hotărât să ne manifestăm protestul şi să trezim oamenii acestei ţări în următorul mod: Grupul nostru se compune din voluntari care, pentru cauza noastră, sunt hotărâţi să-şi dea foc. Eu am avut cinstea să trag la sorţi numărul unu şi astfel mi-am câştigat dreptul să scriu prima scrisoare şi să fiu prima torţă. Cerinţele noastre sunt: în primul rând – interzicerea imediată a cenzurii, în al doilea rând – interzicerea răspândirii ziarului Zprávy (ziar care aproba ocuparea Cehoslovaciei şi care era tipărit în limba cehă în RDG). Dacă solicitările noastre nu vor fi îndeplinite în termen de cinci zile, adică până în 21 ianuarie 1969, şi poporul nu ne sprijină îndeajuns, adică printr-o grevă nelimitată în timp, se vor aprinde alte torţe. Semnat: Torţa nr. 1. P.S. In politica internaţională s-a făcut loc pentru Republica Socialistă Cehoslovacă. Să-l folosim“. Jertfa lui Palach a trezit pentru oarecare vreme societatea cehoslovacă din letargia în care căzuse. Inmormântarea lui la cimitirul Olšany din Praga s-a transformat într-o manifestaţie naţională pentru libertate şi democraţie. Fapta lui Jan Palach a fost urmată de alţi tineri, printre care: Josef Hlavatý (şi-a dat foc în 20 ianuarie 1969, a murit în 25 ianuarie 1969), Miroslav Malinka (şi-a dat foc în 22 ianuarie 1969), Blanka Nacházelová(s-a otrăvit cu gaz lampant în 22 ianuarie 1969), Jan Zajíc (şi-a dat foc în 25 februarie 1969), Evžen Plocek (4 aprilie 1969). Dar a intervenit regimul zis “de normalizare” şi publicul practic nu a mai aflat nimic despre unele dintre aceste jertfe. In noiembrie 1973, sub asistenţa Securităţii de stat, corpul lui Palach a fost exhumat şi incinerat, iar în martie urna cu cenuşa lui a fost depusă la cimitirul din orăşelul Všetaty, unde trăia mama lui Palach. Pe locul unde Palach şi-a sacrificat viaţa, precum şi la mormântul lui, membrii unor structuri independente depuneau flori şi erau urmăriţi de Securitate din această cauză.
In ianuarie 1989, în încercarea de a depune flori la Václavské náměstí, în apropierea locului unde Palach îşi dăduse foc, reprezentanţii unor iniţiative independente au fost arestaţi, ceea ce a dus la desfăşurarea unor demonstraţii masive, dur reprimate de poliţie, şi care au durat o întreagă săptămână. Aşa-zisa “săptămână a lui Palach” a devenit o prevestire a revoluţiei de catifea din noiembrie 1989.
material preluat din Sala 82. Muzeul Sighet – “Primăvara de la Praga” (1968) – Charta 77 (1977) – Revoluţia de catifea (1989)
