Au trecut douăzeci de ani din momentul când ideea Memorialului Sighet a devenit concretă şi palpabilă. Intrarea în lume s-a produs în cadrul unei conferinţe mondiale dedicate drepturilor omului, când Ana Blandiana a afirmat în intervenţia sa că apărarea acestor drepturi trebuie proiectată şi asupra trecutului totalitar, din mentalităţile căruia izvorăsc multe din încălcările prezentului. Exemplificând prin tragedia numeroşilor supravieţuitori ai închisorilor comuniste din România, Ana Blandiana a înmânat secretarului general al Consiliului Europei un proiect pentru crearea unui muzeu memorial la Sighet, în clădirea ruinată a fostei închisori din localitate.
Deşi România nu fusese încă acceptată în Consiliul Europei (din cauza mineriadelor repetate al căror ecou persista ca un rău exemplar, de „ură etatizată”), deşi autorităţile de la Bucureşti refuzau cu vehemenţă ideea, propunerea a fost primită la Strasbourg favorabil. În timp ce Memorialul prindea contur, prin programul de istorie orală şi prin primele simpozioane care îi alcătuiau banca de date, două delegaţii ale Consiliului Europei au expertizat proiectul şi au întocmit un raport prin care Memorialul Sighet era luat sub egida Consiliului Europei.
Astfel lua fiinţă primul memorial al victimelor comunismului din lume.
Marcăm momentul aniversar de astăzi reproducând fragmente din corespondenţa ţinută în anii de început cu susţinătorii de la Strasbourg ai proiectului.
